Sari la conținut

Studiu îngrijorător: Numărul românilor care suferă de o afecțiune psihică s-a dublat

Unul din şase români suferă sau a suferit de depresie, arată datele Eurobarometrului. Alţi trei din zece sunt anxioşi. În total, aproape 4 milioane de români au o afecţiune psihică, iar mulţi dintre ei nici nu ştiu asta.

Anca Boalcă, psiholog: Nu dormim, nu mâncam, ne considerăm vinovaţi, apar gânduri negative, apare ideea de suicid, în momentul acela ne putem confrunta cu o depresie serioasă şi avem nevoie de medic.

Locul de muncă şi angoasele generate de acesta reprezintă cel mai adesea cauzele depresiei. Explicabil, dacă luăm în calcul statisticile seci care arată că un român petrece, în medie, aproape 2.100 de ore pe an la serviciu - cel mai mult din Europa.

Anca Boalcă, psiholog: La sfârşitul zilei, să ne acordăm un timp pentru noi, pentru nevoile noastre.

Zece dintre statele europene, printre care Ungaria şi Bulgaria, au dezvoltat proiecte dedicate prevenirii depresiei şi suicidului.

În România există două programe naţionale de sănătate mintală cu un buget total de aproape 1.650.000 de lei. Ambele vizează însă doar consumatorii de droguri şi persoanele cu afecţiuni psihice severe.

A fost nevoie de şase ani pentru ca o rezoluţie europeană, care indică statelor membre garantarea tratamentului psihoterapeutic, să producă efecte şi la noi.

Din acest an, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează sedinţele la psiholog. Însă numai pe jumătate. Statul suportă 52 de lei dintr-un cost mediu estimat la 100 de lei pentru o şedinţă. Pentru a beneficia de aceşti bani, pacientul are nevoie de o trimitere de la medicul de familie şi să se adreseze unui psiholog aflat în contract cu Casa Naţională de Asigurări.

În România există 13.000 de psihologi cu atestat de liberă practică, dar numai jumătate lucrează efectiv.