Sari la conținut

Casa muzicii, povestea din inima Brăilei

Casa Muzicii se află în inima Brăilei, în Piaţa Poligon, zonă istorică a oraşului de la Dunăre. Numele i se trage de la faptul că aici a crescut marele bariton Petre Ştefănescu Goangă.

Mircea Ciucaşu - director Casa "Petre Ştefănescu Goangă": „Este vorba despre o clădire construită în stil neoclasic, la sfârșitul secolului XVIII, care a aparținut bunicului lui Petre Goangă, Petre Alexandrescu, pictor cunoscut al vremii.”

În perioada comunistă, clădirea a devenit centru judeţean al culturii, apoi sediu al Comitetului Judeţean de Partid. După 1990, casa a fost lăsată în paragină şi abia în 2004 a fost declarată monument istoric.

Mircea Ciucaşu - director Casa "Petre Ştefănescu Goangă": „În anul 2011 primăria municipiului, printr-un proiect european, a reabilitat această clădire şi i-a redat frumusţea de odinioară, introducând-o, acesta a fost scopul principal, pe lista obiectivelor turistice.”

Aproape 2 milioane de euro au costat lucările de reconstrucţie şi reamenajare, astfel încât monumentul arhitectonic să fie, în acelaşi timp, sediul al Casei de Cultură Brăila, dar şi obiectiv turistic. Aici, vizitatorii pot afla poveşti despre marele bariton Petre Ştefănescu Goangă.

Mircea Ciucaşu - director Casa "Petre Ştefănescu Goangă": „Tatăl lui Goangă, Gheorghe, era foarte bun prieten cu George Enescu. George Enescu, în drumul său de la Teşcani către Bucureşti, trecea de fiecare dată pe aici”

Într-una dintre vizite, marele compozitor l-a auzit, din întâmplare, cântând pe adolescentul Petre Ştefănescu Goangă.

Mircea Ciucaşu - director Casa "Petre Ştefănescu Goangă": „Urechea muzicianului a tresărit imediat şi a spus : Stai puţin, cine este persoana care cântă? - Lasă, e feciorul meu, se prosteşte ... el va urma linia familiei, va fi trimis la Sorbona, va face şcoala agricolă şi asta va fi. Va purta numele nostru mai departe.”

Nu s-a întâmplat aşa. Sfătuită de marele compozitor, Celia, mama lui Petre Ştefănescu Goangă, ea însăşi pianistă, şi-a dus băiatul la Paris, să înveţe tainele muzicii. A fost o alegere inspirată, pentru că a urmat o carieră impresionantă, care l-a purtat pe renumitul bariton pe toate marile scenele ale lumii.

Miruna Mihailovici, reporter Digi24: „Turiştii care vor să afle mai multe despre personalitatea fascinantă a unuia dintre cei mai mari baritoni români pot răsfoi această carte, care se numeşte Bebe cel Mare, după numele de alint dat lui Petre Ştefănescu Goangă de prieteni.”

Casa "Petre Ştefănescu Goangă", sau Casa Muzicii, este acum un spaţiu deschis pentru cultură, frecventat de 300 de copii, care participă aici la cursuri de chitară, acordeon, mandolină, canto popular, canto clasic, cursuri de teatru sau dansuri moderne.

„Este un lucru foarte frumos şi benefic pentru oraşul ăsta, copiii au unde să meargă.”

„E frumoasă, e foarte frumoasă. Să viziteze, că merită.”

Săptămânal, Casa "Petre Ştefănescu Goangă" găzduieşte spectacole, concerte sau piese de teatru.