Sari la conținut

Ca-n filme | Filme angelice, acuzate de blasfemie

Cristi Mărculescu, critic de film: Nevoia de supranatural include şi nevoia de îngeri. Pentru că îngerii nu sunt o invenţie recentă a creştinismului, sunt o invenţie care, aparent, ştiinţific vorbind, au preluat-o chiar şi evreii, de la egipteni, persani, civilizaţiile de dinainte... Sunt deci nişte concepte şi nişte creaţii supranaturale străvechi.

Ioana Raluca Popescu, critic de film: Îngerii, în general, în cinematografie au cunoscut două linii. Filmele religioase şi filmele de inspiraţie SF, fantasy din ultimii 20-25 de ani. În anii 50, 60, adică în perioada de aur a cinematografiei hollywoodiene, se reliefa prezenţa îngerilor aşa cum sunt ei văzuţi în Biblie, în Vechiul şi Noul Testament...

Acea imagine a îngerului cu un halou, îmbrăcat în alb, care spune nişte replici aidoma unui actor de pe scena londoneză. Imaginea este mai mult bidimensională, nu au anumite caracteristici care să spunem, să îi apropie foarte mult de public, dar prezenţa lor constituie un element cheie în evoluţia poveştii.

O dată cu anii 70-80 se observă o tecere graduală spre zona SF, fantasy, reinterpretări. De la Jesus Christ Superstar, ajungând la Angel Heart cu Robert de Niro, şi până în prezent, la filmul Legion cu Paul Bettany şi interpretările din seriale cum ar fi Dominium sau The Messenger. Sau de ce nu, Supernatural, unde avem o panoplie cât se poate de largă de prezenţe îngereşti.

De multe ori, filmele cu şi despre îngeri sunt producţii inofensive, pentru întreaga familie, numai bune de privit în weekend sau... în vacanţa de Paşte. Bunăoară „Michael”, filmul din 1996 cu John Travolta în rol principal, a încasat 119 milioane de dolari din vânzarea de bilete, enorm pentru vremea respectivă.

Flavius Policală, critic de film: Prima oară când m-am gândit la subiectul emisiunii, „Filme cu îngeri", mi-a venit în minte imaginea lui John Travolta din Michael, din 1996. Pentru că, să fim serioşi, John Travolta cu o pereche de aripi albe, enorme, pe spate, fumând ţigări şi tratând tot subiectul Arhanghelului Mihail din unghiul ăsta a fost ceva... aşa, un fel de palmă peste faţă!

Totuşi, când mă uit la filmul respectiv, văd ceva ieşit din comun. Văd exact această imagine contradictorie al Arhanghelului Mihail, fumând ţigări, cum spuneam mai devreme, folosind un limbaj ireverenţios, luând totul în derâdere, şi în acelaşi timp ţinându-se de misiunea lui pe Pământ, aceea de a uni două suflete pentru totdeauna, de a uni două suflete în faţa lui Dumnezeu. Deci o imagine a îngerului poate abordată dintr-un unghi mult mai plin de umor, mult mai candid, mult mai relaxat, mai puţin dogmatic fără îndoială, şi prin asta o imagine specială.

Alte filme pur şi simplu sparg tiparele angelice şi reinventează genul, atrăgându-şi, bineînţeles, controversă după controversă.

Cristi Mărculescu: Într-un fel, etalonul filmelor cu îngeri care vine din zona deloc cablată la religie este filmul Dogma. Un Kevin Smith, o adunătură de nume foarte mari, de la Matt Damon care este un înger, la... (...) Alanis Morisette care este Dumnezeu, ce să vezi, se preia tot Panteonul dumnezeiesc creştin şi se actualizează. Se face un film cu foarte mult umor care într-un fel sau altul tocmai prin umorul ăsta reuşeşte să nu fie ofensator. Este o hipstereală cu îngeri, să zicem aşa.

Ioana Raluca Popescu: Uite, un film care să zicem mi-a plăcut foarte mult, atât în abordare, cât şi în maniera în care a oferit o imagine interesantă atât asupra îngerilor, cât şi asupra demonilor, a fost Angel Heart, cu Robert de Niro şi Mickey Rourke. La vremea respectivă, în anii '80, era un pas înainte. Ţinând cont şi de Jesus Christ Superstar, care se lansase şi care a avut o carieră deosebită pe Broadway, imaginea unui înger decăzut care să fie seducător, care să aibă un limbaj aparte şi care să fie la limita între personaj pozitiv şi negativ, era neortodoxă şi nemaintâlnită pe atunci, pe marele ecran şi pentru filmele făcute pentru publicul larg. O imagine care pe urmă a fost continuată şi construită de Al Pacino în Avocatul Diavolului, unde avem câteva discursuri cât se poate de strălucite din partea maestrului Al Pacino.

Înainte, îngerii erau trimişi pe Pământ pentru a anunţa o veste bună sau rea, pentru a influenţa în vreun fel destinul oamenilor sau pentru a-i aduce pe calea cea dreaptă. Astăzi, îngerii au căpătat caracteristici de supereroi, îndeletniciri umane sau motivaţii pur personale.

Flavius Policală: Un bun exemplu (...) este City of Angels din 1998, în care Nicholas Cage şi Merg Ryan au rolurile principale şi vedem acolo imaginea îngerului păzitor.

Acolo, Nicholas Cage este un altfel de înger. Este un înger care se confruntă cu prăpastia dintre ce înseamnă a fi înger şi ce înseamnă a fi om, este un înger care nu mai înţelege natura umană îndeajuns de bine şi practic o descoperă pe parcursul mandatului lui pe Pământ, de a-şi păzi omul. (...) E o imagine interesantă (...) care sunt sigur că rămâne imprimată pe retină şi anume acea cădere a lui, acel moment în care renunţă la statutul lui de nemuritor şi cade, pentru a experimenta viaţa de om, pentru a experimenta dragostea din perspectiva umană.

Ioana Raluca Popescu: Îngerul, în viziunea cinematografică modernă, se apropie foarte mult cu imaginea unui antierou din mitologia greacă sau, de ce nu, cu supereroii care sunt atât de apreciaţi în ultima perioadă.

Imaginea îngerului în viziunea adusă de regizor în Noe este un Înger Transformer, aşa cum ai spus şi tu, un fel de personaj care şi-a părăsit corpul iniţial şi vieţuieşte într-o formă, să zicem, specială.

Filmele speculează adesea trăsăturile negative ale îngerilor, defectele lor, greşelile pe care ei le fac. O viziune interesantă, care reuşeşte să ni-i apropie ceva mai mult şi să le dea... o latură umană.

Cristi Mărculescu: Ne plac personajele care nu sunt perfecte. Chiar ne place asta. De aia există presa de scandal. Dacă aplicăm aceleaşi reguli şi la vedetele de scandal, şi la cum sunt portretizaţi îngerii ne dăm seama că mecanismul este acelaşi: nişte persoane cu putere mare, financiare sau de media sau dumnezeiască în cazul îngerilor, cu care ne putem identifica mai bine pentru că nu sunt perfecte, nu au o existenţă extrem de riguroasă, fac greşeli, trebuie să plătească pentru greşelile pe care le-au făcut...ED

Dincolo de clişee, filmele cu subiect angelic reuşesc însă, pentru aproape două ore, să ne facă să visăm, să sperăm, să credem în miracole şi fantastic. Dar şi să înţelegem că, undeva acolo, cineva are grijă de noi şi ne învaţă să facem numai bine.