Dă-te la o carte. „Ursulețul lui Freud” de Răzvan Petrescu

Aterizare cu emoții: Un Boeing 747 al Lufthansa țopăie pe pistă înainte ca piloții să decidă ridicarea în aer a aeronavei

România, criticată dur de SUA: Tolerează violurile, violența domestică și corupția la nivel înalt

Val de fraude pe internet. Avertismentul Poliției Române: Au apărut „pachete infracţionale” online. Datele noastre sunt marfă pe net

Reportaj Digi24 lângă Coreea de Nord. Zona demilitarizată e împânzită de militari, mine antipersonal și tuneluri subterane

Praful saharian sufocă România

Accident grav în București

Două românce primesc 100.000 de euro despăgubiri după ce sora lor a murit în Italia

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 24 aprilie

Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță

„Am mai vorbit despre Răzvan Petrescu anul trecut, când v-am prezentat „Scrisori către Mihai”, un exercițiu epistolar început în vremea comunismului și terminat imediat după prăbușirea lui. Motivul pentru care mă întorc la Răzvan Petrescu de data aceasta este că omul face literatură din orice”, spune Radu Paraschivescu. Chiar Mihai, destinatarul acelor scrisori, spune că „Răzvan Petrescu face literatură cum face găina ouă”. Într-adevăr, omul e capabil să facă literatură dintr-un anunț imobiliar, din rescrierea lui, dintr-un interviu, dintr-un referat.

Cartea „Ursulețul lui Freud”, apărută la editura Curtea Veche, adună 36 de cronichete, să le zicem, așa-zise cronici literare, pe care Răzvan Petrescu le-a scris cu vreo șapte-opt ani în urmă în revista „Dilemateca”. Existau atunci două guri de foc împotriva imposturii. Exista o rubrică intitulată „Cărți de plastic”, în care Ioana Bot lua la puricat cărțile apărute în România, scrise de autori români mai degrabă din orgoliu, din veleitarism, din dorința unor oameni de a-și fi văzut numele pe o carte, nu că ar fi avut ceva să spună. De partea cealaltă, la „extern”, cum se zice, Răzvan Petrescu rădea, forfeca, diseca romanele apărute afară și traduse la noi.

Inițial, radarul acesta al imposturii care la Răzvan Petrescu funcționează impecabil luase doar cărțile așa-zis erotice. După aceea, Răzvan Petrescu și-a dat seama că există cărți neerotice în care totuși scriitorii, din când în când, trag niște scene de sex scrise cu o maximă stângăcie și care par interminabile: sunt scrise prost și nu se mai termină. Așa se face că Răzvan Petrescu a început să toace o dată pe lună cărți proaste. Dar nu numai cărți proaste ale unor autori slabi, ci și câteodată cărți proaste ale unor autori care sunt buni, onorabili, câteodată excelenți, cum ar fi Saramago, de pildă. Oameni pe care Răzvan Petrescu îi critică, îi desființează chiar, dar cu o părere de rău, pe când, la așa-zisele producătoare de roman erotic, execuția se face cu un zâmbet parșiv în colțul gurii.

Sunt 36 de cronichete adresate unui public preponderent feminin, pentru că modalitățile de adresare sunt „căprioarele mele”, „veverițele mele”, texte în care știi de la titlu - „Nazist și ciocolată”, „Kant kamasutra”, „Ziua când vine orgasmul”, „Fierbe-mă în suc gastric” - că anunță un spectacol. Toată cartea este o mitralieră a imposturii. O bijuterie literară.