Sari la conținut

Sporturile de iarnă | Cum se pot evita luxaţiile, entorsele şi fracturile

O musculatură slabă predispune la accidentări. De aceea, pentru persoanele care nu au o viață sportivă regulată se recomandă pregătirea la sală sau prin programe de fitness care pot fi realizate acasă, cu măcar câteva săptămâni înainte. Câteva ședințe pe săptămână ar asigura un tonus muscular potrivit pentru practicarea schiului sau a altor sporturi de iarnă.

„Trebuie să frecventăm puțin sala sau acasă, o bicicletă, un stepper. Trebuie ținut cont de o hidratare corectă, precum și de o îmbrăcăminte și o încălțăminte adecvate sezonului. Cele mai frecvente afecțiuni în sezonul rece – că sunt în activitatea de zi cu zi sau practicând sporturi de iarnă – sunt entorsele. Entorsă de gleznă, de pum, de genunchi – care se pot solda cu leciuni de menisc sau de ligamente – și, nu în ultimul rând, fracturile”, spune Mihai Râşcu, medic primar ortopedie.

Dacă entorsa este ușoară se poate face tratament antiinflamator plus aplicații locale reci. Dacă entorsa este mai dificilă, se imobilizează cel puțin o săptămână.

Fracturile necesită imobilizarea gipsată, dar unele necesită intervenții chirurgicale, mai spune medicul.