Sari la conținut

TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE | Topul produselor procesate din carne 

Medicii nu au fost surprinşi de raportul OMS. Ştiau de mult că există o legătură între cancerele de la nivel digestiv şi carnea procesată.

Prof. dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă S-au acumulat în ultimii ani sute, poate mii de studii care demonstrează că există o legătură strânsă între alimentaţie şi apariţia unui tip de cancer.

Dr. Catrinel Macovei, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice Dintre cele mai procesate produse putem considera salamurile, cârnaţii, crenvurştii, parizerul, mezelurile cu carnea mărunţită, procesată, unde nu se vede nici cantitatea macră care este consumată. 

Care este explicaţia? Pe lângă carnea tocată, aceste produse conţin şi multe adaosuri.

Dr. Catrinel Macovei, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice Conţin inclusiv zahăr, nitriţi, glutamat şi diverşi potenţatori de gust care, în sine, dacă mâncăm cantitate mică ocazional, este în regulă, dar ţinând cont că pe lângă aceste produse mâncăm şi alte produse procesate, aditivii ne vin din mai multe părţi, efectul lor e cumulativ în timp şi în zeci de ani, aceste efecte puţin, dar repetate, pot duce la astfel de probleme cum este cancerul.

Ce conţin crenvurştii?

Colegul nostru Marius Tudosiei a făcut o demonstraţie: ne-a arătat ce conţin unii crenvurşti de pe piaţă.

Marius Tudosiei, realizator "Sanătatea în bucate" În primul rând grăsimea, untură de porc, o să pun şi nişte piele. Dincolo de carne şi de ce mai putem să pretindem că putem să punem într-un astfel de produs, o cantitate foarte mare este cea de apă, monoglutamatul este omniprezent, punem cu generozitate, pentru că e şi ieftin, am văzut pe unele etichete aromă de pui şi mai sunt câteva ingrediente apetisante, eu nu aş putea trăi fără: polifosfaţi, amidon, nitrit de sodiu, caragenanul care este super gustos, cantitate foarte mare de sare.

Apoi totul se mixează într-un aparat extrem de puternic. Rezultatul l-a surprins până şi pe realizatorul emisiunii Sănătatea în bucate.

Marius Tudosiei, realizator "Sănătatea în bucate" Pare absolut incredibil, dar.. zi-mi tu dacă nu e exact aceeaşi culoare. Colorantul e foarte important, toţi agenţii ăştia care leagă şi dau aceeaşi consistenţă . Dar e surprinzător că folosind ingredientele pentru aşa ceva... chiar asta obţii.....

Produsele tradiţionale, pe lista OMS

Cum rămâne însă cu produsele tradiţionale, precum şunca sau pastrama? Acestea conţin carne macră, nu tocată, deci ar părea sănătoase. În raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este specificat însă clar că recomandările se referă la toate produsele din carne obţinute prin sărare, maturare, fermentare, afumare sau alte procese menite să îmbunătăţească gustul şi valabilitatea.

Victor Olsavszky, reprezentatul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România Ce se întâmplă pentru a se obţine aceste produse procesate, dar şi în pregătirea cărnii, iau naştere o serie de substanţe, cum sunt nitrozaminele, cum sunt o serie de hidrocarburi aromatice policiclice care sunt substanţe care intră clar în categoria substanţelor cancerigene. Le ştim foarte clar. Că ele au fost studiate.

Dieta echilibrată, cheia pentru o sănătate de fier. Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu recomandă însă excluderea din alimentaţie a acestor produse.

Victor Olsavszky, reprezentatul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România O dietă echilibrată este cea mai bună soluţie. Evident că nu trebuie să exagerezi în nimic, dar recomandarea noastră este de a introduce într-o dietă care este bazată pe multă carne, de a introduce mai multe fructe şi legume. 

Dr. Catrinel Macovei, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice Fibrele ştim că leagă substanţele nocive şi le scade absorbţia în organism şi impactul asupra mucoasei ajutând la eliminarea lor şi atunci este o varianta mai sănătoasă să asociem carnea cu legume care ar trebui să fie practic porţia mare din masă, în farfurie să ocupe cel mai mare loc şi mai puţin porţia de carne. 

În plus, medicii recomandă să folosiţi carne din surse naturale şi să o preparaţi sănătos, fără să o ardeţi pe grătar sau să o prăjiţi.