Sari la conținut
News Alert

Descoperire. Gioconda are o „geamănă” nud

Un nud în cărbune care s-a aflat într-o colecţie de artă de mai bine de 150 de ani ar putea fi o schiţă a picturii „Mona Lisa” a lui Leonardo da Vinci.

Cercetătorii unui muzeu din Franţa susţin că au identificat o schiţă premergătoare picturii „Mona Lisa” a lui Leonardo da Vinci, pe care au botezat-o „Gioconda nudă”. Ei susţin că desenul aflat de peste un secol în colecţiile castelului Chantilly este tot opera maestrului renascentist Leonardo da Vinci.

Este drept că există similitudini frapante, de la trăsăturile şi expresia feţei personajului desenat, la postura modelului folosit de autorul desenului. Înregistrată sub numele de Monna Vanna, schiţa a fost transferată la Luvru. Cercetătorii de aici cred că cel puţin parţial, ea a fost desenată de da Vinci, care a folosit-o apoi pentru mult mai celebra Mona Lisa ce tronează acum în saloanele de la Luvru.

În orice caz, la 500 de ani de când a fost pictată, Gioconda lui Leonardo da Vinci nu încetează să uimească şi să stârnească imaginaţia oamenilor.

Leonardo da Vinci (1452-1519) a fost unui dintre marii pictori ai renascentismului italian, iar „Mona Lisa”, pictată în ulei, cunoscută şi ca „Gioconda”, rămâne una dintre cele mai cunoscute opere de artă din lume.  Se crede că a fost o comandă a unui negustor din Florenţa, Francesco del Giocondo, care i-a cerut artistului un portret al soţiei sale, Lisa Gherardini.