Sari la conținut

Culisele Arhivei Naționale de Filme

„În arhivă există practic tot patrimoniul naţional cinematografic. Deci toate filmele produse de la început...”, spune Anca Mitran, director general CNC.

765 de lungmetraje de ficţiune, peste 11.000 de scurtmetraje şi aproximativ 5.100 de jurnale şi actualităţi româneşti, de la 1897 şi până în 1997. Înregistrări rare, documentare fără preţ şi un patrimoniu cinematografic naţional. O adevarată memorie în imagini. Toate sunt păstrate în depozitele Arhivei Naţionale de Filme, de la Jilava. Anca Mitran, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei, a condus Arhiva în ultimii 18 ani.

Arhiva naţională de Film este singura instituţie din România care conservă, restaurează și colectează patrimoniul naţional cinematografic.

„Este una dintre puţinele arhive care are laboratoare proprii de conservare şi de restaurare (...) unde se refac aceste materiale care sunt compromise sau care au nevoie de tratamente speciale. Primul nostru film este „Vizita regelui”, în 1897, 10 mai, şi până în momentul în care s-a desetatizat cinematografia, deci aproximativ până în 1997 (...) absolut toate materialele care s-au produs sau care au circulat în difuzare pe teritoriul României se află aici”, precizează Anca Mitran.

Arhiva a fost înfiinţată în 1957, iar opt ani mai târziu s-a mutat în bateria 13-14 a Fortului Jilava, o clădire concepută cu destinaţie militară, de la începutul secolului XX. La întemeiere, arhiva deţinea 128 de filme de lung metraj şi 20.000 de bobine de filme neidentificate. Digitalizarea a început în 1999, iar din 2001 au fost înfiinţate laboratoarele de conservare şi restaurare a negativelor.

Anca Mitran, director general CNC: „Un negativ este cel care înmagazinează toată munca aceea de producţie a întregii echipe care a contribuit la realizarea filmului. Conservarea implică toate operaţiunile, în vederea păstrării pe termen lung. Adică un tratament al materialului împotriva factorilor microbiologici care pot să-l afecteze, stocarea lui...”.

Iniţial, toate negativele din Arhiva de Film erau păstrate într-un depozit vechi.

Începând cu anul 2008, tehnica a ajuns la putere. S-au construit patru depozite noi pentru ca peliculele să poată fi conservate în condiţii de temperatură şi umiditate controlate. Ca să ajungă într-un asemenea depozit de ultimă generaţie, negativele din depozitul vechi trebuie să treacă prin mai multe etape.

Din depozitul mare se ia fiecare film în parte, fiecare bobină se derulează şi se verifică. Persoanele de la control decid dacă el are nevoie de reparaţii, dacă are nevoie de restaurare, dacă are nevoie de tratament.

Curăţarea şi tratamentul negativelor de film sunt foarte importante. Potrivit celor de la ANF, studiile arată că un negativ bine întreţinut poate să reziste până la 500 de ani.

„Noi avem o metodă foarte nouă de conservare, respectiv bobinele de film, după ce sunt tratate şi curăţate şi spălate, ele sunt vidate şi apoi puse într-un depozit pentru conservare”, mai spune Anca Mitran.

După ce este spălat materialul şi după ce este tratat, vine către arhivare... există nişte pungi speciale (...) în care se videază, cu nişte caracteristici speciale care să nu atace filmul. Există un gaz rar, argonul, care pentru câteva secunde se introduce în punga respectivă, tocmai pentru a steriliza împotriva microorganismelor, după care are loc procesul de vidare.

Iar după ce au fost vidate, negativele ajung în depozite unde temperatura şi umidiatatea sunt controlate cu precizie.

În depozitele de la Jilava nu sunt pastrate doar pelicule, ci toate documentele care ţin de producţia filmelor româneşti. Un loc în care cinefilii pasionaţi s-ar putea pierde cu zilele printre fotografii, pagini scrise sau partituri.

O altă parte importantă a arhivei (...) sunt şi depozitele de materiale iconografice. (...) Filmul bineînţeles că este însoţit de un scenariu, un decupaj regizoral, decorurile, costumele, toate aceste schiţe de decoruri, costume, scenarii, contractele de producţie şi toate materialele care au însoţit producţia unui film există într-adevăr depozitate şi conservate în arhiva de filme.

Încetul cu încetul, şi aceste documente sunt digitalizate. O muncă de chinez care va dura ani întregi.

În afară de digitalizarea filmelor există şi acest plan de digitalizare a arhivelor de documente. Se scanează şi practic ele sunt arhivate...

Până în prezent, la Arhiva Naţională de Filme s-au restaurat cu totul aproximativ zece scurtmetraje vechi. Digitalizate au fost câteva sute de lungmetraje de ficţiune. Deocamdată, o picătură într-un pahar cu apă.

„Noi am început cu filmele vechi, cu filmele din 1920, 1930. Procesul de conservare este un proces care se desfăşoară în permanenţă”, explică Anca Mitran.

Treabă s-ar putea face, fonduri există, dar lipseşte un singur lucru. Forţă de muncă. Nu toată lumea e foarte încântată când aude că ar trebui să lucreze într-o arhivă.

Ducem lipsă de oameni. De oameni şi, din păcate (...) nefiind o facultate care să pregătească arhivişti, mai ales că domeniul este unul de nişă, există o singură arhivă de film în România, nici nu a existat undeva un loc unde se poate învăţa meseria asta. Deci meseria se învaţă aici, în arhivă”, spune Anca Mitran.