Sari la conținut
News Alert

Ca-n filme. Vocea străzii, surprinsă în documentare

Regizorul Vlad Petri avea 10 ani în anul 1989. Îşi amintește cum a trait Revoluția, în fața televizorului, împreună cu familia. Evenimentele de atunci l-au marcat profund.

Vlas Petri: A fost, cred, ca cea mai intensă transmisiune pe care am văzut-o vreodată. Eram lipit efectiv de televizor, mai ales ca înainte erau 2 ore, acum 24 de ore, mai erau pauzele în care se încingeau, ni se spunea nouă, telespectatorilor, că aparatele sunt încinse și trebuie să se răcească.

Copilul lipit cu ochii de televizor în decembrie 1989 a devenit fotograf şi regizor de documentare. În anul 2012, a ieşit în stradă, la proteste. Dar nu singur, ci cu aparatul de filmat.

Filmările sale de atunci au devenit subiectul documentarului „Bucureşti, unde eşti?”, care a fost proiectat și apreciat în mai multe țări.

Vlad Petri: „Aveam interesul asta cumva jurnalistic de a fi cât mai aproape de acțiune. Asta îmi doream. Și trebuie să recunosc că ma interesau momentele mai tensionate, îmi plăcea când se mai încerca ruperea rândului de jandarmi, pentru că tensiunea asta o vedeam între cetățean și reprezentanșii statului și toată negocierea asta”.

Vlad Ioachimescu este profesor de montaj la UNATC şi protestatar cu...istorie. Avea 12 ani atunci când a fost cu părinţii în anul 1990, în Piaţa Universităţii. A documentat protestele din 2012 cu camera pe umăr.

Documentarul sau, „Ich bin dubist”, sau „Amintiri din dubă”, este o colecţie de mărturii de la oamenii care au fost bruscati de jandarmi si urcati in dube, deşi aveau tot dreptul să protesteze.

Mădălina Roşca este regizor. S-a întrebat dacă documentarele despre proteste, care redau vocea străzii, chiar au un impact asupra publicului. Aceasta a fost tema ei de doctorat la universitatea din Munchen. Acolo se afla în timpul alegerilor prezidenţiale de acum un an. Cand a observat ca la sectiile de votare s-au format cozi kilometrice, iar oamenii erau impiedicaţi sa voteze. Mădălina a dat REC. Aşa a apărut documentarul „Începutul sfârşitului democraţiei".

Mădălina Roşca a filmat şi a montat documentarul cât mai repede pentru a convinge şi mai mulţi români să voteze în al doilea tur al alegerilor.

În ultimii patru ani, romanii au iesit în stradă. Cel mai recent, după tragedia din Clubul Colectiv, zeci de mii de români au devenit o singură voce care a cerut demisiile premierului, ministrului de interne şi primarului sectorului 4. Pentru generatia lor, paharul era prea plin.

Datorită tehnologiei, a telefoanelor inteligente si a reţelelor de socializare, a devenit mult mai uşor pentru protestatari să se organizeze, să îşi stabilească puncte de întâlnire, dar şi să ajungă la un numitor comun. Să-și stabilească un țel.

Tragedia din clubul Colectiv a scos la iveală o lipsă de încredere radicală în politicieni şi în stat. Şi mânie legată de corupţia generalizată.

Românii au trecut de la indiferenţă şi fatalism la activism. Din ce în ce mai mulţi se organizează, îşi cer drepturile. Dupa 45 de ani de comunism și 25 de ani de capitalism, vor să fie guvernați și nu conduși. Vor să fie ascultați, luați în seamă, respectați. Epoca în care oamenii erau adormiți cu promisiuni pare că a apus pentru totdeauna.