Sari la conținut

Muzeu unic în sud-estul Europei, redeschis după trei ani de lucrări

Timp de 40 de ani, Muzeul Ceasului din Ploieşti, nu a fost renovat. În urmă cu trei ani, autorităţile judeţene au investit cinci milioane de lei, bani europeni în mare parte, ca să schimbe înfăţişarea clădirii şi astfel să atragă mai mulţi turişti.

„Consolidare şi restaurare integrală de la rezistenţă până la toate elementele care să o facă aptă să reziste încă sute de ani,” spune Marinela, directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Muzeul adăposteşte o colecţie impresionantă care arată evoluția sistemelor de măsurat timpul de-a lungul secolelor.

„Chiar de la primele instrumentele de măsurat timpul cadrane solare, ceasuri fără mecanisme până la ceasuri de mână și alte tipuri de ceasuri performante de la începutul secolului 20. Cel mai vechi, putem să spunem, este un ceas astronomic, astrolab, un ceas extrem de performant lucrat la Blois în 1544 în Franța,” precizează Valentina Savu, muzeograf.

Unul dintre cele mai valoroase ceasuri din colecţie este un ceas de buzunar care a aparţinut domnitorului Carol I de Hohenzollern. Este un ceas aurit pe care este imprimată figura lui Carol I şi care datează din 1870.

Acum fiecare colecţie de ceasuri are propriul panou cu informaţii despre fiecare piesă, despre fondatorul muzeului şi despre istoria clădirii. Cei care au venit la inaugurare au fost încântaţi de ce au văzut.

Mi se pare nemaipomenită, frumos făcut tot, interiorul și ceasurile care sunt expuse,” spune un vizitator.

Foarte interesante mai ales că am donat un ceas al bunicului meu,”adaugă altul.

Muzeul este deschis de marţi până duminică, între orele 9 şi 17, iar biletele costă 8 lei pentru adulţi, 4 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi şi doi lei pentru copii.