Scandalul dezinfectanţilor diluați. Substanțe din peste 200 de spitale vor fi analizate în zilele de Paşti

Data publicării:
analize laborator eprubete captura

Laboratoarele Direcţiilor de Sănătate Publică din toată ţara vor lucra de Paşti pentru a face analiza substabţelor dezinfectante folosite în 229 de spitale din toată ţara. Rezultatele îi vor fi transmise ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, pe 4 mai. Până acum au fost luate 2.633 de probe din produsele Hexi Pharma folosite în 208 spitale din ţară. În Bucureşti, unde funcţionează 42 de spitale publice, au fost luate 202 probe de substanţe, din 21 de instituţii. De semenea, din cele cinci spitale private din Capitală, două au anunţat că nu folosesc aceşti dezinfectanţi. Celelalte trei urmează să trimită şi ele probe pentru analize.

Într-un comunicat, compania Hexi Pharma face precizări referitoare la contractele în baza cărora a licrat dezinfectaţi mai multor spitale. Mai exact, Unitatea Militară 02534 din Iași, Spitalul din Marghita, Spitalul din Șimleul Silvaniei și Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie din București, care ar fi cumpărat produse fără să organizeze licitaţii.

„Autorităţile contractante menţionate au făcut achiziţii directe, în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice, deoarece aceasta este procedura obişnuită pentru atribuiri sub pragul de 30.000 euro. Aceste achiziţii reprezintă doar o modalitate de atribuire, care nu echivalează cu o comandă sau cu o livrare, care poate fi onorată sau nu. Reafirmăm faptul ca activitatea de producţie şi/sau distribuţie a societăţii a fost suspendată”, se arată în comunicatul Hexi Pharma.

Ministerul Sănătăţii face verificări după ce o anchetă jurnalistică publicată pe tolo.ro a dezvăluit faptul că substabţele dezinfectante folosite în spitale, produse de Hexi Pharma, sunt diluate. De asemenea, Corpul de Control al premierului şi Parchetul General fac anchete.

2.800 de probe au recoltat inspectorii Direcţiilor de Sănătate Publică din spitalele româneşti. Vor să afle ce se asunde acum în unităţile medicale după ce testele au demonstrat că dezinfectanţii folosiţi de ani de zile sunt de fapt diluaţi şi de 10 ori.

„Recoltăm salubrităţi pentru verificarea operaţiunilor de curăţenie şi dezinfecţie”, este răspunsul primit de jurnaliştii care au întrebat o echipă a DSP Galaţi ce se întâmplă.

Spitalele verificate - peste 200 în toată ţara - sunt cele care au contracte cu Hexi Pharma, producătorul dezinfectanţilor Suprasept şi Thor. Deocamdată se caută doar bacteriile din unităţile medicale, dar managerii ar vrea să afle şi cât de eficienţi sunt dezinfectanţii folosiţi în sălile lor de operaţie şi dacă produsele pe care le folosesc sunt cele comandate şi plătite sau doar apă cu săpun.

„Ne-au cerut o situaţie care am primit-o pe la ora 10.00, prin fax, şi am lucrat la ea şi le-am dat-o, cu tot ce avem de la Hexi Pharma Aveam 8 litri de dezinfectant, nu-i mai reţin denumirea. O să aşteptăm să facă probe, nu ştiu cine face aşa ceva, că eu am întrebat la două laboratoare şi mi-au zis că doar DSP-ul... Dacă doresc, să vină să ia să-i facă probe”, spune Ştefan Beică, managerul Spitalului Orăşenesc din Hârşova, unde echipele DSP Constanţa.

Din Spitalul Judeţean din Galaţi au fost luate deja probe. „Pentru moment, s-a început cu produse Hexi Phrama, pentru care a trebuit să facem şi o raportare. Dar vom demara o acţiune la indicaţia DSP-ului de verificare a celorlate dezinfectante pe le deţinem”, precizează managerul Mihaela Debita.

