Sari la conținut

Secretele alimentației sănătoase

Unul din 3 americani suferă de obezitate, spun statisticile. Iar cei care vor să slăbească trebuie mai întâi să afle: ce este şi ce nu este sănătos? Editorii ziarului american New York Times au vrut să ştie câţi oameni cunosc răspunsul.

Dr. Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală cu competenţă în ramuri ale medicinei alternative: „Au poziţionat anumite alimente la o limită oarecare între sănătos şi mai puţin sănătos. S-a constatat că uneori pacienţii sunt destul de departe de aceste limite.”

Americanii au tras cu greu linia între ce este şi ce nu este sănătos. Astfel, 72% dintre participanţii la sondaj au spus că uleiul de cocos este sănătos, pe când doar 37% dintre nutriţionişti au fost de aceeaşi părere. Nici în România lucrurile nu sunt cu mult diferite. Cel puţin 1 din doi români încearcă să mănânce mai sănătos, spun studiile. I-am întrebat pe medici care este realitata din cabinetele lor. Şi pentru români, multe alimente considerate sănătoase, nu sunt agreate şi de specialişti.

Dr. Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală cu competenţă în ramuri ale medicinei alternative: „Mi s-a întâmplat să îmi vină la consultaţii şi majoritatea să mă informeze că se hrănesc sănătos, pentru că s-au informat dar constat că din lista de alimente pe care ei mi-o spun sunt destul de multe care ar fi controversate chiar.”

Un prim exemplu ar fi freshurile de fructe.

Dr. Laura Ene, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice: Nu sunt decât apă cu zahăr din fructe. Pierdem tot ce e mai bun din fructe. Pulpa se pierde, antioxidanţii rămân în pulpa care se pierde. ”

Dr. Doru Negu, medic primar dianet, nutriţie şi boli metabolice: „Noi suntem făcuţi să mâncăm fructe, nu zama de fructe! Fructul are o mulţime de fibre bune, sănătoase, care ne dau senzaţia de saţietate, care împiedică absorbţia hidraților de carbon care ne asigură un bol alimentar normal şi firesc.”

Un alt exemplu de alimente considerate sănătoase, dar care nu sunt recomandate de medicii nutriţionişti sunt iaurturile cu 0% grăsime.

Dr. Laura Ene, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice: „Se scoate grăsimea, dar se adaugă foarte mult amidon şi asta mai ales dacă avem probleme cu diabetul, nu e deloc în regulă.”

Alţi români, din dorinţa de a înlocui uleiul de floarea-sorelui aleg variante mult mai scumpe, care nu sunt însă neapărat mai sănătoase.

Dr. Doru Negu, medic primar dianet, nutriţie şi boli metabolice: „Alte snobisme, altă prostie, de când suntem noi pe pământul asta mâncăm ulei de floarea soarelui.”

Nici când vine vorba de îndulcitori lucrurile nu sunt foarte clare pentru mulţi români.

Dr. Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală cu competenţă în ramuri ale medicinei alternative: „Este o legendă că zahărul brun este mai bun decât zahărul alb. Este la fel de procesat, este zahăr alb colorat cu coloranţi chiar sintetici sau cu suplimente din alte suplimente care conţin glucide. Sunt cu egal între ele.”

Iar alimente sănătoase, dar consumate în exces, sunt la fel de dăunătoare ca cele nesănătoase.

Dr. Laura Ene, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice: „Am persoane care mănâncă sănătos sau chiar şi-au dezechilibrat diabetul, alimentele sănătoase care îngraşă în primul rând sunt cele oleaginoase, uleiul de măsline, este foarte sănătos, dar îngraşă la fel de mult ca untura de porc.”

Dr. Doru Negu, medic primar dianet, nutriţie şi boli metabolice: „Nu vrem să înţelegem că întrebarea nu a fost niciodată ce mănânc, ci cât mănânc!”

Alţii renunţă la unele alimente pentru că le consdeira...dăunătoare, nesănătoase. Un exemplu este carnea de porc.

Dr. Laura Ene, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice: „A fugi de carnea de porc şi a mânca carnea de pui cu piele este cea mai mare greșeală. Ceafa de porc şi carnea de pui cu piele sunt echivalente atât din punct de vedere al colesterolului cât şi al caloriilor. Atunci mâncaţi un muşchiuleţ de porc cu încredere, un mușchi de vită este o varianta potrivită, nu mai mult de 2 ori pe săptămâna.”

În aceeaşi categorie intră şi pâinea, dar din cereale integrale.

Dr. Laura Ene, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice: „Toată lumea fuge de pâine, toată luema spune pâinea îngraşă, mazărea îngraşă, fasolea boabe îngraşă, da, dacă sunt consumate fără măsură şi la un moment nepotrivit. PÂINEA integrală e unul din cele mai bune alimente, la fel fasolea boabe, mazărea, şi tot ce înseamnă cereale integrale servite pe masă de prânz.”

Nedumeriţi de studiile legate de nutriţie, mulţi români mănâncă ce apucă.

Andreea Grecu, blogger culinar: „Cred că argumentul acesta că nu mai avem ce să mâncăm este cumva din comoditate exprimat.”

Andreea este blogger culinar. A început să fie atentă la cât de sănătoase sunt alimentele pe care le pune în farfurie încă din liceu.

Andreea Grecu, blogger culinar: „În ceea ce mă priveşte echilibrul defineşte stilul meu de viaţă şi stilul meu alimentar. Nu mănânc exclusiv o anumită grupă de alimente, încerc să evit extremele, combin foarte multe legume, leguminoase, seminţe, nuci, cu lactate, ouă sau carne.”

De-a lungul anilor, Andreea a găsit mai mulţi producători locali de la care cumpără alimentele.

Andreea Grecu, blogger culinar: „Poate de asta există argumentul asta: nu avem ce să mâncăm sănătos, pentru că ne limităm la magazinele din proximitate, de la supermarketuri, ce vedem că mănâncă colegii, dar în ultima vreme chiar există din ce în ce mai multe ferme care produc în regim bio, au certificări, deci cred că totuşi alternative există, atât pentru legume, fructe, carne, ouă, lapte, trebuie doar să ne documentăm un pic mai mult.”

În ultima perioadă, moda alimentaţiei perfecte a sedus tot mai mulţi oameni. Zeci de site-uri sau bloguri oferă sfaturi atrăgătoare, dar care se bazează pe informaţii neverificate, de multe ori chiar false. Adevărul este unul simplu: ar trebui să fim mai atenţi şi la cât mâncăm, nu doar la ce mâncăm.