Sari la conținut

A murit ziarista și scriitoarea Silvia Kerim

FOTO: Maria Ștefănescu

Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatură Franceză, a debutat că ziaristă la „Contemporanul”. A scris apoi la „România liberă”, precum şi la revista „Cinema” şi prestigioasă revista „Secolul 20”.

Vreme de 18 ani (1997-2015) a fost redactor al revistei „Formulă AS”, unde publică săptămânal articole pe teme culturale (teatru, film, muzică).

A lucrat la Radio România în redacţia „Teatru la microfon”, „Teatru la microfon pentru copii”.

Ca producător delegat la Casele de Filme din cadrul Consiliului Culturii, a colaborat cu regizori ca Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu.

Redactor-şef al secţiei scenarii la AnimaFilm, Silvia Kerim este autoarea musical-urilor pentru copii „Mary Poppins”, „Frumoasă din pădurea adormită”, „Micuţa Dorothy”, „Gulliver”.

De asemenea, a scris cărţi apreciate de memorialistică: „Ponica, o legendă”; „Vedere din Parfumerie”; „Fereastră de la Veneţia”, premiate de Uniunea Scriitorilor.

În 2004 a primit Ordinul „Meritul Cultural – în grad de Cavaler”, acordat de preşedintele României, iar în 2008 UNITER i-a acordat „Premiul special al Preşedintelui”. Tot în 2004 a fost declarată „Femeia anului”, titlu acordat de American Biographical Institute.

Prietenoasă şi caldă, Silvia Kerim se „îmbogăţea” cu fiecare interviu. A creat profile a zeci de personalităţi din lumea artei (Iurie Darie, Ştefan Iordache, Horea Popescu, Ion Cojar, etc.), interviuri reunite în „Amintirea ca un parfum”, carte denumită de actorul Marin Moraru „Biblie pentru actori”.

Într-un interviu oferit în 2014 pentru Transilvania Report, Silvia Kerim declara: „Mi-ar fi plăcut să merg la Londra, la Premiile Bafta, pentru că am o admiraţie nesfârşită faţă de englezi, oameni calzi, prietenoşi şi foarte simpli. Mi-ar fi plăcut să merg la Hollywood nu pentru partea mondenă, ci pentru modul cum organizează ei, ca şi cei de la Bafta, un astfel de eveniment. Mai am un vis al meu pe care o să mi-l fac bogat dincolo. Aş fi vrut toată viaţa mea să ajung în Africa de Sud şi să mă fac prietenă a animalelor mari dintr-o rezervaţie. Sunt fascinată de soare, de căldură, de lei şi de tigri”.

Trupul neînsufleţit va fi depus astăzi, 18 ianuarie, la ora 15.00, la Capela Cimitirului Calvin din Calea Giuleşti, nr.101. Ceremonia de înmormântare va avea loc marţi, 19 ianuarie, de la ora 13.00, la Cimitirul Calvin.