Sari la conținut

A plagiat Led Zeppelin „Stairway to Heaven”? Un tribunal american urmează să decidă

Judecătorul Gary Klausner a explicat că notele inițiale ale „Stairway to Heaven” sunt suficient de similare cu cele ale piesei instrumentale „Taurus”, a grupului american Spirit, un motiv suficient pentru ca un complet să judece cazul.

Grupul „Spirit”, care nu a cunoscut faima uriașă a trupei britanice Led Zeppelin, afirmă că piesa lor „Taurus” lansată în 1967 a inspirat primele acorduri ale hitului „Stairway to Heaven” înregistrat la Londra în decembrie 1970-ianuarie 1971 și care a devenit unul din cântecele cele mai cunoscute din istoria rockului.

După doi ani de proceduri judiciare, judecătorul a recunoscut că există suficiente elemente pentru a spune că piesa a fost furată, dar a precizat că problema trebuie tranșată în proces, la 10 mai, în fața unui complet de judecată din Los Angeles.

Reprezentantul grupului Spirit nu a reușit să aducă dovada unei similitudini frapante, dar a reușit să ridice această întrebare pentru a fi dezbătută în justiție, a precizat Gary Klausner, într-o decizie publicată luni.

Membrii în viață ai trupei Led Zeppelin au asigurat tribunalul că nu au avut nicio interacțiune concretă cu Spirit și nici nu au ascultat muzica acestui grup. Ei au explicat că în deschiderea piesei „Stairway to Heaven” există o progresie de acorduri foarte populare în muzică și că restul cântecului de 8 minute nu este pus în cauză.

Judecătorul a apreciat totuși că există similitudini între cele două cântece mai ales în linia basului. Chitaristul grupului Spirit, Randy Wolfe, care a murit în 1997, nu a făcut niciodată plângere în acest sens. Reprezentantul său, Michael Skidmore, este cel care a depus plângerea în 2014.