Suprasept şi Thor au ajuns în spitale fie în urma licitaţiilor câştigate de compania Hexi Pharma, fie prin distribuitori contractaţi de spitale.

„Nu lucrăm cu ei. E luat de la Pharma Iaşi. Dar Pharma, la rândul ei, cred că a luat de aici... Înţelegeţi?”, explică Ştefan Beică, managerul spitalului din Hârşova.

Patru milioane de români sunt internaţi anual în spitale. Până acum însă, nimeni nu a verificat cu adevărat dacă oamenii riscă să se îmbolnăvească şi mai rău.

„Problema e asumată. Nu există nicăieri sisteme de control permanente, ca să controlezi. Eu vă dau un alt exemplu. Dacă mergeţi şi luaţi o aspirină, credeţi că e cineva care începe să controleze fiecare lot de aspirină să vadă dacă în pastila aia aveţi 500 de miligrame de acid acetilsalicilic sau 200 de miligrame? Deci, cei care produs au o responsabilitate directă pe chestia asta”, susţine Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Rpmâne de Microbiologie.

Peste 2500 de produse pot fi folosite în spitalele din România ca dezinfectant şi antiseptic, potrivit datelor de la Ministerul Sănătăţii. 29 sunt fabricate de Hexi Pharma. Pe piaţa dezinfectanţilor, fac afaceri alţi trei producători români - G&M 2000 SRL, Romchim SRL şi Borero SRL - şi mai mulţi distribuitori ai unor mărci de import precum Anios, Dupont, Antiseptica, Ecolab sau B. Braun.

În noaptea tragediei din Colectiv, Hexi Pharma avea contracte cu patru dintre centrele de urgenţă la care au ajuns victimele incendiului: Spitalul Universitar, Spitalul Militar "Carol Davila", Spitalul "Bagdasar Arseni" şi "Sfântul Pantelimon". În celelalte, fie nu exista un contract dedicat, fie dezinfectanţii au fost furnizaţi prin firme de curăţenie.

Noi nu cumpărăm de la ei. Şi cele două produse incriminate de la Hexi Farma - clorul de suprafeţe şi Suprasept-ul noi nu le avem în spital. Dar avem o grămadă de alte produse de la ei”, spune şeful secţiei ATI a Spitalului de Arsuri, Adrian Stănculea.

Şi adaugă că, până acum, singurele verificări le-au făcut chiar medicii: „Noi ne facem nişte probe de autocontrol. Nişte probe pe care noi le verificăm după ce se sterilizează salonul. Din când în când, mai vine serviciul ăsta al nostru de control intern, laboratorul, şi ne luăm nişte probe să vedem, domn'le, cum a ieşit. Dacă salonul e curat şi luăm de pe unde ne trece nouă prin cap sau de unde bănuim că ar putea să zacă microbi. În 95% din cazuri probele au ieşit sterile”.

Reprezentantul Hexi Pharma cere ca testele care se fac să nu verifice formula, ci eficacitatea produselor: „Ce solicităm noi în acest moment este să încercăm să luăm probe de eficacitate a produsului. Pentru că legat de substanţa activă încă mai verificăm, legat de eficacitate am încercat să sunăm la toate spitalele şi am înţeles că substanţa îşi face treaba”, spune Loredana Albu, purtătorul de cuvânt al companiei.

Compania Hexi Pharma, deţinută de omul de afaceri Dan Alexandru Condrea, şi-a testat ultima oară produsele la un laborator internaţional în urmă cu patru ani. De atunci, singurele verificări au fost comandate la Unilab, un laborator privat din România, legat, prin administratorul EMEX CONT SRL, de o altă firmă a lui Dan Condrea.

Citiţi şi:

Spitale dezinfectate cu apă şi încredere. Corpul de Control verifică

Corpul de Control al premierului verifică achizițiile de dezinfectanți pentru spitale

Dezinfectanți diluați pentru spitale. Parchetul General începe o anchetă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri