Sari la conținut

5 minute în Ungaria. Cum a convins o trupă maghiară niște vameși suspicioși

În anii 1960 Ungaria se îndrepta cu paşi mari spre ceea ce urma să devină „baraca veselă” a blocului socialist. Ţara era în plină industrializare, tinerii de la sate se mutau în oraşe, muzica beat şi rock era tolerată de autorităţi. Tradiţiile populare erau lăsate în urmă. La începutul anilor 1970 însă, tinerii începeau să redescopere rădăcinile culturii maghiare, dansul şi muzica populară. Unul dintre ei era absolventul de arhitectură Ferenc Sebő.

Împreună cu un grup de muzicieni, el a avut o iniţiativă care astăzi, după peste 40 de ani, este mai vie ca oricând. Apariţiile lor să nu sunt simple concerte, împreună cu ei publicul învaţă dansuri populare în ritmul muzicii. Succesul a fost uriaş. Manifestările similare din case de cultură şi cluburi atrag de fiecare dată zeci de participanţi, lucru care poate părea surprinzător în secolul XXI, dar nu este.

„Ar trebui să clarificăm ce este muzica populară. Este muzică pop. O putem defini ca muzică pop istorică. Iar oamenii s-au simțit atrași dintotdeauna de muzica pop. Este muzica vieții de zi cu zi. Iar ceea ce numim muzică populară, cu începuturi de acum sute de ani, este muzică pop istorică. Bela Bartok a făcut o clasificare foarte bună a muzicilor populare și a arătat, de exemplu, că cea română are urme mai arhaice. Iar muzicile arhaice se potrivesc mai bine cu muzica pop de astăzi, au o mentalitate similară: un ritm mai puternic, mai dinamic și așa mai departe. Iar tinerilor le place. Pentru că și succesul nostru s-a datorat acestei muzici necunoscute atunci, era o noutate, chiar dacă era veche”, spune muzicianul Ferenc Sebo.

Succesul a atras atenţia autorităţilor socialiste foarte vigilente. Formaţia lui Ferenc Sebo a simţit-o în mod direct, în urmă cu mai mulţi ani, în drum spre România, când lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată.

Eram la graniță, vameșii ne controlau instrumentele muzicale și erau foarte suspicioși, ce vrem cu ele, vrem să le vindem, nu-i așa? Și le-am zis, nu, noi cântăm la ele. Da? Cântați? Atunci cântați-ne ceva! Am scos viorile, dar știam că cei care lucrau la graniță erau toți din zona aceea. Iar noi cunoșteam muzica de acolo și am început să o cântăm. Iar băieții ăștia foarte duri cu noi s-au transformat într-o clipă în copii veseli și au început să joace. Mi-am spus atunci că poate cu vioara putem rezolva mai multe decât prin diplomație”, a povestit Ferenc Sebo.

Ferenc Sebo, astăzi în vârstă de 69 de ani, a rămas un muzician şi un organizator neobosit. Nu întâmplător.

În oameni există o mare dorință pentru aceasta. Dansul și muzica populară, oricât am vrea să le separăm de condițiile de azi, sunt un mod de comunicare. A vorbi este doar o modalitate. Împreună cu dansul și muzica fac o sfântă treime. Nu ar trebui să le separăm una de alta. Oamenii de mai demult știau acest lucru. Și oricine mai păstrează tradiții știe acest lucru”, spune artistul.