Sari la conținut

Aferim! - unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei românești, consideră Cristian Tudor Popescu

„Are idei cinematografice Radu Jude. Acest alb-negru de care se sperie lumea nu e degeaba, pentru că realizatorii acestui film și excepționalul operator Marius Panduru au avut o problemă: cum trebuie să arate spațiul ăla, Valahia 1835, undeva prin Oltenia? Cum să arate?”, a explicat Cristian Tudor Popescu.

„Dacă nu ești Dinu Cocea, regizorul haiducilor - pe care nu-l interesa deloc cum arăta spațiul ăla, el îi punea acolo pe Ion Besoiu, pe Amza Pellea, pe Florin Piersic în Șapte cai, totul se centra pe personaj, pe supererou. Filmele istorice românești sunt marea majoritate cu supereroi. Toate liniile de forță ale filmului mergeau pe niște personaje înzestrate cu niște însușiri deosebite, superluptători, superpoliticieni”, spune Cristian Tudor Popescu.

„Aici (în Aferim! - n.r.), centrajul este pe viață. Acest film vrea să ne facă să simțim realul anului 1835 în România. Dacă ar fi existat aparat cinematografic în 1835, acesta ar fi fost un film făcut de tânărul regizor, Judele Radu, în 1835, un film pe care critica vremii l-ar fi clasificat drept realist”, opinează Cristian Tudor Popescu.

„Alexandru Dabija în rolul boierului Iordache arată ca o fantomă întrupată din anii ăia. Este absolut de neuitat personajul”, consideră Cristian Tudor Popescu. „Ceea ce comunică filmul acesta extraordinar este aerul timpului sau zeama timpului”, subliniază el. „Te face să simți în anumite momente: băi, chiar așa trebuie să fi fost atunci! La nivelul vieții de zi cu zi, fără supereroi, fără inși supermorali, fără îngeri – nu există niciun personaj pozitiv în acest film! Toți sunt cu tonuri de gri, cu profunzimi , cu adâncimi de câmp pe care le realizează Marius Panduru sau cu superficialități amuzante, pitorești, așa cum e românul”, a conchis criticul de film.

Sala de cinema a ajuns o anexă a McDonald's-ului

Pe de altă parte, arată Cristian Tudor Popescu, sala de cinema, așa cum a cunoscut-o el, a dispărut. Nu mai e acel spațiu care aduna oamenii, într-un întuneric luminos și cald de multe ori, în care ieșeai din viață și parcă ce se întâmpla în sala aia era mai viu și mai adevărat decât viața. Acum, cinematograful e un element dintr-un ansamblu. Te duci la cinema după ce te-ai dus la niște magazine, după ce ai mâncat un hamburger, după ce ai mai căscat ochii prin spațiul ăla de mall, spune Cristian Tudor Popescu.

Totuși, atrage el atenția, nu se câștigă din cinema. „Eu n-am mai văzut de la Avatar o sală plină! Rarisim când se umple acea sală, de altfel foarte bine echipată, cu tot confortul. Dar de cele mai multe ori, ea este pe sfert plină”, spune Cristian Tudor Popescu.

„A ajuns o anexă a McDonald's-ului, a plimbării pe strasse sau pe corso, cum se numea în tinerețea mea, acum nu te mai fac o talpă pe 6.III – asta era o invitație care se adresa în anii 50-60. 6.III era bulevardul 6 Martie, actualul Elisabeta – acum mergi în mall și poate ajungi și la cinema”, a arătat Cristian Tudor Popescu.