Sari la conținut
News Alert

Spitale dezinfectate cu apă şi încredere. Corpul de Control verifică

Analizele făcute în laboratorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie din Capitală, la solicitarea Gazetei Sporturilor, au scos la iveală rezultate şocante. Dezinfectantului Hexio-Sept, folosit în peste 200 de spitale din ţară şi în aproape 2.000 de săli de operaţie este de fapt apă. Una dintre substanţele active era diluată de 10 ori faţă de ce scria pe etichetă.

„Teoretic, eficienţa este semnificativ scăzută ca urmare a diluţiei. Sunt nişte probe, au fost preluate dintr-un depozit. Nu poţi să ştii unde s-a întâmplat diluţia”, spune Flortin Oancea, directrul ştiinţific al ICECHIM.

Teoretic, produsul companiei Hexi Pharma trebuie amestecat cu alte substanţe în spital pentru a putea fi folosit. Practic însă el venea deja diluat, aşa încât efectul, spun medicii, era aproape 0.

„Este o situaţie de neacceptat fiindcă, dacă descoperim că o substanţă care ar fi trebuit să aibă o anumită concentraţie, nu are această concentraţie, asta înseamnă că trăim într-o totală nesiguranţă”, spune Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor.

„Pentru spitale înseamnă mai multe infecţii nosocomiale, riscul ca pacienţii să se infecteze în spital”, avertizează Stere Buşu, managerul Spitalului Municipal Medgidia.

Compania care produce şi distruibuie de 9 ani soluţia în spitalele din România a negat iniţial rezultatele analizei. Apoi, a anunţat că nu îşi explică situaţia şi că este gata să colaboreze cu autorităţile.

„În acest moment s-a oprit orice fel de producţie în fabrică, se face anchetă internă. S-a oprit orice fel de distribuţie de produse. Solicităm DSP să meargă să ia probe de eficacitate din toate spitalele. Hexi Pharma va plăti cheltuielile pentru aceste probe”, spune Loredana Albu, purtătorul de cuvânt al companiei Hexi Pharma.

În urmă cu doar două zile, ministrul Sănătăţii spunea că în România nici nu există laboratoare care să testeze concentraţia dezinfectanţilor: „Da, aşa este nu avem laboratoare acreditate. În mod evident, pe termen scurt nu le putem face în ţară. Pe termen lung sunt două laboratoare. Vor primi acreditare estimăm într-un an”.

Reprezentanţii ICECHIM îl contrazic. Pot face astfel de teste încă din 2009, dar...

„Nu vine nimeni să ne solicite să le facem analizele. Noi am avut o ofertă de analize acreditate pentru biocide. Nu am avut clienţi”, spune Florin Oancea.

De altfel, jurnaliştii GSP susţin că ministerul nu a cerut spitalelor să verifice dezinfectanţii în laboratoare acreditate, ci doar în cele proprii. Ceea ce ridică altă problemă.

Până acum, nici Ministerul Sănătăţii, nici direcţiile de sănătate publică nu au verificat calitea soluţiilor folosite în spitale.

„Noi nu putem face test în spital să verificăm concentraţia substanţelor active din substanţele dezinfectate pe care le achiziţionăm. Putem doar să verificăm dacă se dezvoltă germeni pe suprafeţele sterilizate sau pe instrumentarul sterilizat cu aceste soluţii”, explică Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal din Timişoara.

Abia acum, Ministerul Sănătăţii a anunţat că va demara controale în toate spitalele din ţară.

„Inspectorii sanitari vor lua probe din spitale ca să verifice, pe de o parte eficacitatea dezinfectanţilor şi de cealaltă parte dacă sunt reale concentraţiile înscrise pe ambalaj. În acelaşi timp, ministrul Sănătăţii a cerut spitalelor să facă propriile verificări”, transmite corespondentul Digi24.

„Se iau probe de pe suprafeţe, din aer, de pe instrumentar, merg la laborator, se însămânţează să vadă dacă se dezvoltă sau nu culturi microbiene”, explică procedura Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Scandalul a ajuns oricum şi în atenţia preşedintelui Klaus Iohannis: „Este clar că aici unii nu şi-au făcut datoria cum trebuie şi în consecinţă vom avea o analiză şi vom trage concluziile care se impun”.

Şi premierul Dacian Cioloş a anunţat că va trimite Corpul de Control să verifice cât de siguri sunt dezinfectanţii folosiţi în spitale.