Sari la conținut

Comuniștii, la un pas să doboare Coloana lui Brâncuși

Comuniştii i-au dispreţuit munca, dar au încercat să profite de pe urma renumelui său. În ţară, Constantin Brâncuşi era acuzat că a aderat la avangarda postebelică internaţională. În străinătate, galeriile se băteau să-i găzduiască Operele. Apogeul absurdului a fost atins atunci când tovarăşii au vrut să pună la pâmânt Coloana Infinitului. Motivul invocat este halucinant: aveau nevoie de fier vechi.

Ca în orice sistem totalitar, una spunea propaganda, alta se întâmpla în realitate. Tovarăşii nu aveau niciun scrupul. Oricine putea deveni, peste noapte, duşmanul poporului, dacă nu slujea interesele partidului.

„Brâncuși era considerat un exponent al degeneraților de la Paris, ale unei arte burgheze decandente. Știți că pe atunci realismul socialist dicta și în artă, s-a spus că în jurul lui se strâng decadenții în artă,” spune Sorin Buliga, cercetător, Centrul "Brâncuşi".

Brâncuși a devenit un mit încă din timpul vieții-el și l-a creat- și a devenit un mit în timpul vieții și a fost cultivat și de către autoritățile române, chiar în perioada anilor '50,” precizează Doina Lenmy, doctor în istoria artei.

Hulit acasă pentru că era adeptul "formalismului cosmopolit", Constantin Brâncuşi era apreciat şi curtat de marile galerii ale lumii. Conştienţi de acest lucru, comuniştii au încercat să se apropie de sculptor. Nu înainte de a-l critica în cadrul unei şedinţe a Academiei Române din 1951. Printre cei care nu vedeau cu ochi buni arta lui s-a numărat G. Călinescu. Şedinţa a fost condusă de academicianul Mihail Sadoveanu. Cel mai înalt for ştiinţific al ţării îi reproşa artistului că specula prin "mijloace bizare gusturilor morbide ale societatii burgheze". Această şedinţă a rămas în istorie. După 1990, au apărut o mulţime de speculaţii. Cea mai cunoscută susţinea că regimul de la Bucureşti ar fi refuzat o donaţie a sculptorului.

La această ședință a Academiei, din câte documente am văzut eu, nu s-a evocat niciodată așa cum s-a mai sugerat că Brâncuși ar fi dorit să lase statului român atelierul din Paris. Brâncuși nu a lăsat niciun document, nu s-a exprimat niciodată în favoarea acestei donații. În '51 nici nu se punea problema. În '51 Brâncuși avea 75 de ani,” adaugă Doina Lenmy, doctor în istoria artei.

„Eu nu-mi închipui că Brâncuş,i care avea mintea limpede până la moarte, era lucid, putea să vrea ca în această ţară care nu se păstra nimic, să-şi dea opera magna, atelierul,” spune Sorana Georgescu – Gorjan, cercetător, fiica inginerului Ştefan Georgescu - Gorjan, care l-a ajutat p Brâncuşi să construiască şi să ridice Coloana.

Duplicitatea comuniştilor în relaţia cu Brâncuşi a continuat şi-n anii următori.

S-a pus problema încă din '53 să îl omagieze pe maestru la împlinirea a 80 de ani. Și s-au dus tratative cum să facem să îl omagiem pe maestru la 80 de ani?" spune Doina Lenmy.

Doar că în loc de omagiu, Coloana fără Sfârșit a fost pe punctul să-și găsească sfârșitul, la mai puțin de 20 de ani de la inaugurare. Numele lui Tănasie Lolescu este legat de această întâmplare. În comunism, bărbatul a fost activist al UTM Târgu Jiu și apoi primar al orasului Motru. În capitalism, a trecut de la titulatura de tovarăș la cea de Venerabil Maestru al Lojei Masonice Săteşti ,, Constantin Brincusi din Hobița.

În 1953, Tănasie Lolescu avea 24 de ani. A primit ordin de sus să pună la pământ Coloana, pentru că era foame de fier vechi, dar mai ales de bani. La București, urma să se desfășoare Festivalul Mondial al Tineretului comunist, iar mai mai marii de la partid aveau nevoie, cum am spune astăzi, de un buget de cheltuieli.

„Se punea problema să strângem fier vechi. Se punea problema ce să facă cu opera lui Brâncuși, cu aruncăturile acelea din prin grădina publică, unde este acum Poarta Sărutului. Prim-secretarul îmi spune: Băi, Lolescule, ia să dăm, avea o denumire pornografică pentru Coloana Infinitului, s-o dăm jos că facem ceva bani pentru Festival,” povestește Tănasie Lolescu.

A urmat apoi Operațiunea Jos Sula lui Tătărescu, cum era numită Coloana lui Brâncuși de comuniști, după numele soției lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru în perioada interbelică și ministru în Guvernul Petru Groza. Arethia Tătărescu a fost implicată în ridicarea operelor de la Târgu Jiu.

„Tovarășule inginer, dă-mi un tractor să trag de Coloană. M-am dus cu tractorul, cu lanțuri improvizate. Am tras o dată, s-a rupt lanțul, l-am mai legat o dată de un alt inel, s-a ridicat tractorul pe spate,” amintește Tănasie Lolescu.

Coloana Infinitului a rezistat, dar vestea că autorităţile au vrut s-o demoleze au ajuns până la Paris, la Constantin Brîâncuşi.

Se gândea la ţară, dar după al Doilea Război Mondial a fost foarte nemulţumit pentru că aflase că au vrut să i dărâme Coloana fără sfârșit,” spune Sorin Buliga.

Trei ani mai târziu, în 1956, Muzeul de Artă din Bucureşti organizează prima expoziţie retrospectivă Brîncuşi din Europa. Sculptorul împlinise 80 de ani şi fusese invitat la eveniment, dar nu a fost prezent din cauza unor probleme de sănătate. Coincidenţă sau nu, tot în 1956 statul român a reluat participarea la Bienala de la Veneţia. Brâncuşi nu a mai revenit niciodată în ţară, de la plecarea sa din 1904. A murit la 16 martie 1957, la Paris. La 29 martie, în oficiosul Scînteia, comuniştii îl lădau pe Brîncuşi pentru că în 1907, anul răscoalelor ţărăneşti, a expus o lucrare intitulată "Fiul câmpului". Printre aprecieri, s-au strecurat şi critici mai mult sau mai puţin voalate. I s-a reproşat, postmortem, caracterul abstract al operelor şi faptul că a aderat avangarda postbelică internaţională.

Din Paris, comunismul era perceput ca o catastrofă. De la Hobiţa, comunismul părea o binecuvântare.

„Brâncuși considera că România e o țară sub ocupație, că cei care conduc țara de fapt reprezintă interese străine,” adaugă Sorin Buliga.

În relaţia cu Brâncuşi, comuniştii au făcut ce au ştiut cel mai bine. Au manipulat şi intoxicat. Au lansat zvonuri, l-au înfierat pe sculptor şi, atunci când aveau interese, i-au adus omagii. Fără să înţeleagă că în artă exista deja un ÎNAINTE şi un DUPĂ Brâncuşi.