Virusul Zika, periculos și pentru adulți

Data publicării:
copil cu microcefalie dupa infectarea cu zika
Virusul poate produce microcefalie la nou-născuți. FOTO: Getty Images

 

FOTO: Getty Images

Ei vorbesc despre cazul unui pacient de 81 de ani care a intrat în comă din cauza unei inflamaţii grave a creierului provocată, au stabilit analizele, de Zika.

Bolnavul a fost internat timp o lună şi jumătate, dar şi-a revenit aproape complet fără a primi un tratament anume. Până acum virusul era considerat periculos în special pentru bebeluşii născuţi de mame infectate cu Zika.

Pe de altă parte, autoritățile medicale din Norvegia au confirmat joi primele trei cazuri de persoane infectate cu virusul Zika, dintre care două la femei însărcinate, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Este vorba de persoane care au călătorit în țări sud-americane afectate de virus, a informat într-o conferință de presă la Oslo directorul Departamentului de boli infecțioase din cadrul Institutului Norvegian de Sănătate Publică, Jon Arne Roettingen.

„Preconizăm că vor apărea și alte cazuri la persoane care au călătorit în această zonă”, a admis Roettingen, care a apreciat că riscul propagării virusului în Norvegia este „zero”.

Țânțarul care transmite virusul aparține unei specii care nu se trăiește în Norvegia, astfel încât autoritățile medicale din această țară nu vor lua măsuri preventive concrete, dincolo de faptul de a sfătui femeile însărcinate să evite zonele afectate pentru a evita posibile riscuri pentru făt.

Un număr de 31 de țări din America Latină și Caraibe au detectat până acum transmiterea locală a virusului, între care Brazilia care numără cele mai multe cazuri și singura care a cunoscut o creștere de zece ori a cazurilor de microcefalie, unul dintre presupusele efecte ale virusului Zika.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri