Sari la conținut

Spitalul din Oradea are bloc operator ca în Suedia şi Norvegia

Noul bloc operator poate concura oricând cu cele din marile spitale. Practic, o mare parte din etajul trei al Spitalului Judeţean a fost transformată în şase noi săli de operaţie.

Se compară cu orice sală de operaţie din lume, respectă toate prevederile Uniunii Europene. Dacă intraţi în orice sală din Germania, poate este mai bine configurată această sală”, spune Gheorghe Carp, managerulul Spitalului Judeţean de Urgenţă Oradea.

Un milion jumătate au fost cheltuiţi pentru echipamente medicale, instrumente chirurgicale, tot ce înseamnă dotarea spaţiilor pe care le vedeţi aici”, spune Cristian Delcean, manager de proiect.

Este ceva de domeniul fantasticului. De exemplu, avem acolo ultimul tip de craniotom, nu se mai perforează craniul cu trepanul”, spune Dumitru Mohan, şeful secţiei de neurochirurgie.

Oradea are posibilitatea să trateze orice, în domeniu chirurgical”, spune Gheorghe Carp.

Banii pentru modernizarea spitalului provin din fonduri europene şi au fost obţinuţi printr-un proiect comun cu Universitatea din Debreţin. Instituţia de învăţământ din Ungaria a folosit partea sa pentru a-şi moderniza dotările. Primăria din Oradea vrea să depună în continuare proiecte pentru fonduri europene cu care să modernizeze şi alte secţii ale spitalelor din oraş.