Actorul Matei Alexandru a încetat din viață

Data publicării:
matei alexandru - adevarul

„A fost pe rând vesel și trist, și-a compus cu har intrările pe scândura scenei, excelând în Hašek sau Moliere, în Eugene O’Neill sau Dürrenmatt, Goldoni sau Caragiale, Cehov sau Mihail Sebastian. Comedia și drama i-au fost pe măsură în regia unor nume mari ca Sică Alexandrescu, Alexandru Finți, Mihai Berechet, Horea Popescu, Ion Cojar, Dinu Cernescu, Radu Penciulescu”, precizează Teatrul Național.  

Născut în localitatea Goioasa, judeţul Bacău, pe 25 decembrie 1927, Matei Alexandru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, secţia actorie, promoţia 1951.

Printre premii şi distincţii obţinute se numără premiul naţional la Concursul Tinerilor Actori, pentru piesa "Steaguri pe tunuri", Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, în 2004, premiul de creaţie, pentru rolul sufleurul Smărăndache din "Căruţa cu paiaţe", de Mircea Ştefănescu, în 1978, Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice, în 1967, premiul I pentru Interpretare la Concursul Tinerilor artişti din teatrele dramatice, în 1957, şi menţiune pentru realizarea rolului Adam în "Preludiu", la Decada dramaturgiei originale, în 1956.

Matei Alexandru a interpretat roluri în film, radio şi televiziune, dar a fost prezent şi pe scena teatrului. De asemenea, a semnat regia unor spectacole de teatru TV.

Pe scena teatrului a jucat în piese de Jaroslav Hašek, Molière, Eugene O'Neill, Friedrich Dürrenmatt, Carlo Goldoni, Ion Luca Caragiale, Anton Cehov şi Mihail Sebastian.

Printre filmele în care a jucat se numără "Weekend cu mama" (2009), "Niki Ardelean, colonel în rezervă" (2003), "Corul Pompierilor" (2000), "Muschetarii în vacanţă" (1984), "Grăbeşte-te încet" (1981), "Elixirul tinereţii" (1975) şi "Ultimul cartuş" (1973), scrie Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri