Tratamentul caninului inclus

Data publicării:
tratament canin

Durata perioadei de tratament ortodontic în cazul redresării caninului inclus este mai mare decât al unui tratament simplu de aliniere. Se poate ajunge, în funcție de vârsta pacientului, la o durata de pâna la 3 ani de tratament.

Pacientul sau medicul stomatolog sesizează absența caninului pe arcadă și eventual prezența unei umflături a gingiei fie în palat, fie pe suprafața vestibulară (dinspre obraz).

La un consult ortodontic se realizează de către medic evaluarea clinică și radiografică. Desigur, radiografia panoramică este foarte valoroasă, însă în acest caz se recomandă o radiografie ocluzală. În anumite situații, ortodontul poate face o recomandare către o tomografie computerizată. Informațiile oferite de computerul tomograf sunt deosebit de precise.

Ulterior se poate monta aparatul ortodontic. Câteva zile mai târziu, se realizează intervenția chirurgicală, în care este evidențiată suprafața caninului. Ortodontul și chirurgul lucrează în echipa în aceasta fază. Chirurgul descoperă caninul, iar ortodontul atașează dispozitivul de ancorare, inițiind tracțiunea de corectare ortodontică.

Se continuă tratamentul ortodontic de redresare a caninului prin mijloace specifice fiecărui ortodont în parte.

Durata perioadei de tratament ortodontic în cazul redresării caninului inclus este mai mare decât al unui tratament simplu de aliniere. Se poate ajunge, în funcție de vârsta pacientului, la o durată de până la 3 ani de tratament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri