Sari la conținut
News Alert

Sindromul burnout, boala muncii în exces, afectează tot mai mulţi români

Puțini știu și mai puțini cred. Dar este una dintre cele mai recente afecțiuni răspândite în masă la nivelul populației globale. O boală a societății moderne, ale cărei rădăcini au fost descoperite în anii 70 de către psihologul american Herbert Freudenberger. Este un flagel ale cărui consecințe sociale, psihice și economice sunt devastatoare. Un sindrom care consumă din interior, până la epuizare, aproape jumătate din populația activă a planetei. Se numește stres profesional cronic sau, în terminologia anglo-saxonă, sindromul burnout.

„ -Eram iritabil, nu mai aveam răbdare cu oamenii, ma durea capul, dormeam prost, mă trezeam dimineața la 7 de parca aș fi dormit o ora, deși dormisem 7-8 ore, nu mă mai puteam concentra, aveam o stare de rău interior pe care nu mi-o puteam explica, evident.

-Şi ce acţiuni aţi luat?

-Am luat o pauză. Am luat o pauză mai lungă. Adică am redus motoarele, am trecut într-o viteza inferioară şi m-am uitat pe geam.

-Şi acum care-i abordarea nouă?

-Şi acum mi-am învăţat lecţia. Adică sunt atent la ceea ce vreau eu de fapt, nu ceea ce vrea în capul meu, acel hai să-i spunem parinte, care-mi spune niciodată destul”, afirmă Sorin Ene, psihiatru.

Sorin Ene este de profesie psihiatru. Acum câțiva ani fost una dintre victimele sindromului burnout. Meseria lui este printre cele mai expuse acestei tulburări. Nivelul ridicat de responsabilitate, stresul permanent și interacțiunea neîntreruptă cu pacienții sunt principalii factori care cauzează burnout.

„Munca cu publicul nu este o munca la banda rulanta, nu sunt șuruburi. Nu faci șuruburi. De fiecare daca când vine o altă persoană în fața ta trebuie sa îți acordezi tonul, sa îți adaptezi cuvintele și abordarea la fiecare altă persoană. Și lucrul ăsta, zi dupa zi, 100 de persoane sau 200 de persoane pe zi, te tocește”, spune Sorin Ene, psihiatru.

Odată cu intrarea în era informațională, sindromul Burnout a părăsit cabinetele medicale și holurile spitalelor și s-a extins spre aproape toate categoriile profesionale, dar mai cu seamă în clădirile de sticlă și oțel.

În primul rând sindromul Burnout apare pentru ca e prea multă muncă și prea puțină satisfacere a nevoilor personale a omului respectiv. Adică apare o suprasolicitare cronică. În primul rând a intelectului, a funcțiilor psihice, mai ales la locul de muncă”, spune Sorin Ene, psihiatru.

„Un chestionar realizat de una dintre cele mai mari companii de audit din lume publicat în luna martie a arătat faptul că românii petrec la birou un număr mai mare de ore decât ceilalți europeni. Andreea Mihnea este director de resurse umane și a fost implicată direct în elaborarea acestui studiu”, spune Andreea Mihnea, director de resurse umane.

Pe mine, ce m-a frapat cel mai mult, a fost timpul de lucru excesiv pe care managerii din România îl petrec la serviciu în comparație cu ceilalți manageri din țările mai dezvoltate. Spre exemplu, față de Germania și Marea Britanie, avem un număr dublu de ore de lucru, din perspectiva asta mie mi se pare o problemă.

Una dintre principalele concluzii ale cercetării a scos în evidență faptul că angajații români au mari dificultăți în a-și gestiona echilibrul între viața profesională și cea privată.

Atâta timp cât sunt oameni care spun, şi un procent destul de mare, cam 40%, care spun că lucrează peste 45 de ore pe săptămână, si mai mult, sunt nisite procente acolo si 55 sau chiar 65 de ore pe săptămână, ceea ce este enorm, există un dezechilibru destul de mare daca stai să te gândeşti. Şi atunci ajungi să ai un număr foarte mic de petrecut acasă cu familia, sau poate cu lucrurile sau oamenii care-ţi sunt dragi. Şi ce faci? Poate tai din somn, tai din lucrurile care pe tine te-ar remonta ca individ”, spune Andreea Mihnea, director de resurse umane.

Chiar dacă angajaţii corporaţiilor ajung să stea la serviciu cu peste 30% mai mult decât media europeană, un raport Eurostat arată că productivitatea în România este de șase ori mai mică decât la nivelul Uniunii Europene.

Şi atunci aici văd o problema mare. Este o problema de productivitate, de educaţie poate şi de convingeri personale. Că trebuie să munceşti foarte mult, nu neaparat foarte bine, ca să fii văzut şi să fii acceptat”, spune Andreea Mihnea, director de resurse umane.

Numărul mare de ore petrecut la birou o perioadă lunga de timp duce inevitabil către o cronicizare a stresului. Iar atunci când primele simptome ale burnout-ului încep sa se instaleze, randamentul scade și mai mult.

Aş zice eu că într-o prima fază manifestarile sunt strict la nivel psihic. Adică exista o incapacitate de concentrare, acea senzatie extrem de chinuitoare şi de rău văzută, rău simtiţă de om, de mers al creierului in gol. E practic că o maşină pe care o forţezi, dar care nu intră în viteză, nu reuşeşti să-ţi iei avânt. E vorba de tulburari de memorie în sensul în care datele există acolo, dar un creier suprasolicitat, un creier supraîncălzit nu reuşeşte să proceseze aceste date aşa cum ar trebui să o facă”, adaugăSorin Ene, psihiatru.

Companiile au realizat că munca în exces provoacă pierderi financiare pe termen lung.

Din ceea ce văd eu acum, şi corporaţiile sunt mult mai atente la sindromul Burnout. Adică există cam la fiecare corporaţie cursuri de wellbeing, de confort interior. Adică şi corporaţiile îşi dau seama că au investit destul de mult în oameni şi dacă-i lasă să se suprasolicite cronic şi să se ardă, îşi pierd investiţia”, spune Sorin Ene.

Primul pas este responsabilizarea. Eu sunt cel reposnsabil de echilibrul meu, si la asta lucram foarte mult, cu programe de tarining, cu coaching, pentru ca în organizaţii la noi există câte un council pentru fiecare om. E un proces de schimbare care ia mult pentru că noi ne-am obişnuit să fim în acţiune, si cumva poate că ăsta e ritmul în care am trăit, în care am crescut, în care am învăţat că aşa trebuie şi ca aşa reuşim, însă vine un moment în care vezi că aşa nu poţi să o duci la nesfârşit”, afirmăAndreea Mihnea, director de resurse umane.

„În cele din urma, se poate ajunge în cazuri extreme, la sindromul de epuizare completa. În care omul respectiv trage atât de mult de el încât omul cade de-a-n picioareleaPur şi simplu nu se mai poate ridica”, spune Sorin Ene, psihiatru.

Raluca Stroescu lucra în anul 2007 într-unul din aceste birouri, pentru aceeași companie de audit care astăzi atrage atenția asupra dezechilibrului între viața profesională și cea privată a angajaților români.

Cred că era o persoană implicată şi se dedică muncii ei şi cred ca îi era uşor să facă asta pentru că părea că munca este viaţa ei şi că asta este ceea ce-şi doreşte să faca în momentul acela şi cred că pe de altă parte îşi dorea să vadă şi acel moment de satisfactie sau de mulţumire. La Raluca singurele momente de bucurie erau măsurate în „nu a ţipat de data asta" sau "am reuşit să terminăm la timp”, povesteşteCorina Sarcinschi, fostă colegă a Ralucăi Stroescu.

Raluca avea 31 de ani, 40 de kilograme și era manager de audit. A fost găsită moartă în propria casă, înconjurată de rapoarte și de dosare, după zeci de zile în care colegii susțin că a lucrat fără întrerupere. Corina Sarcinschi a fost colega de birou şi una dintre angajatele care nu a mai putut tolera condițiile de muncă din companie.

„Moartea ei m-a intrigat foarte mult pentru că numai eu ştiu cum am lucrat acolo şi în ce condiţii şi cum am văzut-o şi pe ea şi m-a făcut să mă simt şi eu vinovată. Stăteam frecvent până la 11-12 noaptea şi se întâmpla suficient de des cât să ma deranjeze că stăteam pana la 2-3 noaptea, şi singura motivaţie pe care o aveam era că alte 50 de persoane care aveau responsabilităţi cu mult mai importante, munceau cot la cot cu mine şi nu se plângeau”, spune Corina Sarcinschi, fostă colegă a Ralucăi Stroescu.

Nici până astăzi cauzele morții Ralucăi nu au fost complet elucidate, însă în mentalul colectiv a rămas drept „femeia care a murit de la prea multă muncă”.

Oamenii au ramas marcaţi, cel putin la nivel de...., şi rămâi marcat de o astfel de întâmplare, au rămas oamenii marcaţi emoţional pentru că ţineau unii la alţii, eu în echipa de HR am oameni care erau pe vremea respectivă acolo şi cumva mai discutam despre asta şi cu foarte multă empatie, dar nu pot să spun că nu vedem lucrurile aşa cum au fost. Nu ştiu să va spun (cum au fost lucrurile - n.r.), şi nu sunt cea mai calificată. Am vb mai devreme despre cat de responsabil eşti ca individ şi cum te raportezi la toate lucrurile pe care le faci”, adaugăAndreea Mihnea, director de resurse umane.

„Sunt stresat, da. Totul începe cu „sunt stresat". Dar ca să înţelegem ce înseamnă şi cum să intrăm în paradigma evaluării şi cuantificarii stresului profesional înseamnă că trebuie să parcugem nişte paşi. Şi primul dintre aceşti paşi, esential, e să recunoşti că ai o problema”, spune Luiza Spiru, cercetător.

Despre stres și despre efectele sale asupra corpului se vorbește de zeci de ani, însă cercetările științifice sunt încă puține. Într-o inițiativă 100% privată, doctorii Luiza Spiru și Mircea Mărzan au condus primul studiu de acest gen din România și printre primele din Europa. Pentru a măsura în mod obiectiv nivelul de stres, au combinat o serie de tehnici din psihologie, medicină și chimie.

- Folosing toate aceste informaţii, integrând aceste info, putem să venim în întâmpinarea celor care ştiu dacă efectul stresului a dus deja la boli, dacă stresul încă nu a dus la perioada de epuizare, aceea de burnout, sau dacă suntem într-o perioadă terminală.

- Spuneţi-mi, din grupul pe care l-aţi urmărit, care era procentul de oameni stresaţi cronic?

99,9%, adică toţi”, spune Luiza Spiru, cercetător.

Peste o sută de oameni din managementul mediu și de vârf al unor companii multinaționale au fost atent monitorizați, iar rezultatele au aratat ca majoritatea covârșitoare avea nivelul de stres mult peste cel normal.

„Acest lucru se întâmpla de obicei persoanelor foarte active profesional, deci persoanelor în plină activitate profesională, cele care încearcă să demonstreze, să se poziţioneze acolo unde îşi doresc sau şi-au imaginat că trebuie să fie, neţinând cont însă de câteva lucruri esenţiale pentru perioada de activitate profesională.Sunt corporaţiile mari în care pur şi simplu oamenii se duc pentru că asta înseamnă pentru ei stabilitate financiară şi recunoaştere. Pentru că au un statut pe care şi l-au dorit. Eşti cel mai tare dacă ajungi acolo. În momentul în care ei intra în bucătăria corporaţiei, lucurile se schimbă după 2-3 ani. Dupa 5 nu mai spun”, adaugăLuiza Spiru, cercetător.

Din dorința de a face cât mai mult și cât mai bine, mulți corporatisti ajung de fapt, sa faca mai mult rau. Atât companiei, cât și lor înșiși.

Românii sunt foarte buni profesional, asta am să spun întotdeauna, pentru că e o realitate. Sunt extrem de performanţi în orice domeniu de activitate. Din păcate însă nu au educaţia asta de a-şi eficientiza efortul. Nu au, pentru ca nu se educă acest lucru în şcoală, de mic. Suntem educaţi de multe ori doar pentru competiţie, nu suntem educaţi pentru a ne bucura de rezultatele pe care competiţia sau succesul nostru profesional le aduc în viaţa noastră”, spune Luiza Spiru.

Mircea Marzan a simțit pe propria lui piele acest lucru, dupa mulți ani de activitate într-o corporație.

„Am lucrat aproape 17 ani adunaţi de-a lungul timpului de la începutul carierei mele şi nu a fost un lucru conştient de la început. Lucrurile s-au adunat, am evoluat în carieră. Am avut şi o experienţă personală, am dat mai mult timp carierei decât familiei şi am trecut şi printr-un divorţ din cauza asta, nişte lecţii de viaţă care m-au făcut să mă reconsider puţin”, spune Mircea Mărzan, cercetător.

Chiar dacă pare un concept abstract, stresul cronic lasă urme adânci în viața personala și cea de familie. Mai mult decât atat, cele mai importante efecte le are asupra creierului.

Cel mai bun remediu pentru un creier suprasolicitat zilnic este pauza și recuperarea. De multe ori, perioadele de relaxare sunt insuficiente, lucru care agravează și mai mult efectele sindromului burnout.

La 64% timpul de odihnă a fost bun. Deci media grupului a fost de aproape 8 ore. Cei mai mulţi au vrut un timp de somn bun. În schimb calitatea recuperării nu este bună, deci tu dormi, tu ai un somn agitat. În timpul zilei, ne uitam la 2 lucruri - care este ponderea de recuperare pe timpul liber şi pe timpul lucrului, pentru că avem o parte când lucram şi o parte când ne relaxam. Ponderea în timpul liber, ponderea a fost cam de 49 de minute. Dar per total, cei mai mulţi nici în timpul liber nu prea se relaxează”, spune Mircea Mărzan, cercetător.

Cei doi medici au dezvoltat un program prin care cei care solicita ajutorul își pot reorganiza viața astfel încât sa gestioneze mai bine perioadele de stres.

Nimeni nu este scutit de agresiunea stresorilor, nici eu nici dvs. nimeni. Dar a învăţa să trăieşti cu stresorii este o lectie individuală. Fiecare trebuie să înveţe cine este şi trebuie să înţeleagă cine este şi trebuie să înveţe să coabiteze cu stresorii în funcţie de modul în care este ajutat să se descopere într-un moment din viaţa lui de maximă activitate profesională”, adaugăLuiza Spiru, cercetător.

Acesta este și cazul Ioanei Bălănescu. După 10 ani petrecuți în departamentele financiare ale unor companii din industria tutunului sau a medicamentelor, Ioana a decis că are nevoie de altceva.

M-am uitat în urma şi mi-am dat seama că nu exista un echilibru în viaţa mea, că trăiam doar pentru weekend, ca să mă odihnesc, ajunsesem la o oboseala cronică deja, nu prin prisma companiei în care lucram sau a oamenilor cu care eram, însă pur şi simplu nu există timp pentru altceva. Au fost perioade în care lucram şi sâmbăta. În principiu de dimineaţă pana la 8-9-10. Uneori şi 12. Uneori şi mai târziu decât atât. Trebuia să-mi termin treaba, nu conta ora la care plecăm”, afirmăIoana Bălănescu, victimă a stresului.

Relația cu locul de muncă s-a degradat treptat, până a ajuns din pasiune, o corvoadă.

„Întai a inceput prin stresul de a veni o nouă zi de luni, eram stresată duminica, deja de duminică după amiază nu te mai puteai înţelege cu mine. Da, au fost momente în care oboseala fizică s-a transformat într-o oboseală cronică, dupa care au fost şi momente de depresie. Nu-ţi dai seama. N-am crezut niciodată că aş avea o depresie. Însă au fost momente în care oboseala era aşa de mare încât ma trezeam dimineaţa din pat şi se învârtea totul cu mine”, povesteşteIoana Bălănescu, victimă a stresului.

Ceea ce a determinat-o să facă primul pas într-o altă direcție a fost o sperietură zdravănă.

Eram într-un oraș din țara, trebuia să rezolv ceva şi pur si simplu am leşinat. Nu-mi amintesc foarte multe lucruri. Ştiu că cineva m-a ridicat. Ăla a fost momentul în care toata familia s-a panicat, m-au trimis la un neurochirurg, mai intâi la un neurolog, să vedem ce se întâmplă, despre ce e vorba. În principiu, consumul neuronilor mei era de trei ori mai mare decât normalul şi mi s-a recomandat o pauză”, adauga Ioana Bălănescu, victimă a stresului.

De cinci ani și-a lansat propria afacere, căreia îi alocă doar atât timp cât consideră că este necesar. Astăzi duce o viață în care munca nu mai este pe primul plan pentru ca a înţeles că sunt alte lucruri mai importante în viaţă.

Am deja o fetiţă care o să facă mâine 2 ani, urmează să vină mâine şi al doilea copil, timpul pe care-l petrec cu familia este mult mai mult ca înainte, cam din 7 zile, 3-4 zile sunt împreună cu copiii mei, este o altă viaţă. Nu este uşor, chiar nu este uşor, dar este o altă viaţă şi eu sunt fericită în acest moment, pentru că pot să le impac pe toate şi să simt că este un echilibru”, afirmă Ioana Bălănescu.

Un studiu realizat în Marea Britanie arată că pierderile legate de sindromul burn out sunt de aproximativ 15 miliarde de lire sterline. În România nu există estimări care să ateste cât de mare este deficitul provocat de cei care se prezintă zilnic la serviciu fără a produce însă nimic. De rușine ori din frica de a nu-și pierde statutul social sau situația financiară, foarte puțini angajați își permit să ia o pauză de recuperare de câteva luni. Ceilalți, aflaţi într-un dezechilibru profund, se aleg doar cu o epuizare cronică care uneori poate deveni fatală.