Tragedia Colectiv | Salvatorii au nevoie de ajutor psihologic

Data publicării:
Colectiv Bucuresti Octav Ganea 011-2

FOTO: Octav Ganea

Tragedia din clubul Colectiv a lăsat răni adânci în sufletele medicilor de la Spitalul Militar. Au fost pe front în Afganistan şi Irak, dar nu au termen de comparaţie pentru ce au văzut în noaptea de 30 octombrie şi în zilele care au urmat.

„Au mai fost explozii la fabrici de armament, am văzut leziuni, dar de gradul acesta nu, niciodată. Asta a fost impresionant. În al doilea rând, erau copii tineri. Riscant era ca aceşti pacienți să rămână fără auz. Faptul că pe ei i-au adus în locul respectiv muzica, iubirea pentru muzică, a fost... a fost impresionat. Am încercat să luptăm ca ai să nu aibă probleme de auz”, a spus Mihaela Tatu, medic ORL.

„Ne-a descris cum a scăpat din acel iad, având sub el alţi oameni care erau deja morţi şi deasupra lui alţi oameni care erau deja în flăcări. Imaginile sunt greu de conştientizat şi foarte greu şi pentru noi tot ceea ce am văzut în acea seară”, a spus căpitan Liliana Pulbere, medic oftalmolog.

Medicul Liliana Pulbere a aflat povestea înfricoşătoare de la pacientul olandez care, din fericire, a scăpat cu răni uşoare. A fost externat şi a plecat acasă. Le-a trimis medicilor o scrisoare de mulţumire.

Dintr-un instinct de conservare, mulţi dintre medici s-au ferit iniţial să asculte mărturiile pacienţilor cărora se luptau să le salveze viaţa.

„Ca să fiu sincer, am preferat să nu vorbesc şi să nu-i întreb foarte multe. Eu consider că era suficientă emoţie în jur şi, dacă m-aş fi încărcat în plus şi cu poveştile lor de viaţă, care răzbăteanu până la noi oricum, lucrurile n-ar fi fost ok. Trebuie să ne detaşăm cumva ca să gândim clar şi obiectiv”, a mărturisit locotenent colonel Narcis Tănase, medic pe secţia de Terapie Intensivă.

Dramele celor răniţi în clubul Colectiv i-au afectat pe medicii, asistentele şi infimierele care au făcut totul să-i ajute. Mulţi au apelat la ajutorul psihologilor şi pshiatrilor.

„Implicarea celor care au încercat să ajute a fost mare. Şi a fost pentru prima oară când au fost puşi în faţa unor asemenea situaţii tragice. Încercăm, pas cu pas, să încorporăm în gândirea noastră, în modul nostru de a fi, măsura în care fiecare acceptă acest eveniment pentru că suntem diferiți. Fiecare face faţă diferit. Aici este rolul nostru de a ajuta fiecare persoană în parte”, a afirmat Corina Tudor, medic psihiatru.

Psihologii susţin că cel puţin 5.000 de oameni au fost afectaţi la nivel psihologic de tragedia din clubul bucureştean. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri