Alexandru Tomescu: Pe scenă trebuie să fii cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ

Data publicării:
AlexandruTomescu

Alexandru Tomescu este primul artist român care a susţinut turnee de muzică clasică, finanţate exclusiv din fonduri private. A demonstrat că, în România, produsele culturale de calitate pot deveni o tradiţie şi pot aduna un public numeros.

Alexandru Tomescu s-a născut într-o familie de muzicieni şi a debutat la vârsta de 9 ani ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanţa. A studiat vioara alături de profesori şi violonişti renumiţi din întreaga lume: Tibor Varga, Edward Schmieder Ruggiero Ricci sau Igor Oistrah. A susţinut concerte pe cele mai mari scene ale lumii, la Carnegie Hall New York, Théâtre des Champs Elysées Paris, Concertgebouw Amsterdam şi a cântat sub bagheta unor dirijori celebri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach.

În anul 2007, a câştigat dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu. Conştient de responsabilitatea uriaşă pe care o poartă, Alexandru Tomescu mărturiseşte că a interacţiona cu un astfel de instrument este ca şi cum ai trece de la viteza maximă obişnuită la viteza luminii.

„Cea mai grea misiune nu este a aceluia care ascultă, ci a aceluia care cântă pentru cei care ascultă fiindcă tu, interpretul, trebuie să te laşi purtat de emoţie, dar până la un anumit punct în care tu nu ai pierdut contactul cu solul. Fiindcă dacă tu însuţi eşti purtat de propria ta vrajă pe care tu însuţi o creezi, atunci te-ai pierdut. Deci pe scenă trebuie să fii cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ”, explică Alexandru Tomescu.

De-a lungul timpului, cei mai mari violonişti români au cântat pe viori precum Guarneri, Amati, Gagliano şi Stradivarius.

În România, vioara Guarneri a devenit celebră după ce marele compozitor şi violonist George Enescu a cumpărat din fonduri proprii un exemplar al celebrului instrument.

Vioara lui Enescu a fost construita în anul 1731 şi este denumită Catedrala Guarneri del Gesu şi, în ultimii ani, i-a fost încredinţată violonistului Gabriel Croitoru pentru turneul naţional „Duelul viorilor".

Stradivarius versus Guarneri, două viori celebre s-au duelat interpretând compoziţii de Serghei Prokofiev, Dmitri Şostakovici sau Johannes Brahms.

„O muzică foarte frumoasă e undeva dincolo de tristeţe sau de bucurie. Te duce în nişte lumi pe care eşti surprins să le descoperi. Să le descoperi atât de accesibile şi atât de palpabile, mă rog, cât de palpabilă poate fi muzica”, spune Alexandru Tomescu.

În lume mai sunt aproximativ 400 de viori Stradivarius, conform cataloagelor oficiale.

În 2011, o vioară Stradivarius a fost vândută cu o sumă record de 11 milioane de euro în cadrul unei licitaţii organizate în scop caritabil pentru a ajuta victimele seismului din 11 martie, din Japonia.

În România, vioara Stradivarius Elder-Voicu a fost cumpărată în anul 1956 pentru violonistul Ion Voicu, în urma unui ordin dat de liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Celebrul instrument a fost comandat la casa de lutieri Verrault şi a costat, la acea vreme, 1,2 milioane lei, echivalentul a 70.000 de franci elveţieni.

În prezent, vioara este asigurată la o valoare de 1,2 milioane de dolari şi a constituit punctul de plecare al unui proiect devenit tradiţie: turneul naţional Stradivarius.

„Este o răspundere uriaşă, chiar uriaşă, mult mai mare decât aceea a unui chirurg care stă acolo cu bisturiul pe inima unei persoane, o răspundere înmiită, să ştii că acolo în vârful arcuşului tău, când faci un diminuendo, ţii inimile nu unei persoane, ci ale tuturor care te ascultă care pot fi câteva sute sau câteva mii”, explică violonistul.

Proiecte de caritate

Proiectul Stradivarius a fost dublat de proiecte de caritate, de salvare a patrimoniului sau ecologice. De altfel, pentru implicarea în domeniul caritabil, Alexandru Tomescu a primit, de-a lungul timpului, numeroase distincţii printre care Titlul de Ambasador Public al Bunăvoinţei.

„Am cântat prin păduri. Am văzut cât de greu este să stai să plantezi o zi întreagă puiet după puiet, nişte biete beţişoare dintre care unul din zece se prinde doar, după primul an. Este o mare diferenţă între a şti, a vedea nişte cifre, eventual la televizor şi după să ieşi tu acolo pe câmp cu o săpăligă şi să stai de dimineaţa până seara să vezi cam câţi copaci aş putea eu să plantez astăzi, peste un an câţi s-au prins şi peste douăzeci de ani cum arată locul”, spune Alexandru Tomescu.

În 2014, pentru al şaptelea an consecutiv, Alexandru Tomescu s-a aflat în turneu în 12 centre culturale din România. L-a avut alături pe celebrul pianist rus Eduard Kunz, iar repertoriul a fost stabilit integral din opera lui Prokofiev.

„În România, o să râzi, există o dorinţă fantastică pentru cultură, simt asta. Nu mă refer la Bucureşti. Bucureştiul şi oraşele mari sunt nişte cazuri speciale. Dar mă refer la oraşele mai mici, unde problemele astea materiale poate că au fost rezolvate şi oamenii îşi doresc să treacă la nivelul următor şi ăsta este unul dintre motivele pentru care consider eu că are sens să fiu în România şi să activez aici”, spune violonistul.

Alexandru Tomescu mărturiseşte că nu este uşor să câştigi admiraţia publicului pe care obişnuieşte să-l compare cu o vietate sălbatică căreia trebuie să-i captezi atenţia şi apoi s-o domesticeşti.

„Sunt săli unde doar ce ai apărut pe scenă şi eşti ovaţionat şi publicul aplaudă minute în şir. Astea sunt momente în care chiar te simţi aşa, wow! Ce-am făcut să merit asta?”, mărturiseşte violonistul.

„Sau sunt săli unde publicul este, să zicem, mai rece, mai circumspect sau poate este un public care vine prima dată la un concert de muzică clasică şi este foarte stresat să nu aplaude, să nu tuşească, să nu-i sune telefonul, să nu-i foşnească bomboana, deci sunt multe constrângeri aşa la o primă vedere”,explică Alexandru Tomescu.

La un concert de muzică clasică, nimic nu este mai neplăcut decât soneria unui telefon mobil. S-a întâmplat în timpul unui concert susţinut de violonistul slovac Lukáš Kmit. În loc să întrerupă reprezentaţia, violonistul a continuat să cânte preluând soneria telefonului şi adaptând-o la vioară.

A fi un violonist de succes presupune nu doar o viaţă dedicată, studiului permanent, ci şi seriozitate, sacrificii şi acceptarea faptului că timpul petrecut acasă, în mijlocul familiei, nu este niciodată suficient. Dar face parte din riscul unei meserii nobile.

„Vioara face parte din viaţa mea că e vorba de concert, viaţa de studiu, viaţa de pregătire, viaţa de căutare şi sunt norocos că cea care îmi este alături, soţia mea, a înţeles, înţelege lucrul acesta şi are toată răbdarea din lume. Fiindcă şi eu încep să devin conştient că nu este o viaţă uşoară. Un turneu de multe ori înseamnă absenţe de două săptămâni, 3 săpătmâni de acasă în care pur şi simplu eşti plecat şi în fiecare zi cânţi alt concert,în alt oraş, şi nu ai cum să fii acasă. Şi atunci asta poate fi o încercarespune violonistul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri