A.G. Weinberger, între visul american şi realitatea românească

Data publicării:
ag weinberger

Și înainte de căderea comunismului, și în capitalism, mulți români și-au dorit să trăiască "visul american". Legenda spune că, peste Ocean, totul se rezolvă mai repede, viața este simplă și îndestulătoare, problemele sunt aproape inexistente. Iar dacă apar, se rezolvă cât ai bate din palme. AG Weinberger a plecat în anul 2000 în Statele Unite ale Americii, unde a trăit timp de şapte ani. În tot acest răstimp, s-a lămurit că la robinet nu curge doar lapte și miere. A cântat împreună cu muzicieni respectați, a susținut sute de concerte, dar s-a trezit și în situații limită.

„Ori mă duc și mănânc din tomberonul de gunoi, ori accept asta și am niște bani să plătesc chiria și să mănânc o mâncare decentă”, a spus A.G. Weinberger.

Pentru banii de chirie, AG Weinberger a fost, vreme de 8 luni, vânzător de aspiratoare. Se întâmpla în anul 2001, când, printr-un lung șir de întâmplări neprevăzute - și nefericite - muzicianul a ajuns în Las Vegas. Tras pe sfoară, alături de alți colegi, de solista cu care urma să susțină un turneu, românul a fost nevoit să improvizeze un serviciu. Pentru că, deși multă lume crede că Las Vegas este raiul oamenilor din showbusiness, realitatea este, de fapt, alta.

„Multă lume nu știe că în Vegas este cea mai mare densitate de muzicieni pe metru pătrat. În Vegas sunt trei tipuri de oameni: turiștii, care, de fapt, țin orașul, după aia sunt servitorii turiștilor, care stau în Vegas, și sunt oamenii mai bogați care se mută la Vegas pentru climă. Lumea nu știe că în Vegas se mută 7.000 de oameni pe lună. Pentru că sunt joburi”, a adăugat A.G. Weinberger.

Să lucrezi într-un casino înseamnă să ai o slujbă decentă și bine plătită. Dar vine la pachet cu o mulțime de condiții pe care trebuie să le îndeplinești.

În Vegas sunt vreo 200 de cântece pe care trebuie să le știi, care se cântă în lounge-uri, la nivel de divertisment ambiental. Unde nimeni nu te-ascultă. În fiecare seară trebuie să te îmbraci, în cămașa albastră, roșie, albă... Și zâmbește. Și cânți șase reprize de câte 50 de minute. Cel mai rău este când ești planton 2, cum spuneam eu, de la 2 noaptea la 6 dimineața. Când nu-i nimeni! Eventual barmanul, că barmanul este spionul și el te spune că ai fost sau n-ai fost beat, ai zâmbit sau n-ai zâmbit, ai cântat tare... Deci e ceva umilitor... groaznic. Totuși, este un exercițiu de nervi și de integritate. Dar a început să aducă bani. Acolo am câștigat 1.500 de dolari pe săptămână. Care nu e rău”, a adăugat A.G. Weinberger.

Făcându-și meseria de muzician, AG Weinberger a ajuns nu doar în metropole, ci a cunoscut și America profundă.

Dacă vă uitați pe pozele de satelit, noaptea, peste America, o să vedeți că în mijloc e beznă! Wyoming... Ce stat e Wyoming... nu-i nimic acolo! Nici nu înțeleg de ce se mută omul în Wyoming. Acolo există un drum național, autostrada care leagă New York-ul de San Francisco și sunt niște centrale eoliene. În rest e stâncă și uscat. Totuși, există oameni acolo. Și-acolo lumea iese la distracție: să se-mbete și să se bată”, a mai povestit A.G. Weinberger.

În Wyoming, AG Weinberger a trăit experiența unică de a cânta la un campionat local de rodeo.

„Lumea destul de abțiguită deja, promotorul - mangă, nu ne-a dat banii, am cântat în noroi, dar ăsta era jobul, 'am luat-o' bine, n-am fost plătiți, dar am plecat mai departe. Asta e...”, a relatat A.G. Weinberger.

Pe lângă satisfacțiile venite odată cu contractele serioase și avantajoase, aventurile pe pământ american l-au pus pe muzician într-o mulțime de situații dificile. Dar astfel de episoade au fost un risc asumat de la bun început.

Eu de-asta m-am dus în America, ca și Ulise: să mă măsor pe o piață serioasă și reală. Tot ce-am gândit despre mine însumi, acolo s-a adeverit, s-a motivat, mi s-a răspuns. Acum nu mai am niciun fel de problemă dacă cineva mă înjură sau mă vorbește de rău, oricum vorbește prostii. Pentru că știu despre mine ceea ce sunt. M-a motivat și m-a legitimat acea instanță în care eu cred: cea mai dură piață muzicală din lume”, a mai spus A.G. Weinberger.

După experiența americană, AG Weinberger s-a întors în România. Și a fost nevoit să înfrunte o realitate sumbră. Când le-a comunicat organizatorilor de spectacole pretențiile sale, a avut o mare surpriză.

Eu am venit înapoi, mi-am făcut un rider tehnic. Am cerut așa: prosoape curate și câte două sticle de apă minerală, de jumătate de litru, la fiecare om. Aveam răspunsul, de la anumiți promotori: 'Da' cine te crezi, mă?' Acești oameni încă sunt în business. Vând bilete și pun afișe. Și organizează concerte și lumea vine”, a mai spus A.G. Weinberger.

În țara în care maneaua este la putere iar reperele puștilor sunt fotbaliștii, fotomodelele și șmecherii cu bani, AG Weinberger merge la școală.

„Eu sunt student la Cons, sunt anul IV! De ce? Sunt bursier! De ce? Din ordin etic. Lipsește acest component din viața mea. Le-am spus și distinșilor profesori: eu sunt studentul ideal. N-am niciun interes să fac școala asta, o fac pentru mine! N-am absențe, sunt bursier, am terminat anul III cu 9,17. Iau în serios fiecare curs, îmi fac temele”, a adăugat A.G. Weinberger.

Ce speră să obțină, de pe urma studiului la Conservator? „Un tip de cunoaștere organizată, pe care n-am avut-o până acum. Până acum am făcut lucrurile dintr-un anumit instinct”, a precizat muzicianul.

Unii artiști se bazează pe instinct, în încercarea de a ajunge departe. Alții, pe școală sau pe talent. Dar sunt foarte mulți cei care mizează pe noroc sau rețete deja probate. Până la urmă, există o formulă corectă a succesului?

Dacă tu ești un bețiv, trăiești după iluziile posterelor din camera ta de adolescent, unde ai văzut eroii tăi cu chitara, și tu crezi că dacă ai o chitară la fel ca ăla din poster, îți tai părul la fel ca ăla din poster, ești la fel ca ăla de pe poster, n-o să faci nimic. Ești într-o mare păcăleală existențială. Că sunt mulți puști la noi, care imediat vor să fie jazz, blues. Și eu le spun lor: 'Mă, băieți, businessul nu vă vrea! Să nu credeți că voi ați descoperit roata. Businessul nu vă vrea, exact așa cum pe mine nu m-a vrut businessul'. Businessul este o bucată de tort. De ce să se-mpartă în mai multe felii? Fă-ți loc, merită-ți locul în acest business”, a mai spus muzicianul.

LA începuturile carierei sale, AG Weinberger s-a lovit de voci care-i reproșau că a ales blues-ul, un gen muzical cu care românii n-au legătură. Că nu promovează valorile noastre tradiționale. S-a schimbat situația, în ziua de azi?

Eu nu sunt suma părerilor celorlalți. Nimeni n-ar trebui să fie, până la urmă. Aceste voci despre care ați pomenit mai sunt și astăzi. Eu, oricum, n-am nimic de împărțit cu ei, pentru că, probabil, cu aceste voci n-am schimbat două vorbe în viața mea. Și, totuși, aceste voci bagă, iată, fitilul. Pentru că este un soi de constipație existențială în capul lor. Din bășcălie nu poți să fii competitiv, din uneltiri - și-acum o să folosesc un cuvânt vulgar, iertați-mă, din spoială nu poți să faci lucruri competitive”, a afirmat A.G. Weinberger.

A.G. Weinberger crede în competiție. Și în lucrurile foarte bine făcute. Privește rostul vieții ca pe o sămânță pe care o plantezi, o uzi și o îngrijești, până ce planta rodește.

Hazardul este așa: nu știm ce fel de sămânță am băgat în pământ. Ce fel de roade dă: poate să fie dulce, poate să fie amar, poate să fie sărat, otrăvitor, vindecător. Este rodul tău și mânuiește-l cu profesionalism maxim. Dacă ești un ucigaș, fii ucigaș profesionist. Dacă ești vindecător, fii vindecător profesionist”, a conchis muzicianul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri