Sari la conținut

BONTON. 4 case care dau Bucureștiului un farmec aparte

Casa Berkowitz

Unul dintre palatele neştiute ale Bucureştiului este cel din strada Sfinţilor. A fost construit în anul 1881 de arhitectul român Alexandru Săvulescu. Este acelaşi om care a lăsat moştenire ţării şi Muzeul de Istorie al României. Nu se ştie cu exactitate cine a fost primul proprietar, dar în anul 1903, palatul a fost cumpărat de către bancherul Leonid Berkowitz. De atunci, a intrat în circuitul celor mai elegante locuri din Bucureşti.

„Este perioada în care casa se bucură de statutul şi de frumuseţea evenimentelor care se petreceau pe vremea respectivă şi mă refer la banchete, la serate, la evenimente de socializare care erau specifice burgheziei din acea vreme”, spune Loredana Preda, proprietară.

Casa bancherului Berkowitz a strălucit vreme de zeci de ani. Însă odată cu naţionalizarea, a intrat în posesia statului şi a fost transformat în Palatul Pionierilor.

În anul 2013, Loredana Preda, o tânără antreprenoare în domeniului amenajărilor interioare, a devenit proprietara imobilului: „Este o casă care sub toate aceste ziduri dărăpănate, pereţi care cădeau, mucegai infiltrat, pereţi care cădeau şi aşa mai departe, o casă care îşi avea frumuseţea ascunsă, mai ales stucaturilor şi elementelor originale pe care le avea”.

Aproape un an a durat restaurarea, însă rezultatul este pe măsură.

„Astăzi, în acest parter noi vedem trei diferite feluri de lux, un lux care este mai diafan, un lux care este mai echilibrat şi un lux care este mai pompos sau mai elegant. Interiorul întotdeauna trebuie să reflecte omul”, afirmă Alessandro Lusin, arhitect.

Loredana Preda a reuşit să transforme o casă boierească veche într-un centru cultural modern, un loc în care se organizează baluri, expoziţii de pictură, dar şi concerte private.

Casa Universitarilor

Și Casa Universitarilor are destule povești, încă din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. A fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pentru belgianul Cezar Librecht, şeful Ministerului Poştelor. Se spune despre el că era un apropiat al lui Cuza.

„Cezar Librecht voia să facă o casă cu totul altfel decât avem în Bucureştiul acelor perioade şi angajează un arhitect dalmat, care va construi o casă în stil neogotic. Nu se poate bucura foarte mult de casă pentru că şi domnia lui Cuza este destul de scurtă, în momentul în care Cuza abdică, acestuia i se intentează un proces, este condamnat la Bucureşti, încearcă să plece din ţară, este achitat la Craiova, printr-o decizie, de asemenea controversată, a justiţiei acelor ani, după care pleacă şi se stabileşte în Spania”, povestește Anita Sterea, istoric.

După plecarea lui Librecht, casa a intrat în posesia familiei Filipescu, iar în secolul al XX-lea, a fost donată spitalelor. În anul 1940, instituţia a fost desfiinţată si casa a revenit Ministerului Educaţiei.

„Din momentul ăsta, de casa lui Librecht se leagă această tradiţie a profesorilor, devine un club select, un club cu circuit închis, un club frecventat de profesorii universitari, în special de la Universitatea din Bucureşti, care puteau veni aici pentru a viziona un film, pentru a avea o discuţie în privat, o sală de cinema, puteau juca o partidă de şah sau alte activităţi de petrecere a timpului liber”, adaugă istoricul Anita Sterea.

Casa Assan

Şi tot la Bucureşti, familia Assan a lăsat nu doar o moştenire arhitecturală, ci şi una istorică. Vasile Assan, fiul celui care a construit prima moară cu aburi din România, a fost şi primul proprietar din ţară al unui automobil.

„Primul automobil din Bucureşti şi din ţară i-a aparţinut lui Vasile Assan, a fost înmatriculat în anul 1900 cu numărul 1. Însă, intervenind o discuţie cu George Valentin Bibescu, cel mai mare animator al automobilismului şi al aeronauticii din Europa, nu numai din România, la rugămintea regelui Carol I, prefectura de poliţie a înregistrat automobilul lui George Valentin Bibescu cu numărul 0”, spune Emanuel Bădescu, istoric.

Vasile Assan a studiat ingineria în Franţa, dar şi-a desfăşurat activitatea profesională în România.

„Între alte merite este şi acela de a fi proiectat un canal Dunăre - Marea Neagră, între Cernavodă şi Constanţa şi de a fi proiectat şi un tunel pe sub Dunăre, în zona Călăraşi”, mai spune Emanuel Bădescu.

Casa Assan poartă astăzi denumirea de Casa Oamenilor de Ştiinţă. Construcţia a început în anul 1905 şi s-a terminat într-un singur an.

„Ea a fost împărţită pe saloane, fiecare salon având un scop bine determinat, era salonul drink, unde se serveau aperitive, avea acest salon al zodiacului... alt salon de muzică, mai avea salonul edison unde avea un bec edison original şi toată casa este concepută pe tip salon”, mai spune istoricul Emanuel Bădescu.

Casa lui Assan a devenit un important centru de conferinţe, un loc al oamenilor de ştiinţă, urmaşi ai lui Vasile Assan.

Casa Aman

Şi casa Aman a fost o premieră pentru cultura românească. Prima casă atelier construită vreodată în România i-a aparţinut lui Theodor Aman, pictorul care a dus meşteşugul la rang de artă. A fondat în anul 1864 Şcoala de Arte din Bucureşti.

„Aman, care a trăit între 1831 şi 1891, este cel care pleacă în 1850 la Paris, fiind primul nostru artist academist, primul artist cu educaţie solidă, făcută dincolo. Şi în momentul în care pleacă, pictura şi sculptura erau considerate meşteşuguri. Ori întorcându-se după opt ani de studii serioase, încearcă să transmită ideea că pictura şi sculptura sunt arte, iar el este artist, nu meşteşugar oarecare”, afirmă Greta Şuteu, muzeograf.

Istoria acestei case începe în anul 1876, dar continuă şi în zilele noastre. Construcţia, dar şi piesele de mobilier au fost făcute după ideile lui Theodor Aman.

„Acest dulap, care a fost piesa de expoziţie în 1865 este purtătoarea mesajelor importante din hol. Aveţi în partea de jos două medalioane cu Mihai Viteazu luptându-se cu turcii. Suntem în perioada în care ne luptam cu turcii. La mijloc aveţi simbolurile artelor”, explică muzeograful.

„Aman moare în 91 şi doamna Aman, care ştia foarte bine că Aman de când a construit, de când a gândit casa, a gândit-o să rămână muzeu şi nu doar o casă de locuit, doamna Aman îi respectă ideea. Ea mai trăieşte încă 35 de ani după Theodor Aman, până în 1926 continuă să trăiască în această casă, dar reuşeşte în 1908, după nişte ani de zbateri, să doneze casa statului român. Au fost vreo patru ani în care a făcut aceste încercări, nu este uşor nici să donezi”, mai spune Greta Şuteu.

Chiar dacă sunt ascunse de ochii trecătorilor, despre aceste locuri remarcabile nu putem vorbi la trecut. Pentru că ele încă există şi fac parte din moştenirea Bucureştiului neştiut. Cel elegant, generos şi primitor.