UNTOLD | Încasări de 23 de milioane de euro în patru zile

Data publicării:
untold prima zi untold iulie 2015

Cei aproximativ 300.000 de oameni care au fost în public la UNTOLD au cheltuit, în medie, 50 de euro pe zi. Prin urmare, comercianţii nu se pot plânge că n-au avut clienţi.

Noi am venit cu standuri de burgeri, cheesecake şi un bar cafea. Estimările au fost cu 20-30% mai mult faţă de anul trecut, dar le-am depăşit din fericire. Faţă de o zi normal în oraş, cred că triplu”, a spus reprezentantul unui restaurant, Cătălin Crișan.

Toate cele 12.900 locurile de cazare disponibile în Cluj-Napoca au fost rezervate pe durata festivalului, indiferent că a fost vorba de hoteluri de lux sau pensiuni. Asta deşi prețurile au crescut cu cel puţin 10%.

„Cazarea am făcut-o tot din timp, cu vreo opt luni înainte de UNTOLD pentru că știam că e aglomerat acum și ca buget am avut cam tot așa, 600-700 de lei la mine și e ok”, a spus un participant la festival.

„Acum opt luni de zile, aproximativ, noi nu mai aveam deja spații de cazare disponibile. Am avut o solicitare mai hazlie, s-a facut o rezervare chiar înainte de a pleca de la ediția de anul trecut a festivalului UNTOLD”, a spus reprezentantul unei unități de cazare, Iuliu Zăhan.

Recordul de spectatori a fost atins în a treia zi de festival, atunci când pe scenă a urcat Armin van Burren. Au fost cu 15.000 de participanţi mai mult decât în cea mai bună seară de la prima ediţie.

„Ziua de sâmbătă a adus un record pentru noi. Peste 80.000 de oameni în perimetrul festivalului”, a spus directorul de marketing și comunicare al festivalului, Adrian Ghereji.

Printre ei, şi Emil Boc, primarul din Cluj, care a oferit imaginea serii.

Clujul devine un centru și un pol de atracție și atunci dincolo de efectul imediat care are loc timp de trei patru zile în economie, în mod sigur va avea un efect pozitiv și pe termen lung”, a spus analistul politic Adrian Crivi.

Zece la sută din cei 300.000 de spectatori de la UNTOLD au fost străini.

Citiți și:
DJ Martin Garrix, la final de UNTOLD: Am văzut poze de la prietenii mei care au cântat aici şi am zis că e cel mai tare lucru 
Emil Boc, cu soţia pe umeri la Untold
Armin van Buuren și-a prelungit concertul până la răsărit la Untold: „A fost unul dintre cele mai bune concerte ale anului”
Hodor” a mixat la Untold. DJ-ul a povestit cum îmbina filmările la Game of Thrones cu muzica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri