Spitalul Floreasca, fără datorii. Pacienţii încă îşi aduc medicamentele de acasă

Data publicării:
spital asistenta pacient-1

Spitalul Floreasca este cel mai mare spital de urgenţă din România, unde ajung cele mai dificile cazuri. Dincolo de prestigiul său, problemele cu care se confruntă sunt la fel cu ale tuturor spitalelor din România. Chiar şi aici, pacienţii sau rudele bolnavilor vin cu medicamentele de acasă.

Săptămâna trecută, Guvernul a decis să achite mai mult de jumătate din datoriile Spitalului Floreasca. Măsură care nu a îmbunătăţit însă aprovizionarea cu medicamente.

De-a lungul anilor, datoriile Spitalului Floreasca au ajuns la 26 de milioane de lei, înseamnă aproape 6 milioane de euro. Guvernul a achitat în jur de 14 milioane de lei, datorii care au depăşit termenul legal de plată.

Ministerul Sănătăţii ar fi trebuit, potrivit legii, să-l demită pe director din cauză că a acumulat datorii mai mult de trei luni consecutiv. Dar nu s-a întâmplat acest lucru. Managerul Spitalului Floreasca nu a dorit să comenteze situaţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri