Sumele adunate din coplată sunt din ce în ce mai mici

Data publicării:
pacienti spital

La Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde sunt trataţi anual peste 25.000 de pacienţi, suma adunată din coplată s-a înjumătăţit în 2015 faţă de 2013, chiar dacă numărul persoanelor internate nu s-a modificat în ultimii ani.

Doar trei pacienţi dintr-o sută au acceptat pe parcursul anului trecut să plătească taxa de zece lei, contribund la suplimentarea bugetului unităţii medicale cu doar opt mii de lei.

„Cu trecerea anilor, pacienţii au studiat această lege şi s-au folosit de particularităţile cazurilor lor astfel încât să poată să nu plătească această coplată”, spune Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

Concret, în afara cazurilor scutite prin lege de la coplată, pacienţii nu pot fi obligaţi în niciun fel. Conform prevederilor legale, sunt scutiţi de la coplată copiii, gravidele, cazurile care reprezintă urgenţă, veteranii de război sau persoanele cu handicap.

- Taxa asta e ceva în plus sau abuziv mai bine spus. Dacă omul e bolnav să mai scoată şi bani?

- Nu sunt de acord. În totalitate sunt contra acestei taxe. Pentru că noi, făcând referire la pensionari, chiar şi la salariaţi, salariatul plăteşte pentru asta

Aşa că sumele adunate la Iași din coplată sunt din ce în ce mai mici. La Spitalul Sfântul Spiridon, cel mai mare din regiunea Moldovei, unde sunt internaţi anual aproximativ 40.000 de persoane, s-au strâns anul trecut doar 50.000 de lei. Asta înseamnă că numai 12 la sută dintre cei care au trecut pragul unității au achitat la externare taxa de zece lei. Banii strânşi din coplată abia ajung de mici investiții.

S-au schimbat mobilierul în spaţiul de aşteptare şi s-a investit în materiale de curăţenie pentru spital”, declară dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului ''Dr. C. I. Parhon'' Iaşi.

Reprezentanții Ministerul Sănătății evită discuţiile pe acest subiect, dar consideră că această diminuare a sumelor strânse din coplată ca un semn că numărul internărilor inutile scade constant. Nu iau însă în calcul că au scăzut doar sumele încasate nu şi numărul internărilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri