Sari la conținut

"De ce eu?" va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

 

Cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu va fi proiectat în secţiunea Panorama Special, dedicată premierelor importante din cinema-ul independent şi producţiilor americane de anvergură, informează un comunicat.

Pe 11 februarie, la ora locală 20.00, regizorul şi o parte din echipă vor lua parte la proiecţia de gală de la Kino International. Echipa se va întâlni, totodată, cu jurnaliştii străini la o conferinţă de presă transmisă online.

Aceasta este cea de-a doua selecţie a regizorului Tudor Giurgiu la Festivalul de la Berlin, după ce "Legături bolnăvicioase" a fost proiectat în secţiunea Panorama în 2006.

"De ce eu?" va fi lansat pe în cinematografele româneşti pe 27 februarie.

Thrillerul politic este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror, Alexandru Lele.

Cristian (Emilian Oprea) este un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercând să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate.

Emilian Oprea, actor la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila, se află astfel la primul său rol principal într-un lungmetraj. Oprea poate fi văzut şi în lungmetrajul "Autoportretul unei fete cuminţi", regizat de Ana Lungu şi selecționat la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, dar şi în următorul film al lui Marian Crişan, "Orizont", o versiune modernă a nuvelei "Moara cu noroc".

Distribuţia filmului "De ce eu? este întregită de actorii Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreţia Mandric, Sore Mihalache, Ionuţ Caras, Virgil Ogăşanu.

Loredana Novak şi Tudor Giurgiu semnează scenariul filmului, director de imagine este Marius Panduru, montajul este semnat de Lemhényi Réka, de scenografie s-a ocupat Cristian Niculescu, iar costumele au fost create de Szélyes Andrea. Muzica este compusă de Viktor Chouchkov.

"De ce eu?" este produs de Libra Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Eurimages, Programul MEDIA şi SEE Cinema Network, cu participarea HBO România.

Proiectul a fost dezvoltat la Berlinale Coproduction Market, EAVE - European Audiovisual Entrepreneurs şi CineLink Co-Production Market.

În România, filmul va fi distribuit de Ro Image 2000, în colaborare cu Transilvania Film.