Un medic din Slatina a transformat, din banii proprii, o magazie în cabinet medical

Data publicării:
medica

„Pe aici nu aveam ieşire. Era o singură ieşire în coridorul scărilor. După ce am compartimentat, aici am spart zidul şi am făcut uşi de intrare la fiecare dintre aceste două rezerve”, explică medicul.

Până anul trecut, sala de la ultimul etaj al Secției de Psihiatrie din Spitalul Județean Slatina era folosită ca depozit. Asta deși cabinetele pe care le foloseau medicii erau insuficiente. Pentru a-și ajuta colegii, doctorul Păun Bădoi s-a gândit să transforme magazia în două rezerve și un cabinet medial.

„Uși și geamuri noi, grup sanitar, instalație electrică și sanitară, toate au apărut în numai două săptămâni într-un spațiu dezafectat, readus la viață de doctorul din Slatina”, relatează Andrei Marinaș, reporter Digi24.

Conducerea unităţii medicale spune că iniţiativa medicului a venit la momentul oportun.

„Am mai angajat încă doi medici tineri. Ne bucură și faptul că există o implicare din partea unei persoane sau a unor persoane private. Asta ne dă speranțe și pentru viitor”, spune Cătălin Pătru, director medical.

Medicul a fost susţinut în acest proiect şi de fiul său.

„Eu m-am gândit că pot să fac această sponsorizare în cinstea soției care a decedat relativ subit în urmă cu un an și jumătate. Nu am spus pe moment intenția, am discutat cu fiul meu care este antreprenor în construcții. Fiul a fost de acord și a promis să-mi dea tot sprijinul”, spune Păun Bădoi, medic psihiatru.

Gestul i-a impresionat pe pacienți.

„Sunt și medici care spală imaginea, că și așa la noi în județ au fost multe probleme pe această linie”, afirmă un localnic.

„Este de dorit să se facă mai mult și nu numai din banii medicilor, ci și din banii autorităților locale”, consideră o femeie.

Medicul psihiatru lucrează la Spitalul din Slatina din 1985, iar în aprilie va ieși la pensie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri