VIDEO. Hernie de disc, rezolvată în premieră, fără bisturiu, la Timişoara

Data publicării:
medic aparatura medicala

 

Am venit aici să facem o intervenție chirurgicală, o procedura denumită si disectomie laser percutană a herniei de disc. Asta inseamnă că nu mai trebuie să facem o taietură cu bisturiul, în timpul operației. Facem doar o incizie mică, în zona de intervenție, iar după aceea, prin acea incizie, introducem o fibră cu laser, urmând să vaporizăm cu fasciculul laser discul, în sine. Aceasta înseamnă că intervenția durează în jur de 30 de minute. Cea mai importantă deosebire dintre intervenția chirurgicală clasică și această nouă modalitate de operație este că nu mai există, în urma acesteia, o rană deschisă. Pacientul se poate externa chiar în ziua în care a avut loc intervenția și nu mai are nevoie de o perioadă de recuperare, de cateva luni. Singura restricție este legată de mișcările bruște, la nivelul șirei spinării, pe care pacientul trebuie să le evite, cam o saptămână dupa operație., a spus Norbert Lekka – șeful Departamentului de Chirurgie Spinală al Institutului de Neuroștiinte din Budapesta.

Szabolcs Csuka – suport tehnic: „Tehnica este de 30 de ani, dar tehnica a fost destul de neaccesibilă, din punct de vedere financiar, dar in ultimii ani, lucrurile s-au schimbat. Perioada de recuperare s-a redus, de la 3-4 luni, la 2 saptamani. Acest lucru produce beneficii atat spitalului cat si pacientului. O noua tehnică de chirurgie spinală pentru hernia de disc

Dr. Dan Negoescu – medic primar neurochirurg: „Există o colaborare, deja veche, intre neurochirurgia din Budapesta și cea din Timisoara. Incă din 1997, noi, ca și rezidenți, am putut merge in institutul lor național, din Budapesta și, practic, am fost ajutați in pregătire și în perfecționare. Domnii doctori au venit să introducă o nouă tehnică de chirurgie spinală, practic, pentru abordul herniei de disc. Eu consider ca este absolut necesară și, la ora actuală, este o premieră, cel puțin in Timișoara.

Pacientul vine dimineața, se face intervenția operatorie și poate pleca seara, acasă. Avem nevoie, în continuare, de sprijinul spitalului. Înainte de a veni echipa de la Budapesta, doctorul Leka, care este șeful Departamentului de Chirurgie Spinală al Institutului de Neuroștiinte din Budapesta, noi am discutat și cu conducerea spitalului, pentru ca aparatul care produce această undă laser, acest dispozitiv medical, este destul de costisitor. Echipa de la Budapesta ni-l va lăsa, deocamdată, pentru teste, pentru o perioada destul de lungă. Poate si până la un an, dar, la un moment dat, el va trebui sa fie cumpărat de către spital, daca toate lucrurile merg bine si dacă intervenția operatorie se dovedește utilă pentru pacient. Directorul spitalului agreează acest lucru., a spus dr. Horia Pleș – seful Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timisoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri