DIGICULT | Ce sunt incunabulele, câte se află în România şi cât de valoroase sunt

Data publicării:
incunabul wikipedia

„Incunabulul este leagănul tipăriturii. Este o carte de preţ, este un tezaur de cunoştinţe”, spune Cristian Bedivan, restaurator de incunabule.

„Sunt rarităţi bibliofile, pentru că nu se găsesc în circulaţie foarte multe”, afirmă şi Constantin Nemeş, colecţionar de incunabule.

Echipa emisiunii DIGICULT l-a descoperit pe românul pasionat de incunabule şi care are o bibliotecă în care se află 20 000 de volume de cărţi vechi.

Un interviu în exclusivitate cu cel care a salvat din topitoriile comuniste mii de exemplare de cărţi rare, dar şi cu cel care are în grijă soarta primelor cărţi din istoria omenirii.

O Biblie-incunabul costa cât o moşie

Au trecut exact 560 de ani de când Johann Gutenberg a tipărit, prin tehnologia literelor mobile, prima carte din Europa: o Biblie în două volume, fiecare alcătuită din 300 de pagini. Conform specialiştilor, Biblia a fost tipărită între anii 1450 şi 1455, în oraşul bavarez Bamberg, în 200 de exemplare pe suport de hârtie şi 30 de exemplare pe piele de animale.

În prezent, în lume, mai există doar 29 de astfel de volume. În cazul în care un singur volum ar fi scos la licitaţie, specialiştii estimează că preţul de pornire ar fi de 100 de milioane de dolari.

Invenţia lui Gutenberg a revoluţionat istoria lumii. Şi tot ea este cea care, în secolul al XV-lea, le-a înlesnit oamenilor accesul la cuvântul scris. Până în anul 1455, singurii ştiutori de carte erau călugării sau prelaţii Bisericii, iar unica modalitate de păstrare a scrierilor erau manuscrisele.

Un manuscris al unei Biblii, spre exemplu, costa cât o moşie. Şi, atunci, trebuia să se dea Biblia oamenilor într-o formă accesibilă lor. Şi a apărut tipografia”, povesteşte Constantin Nemeş.

Cărţile tipărite cu noua tehnologie a literelor mobile, atribuită germanului Gutenberg, au fost denumite de către specialişti incunabule, din latinescul incunabula, adică scutece sau leagăn.

Pentru colecţionarii de cărţi, incunabulele sunt comori în bibliotecă.

„Un colecţionar le colecţionează, sper, mai mult pentru frumuseţea lor, pentru acest material. E prima invenţie omenească cu adevărat de mare valoare. Hârtia este un material nobil pentru că pe acest material aşterni gândurile”, este de părere Cristian Bedivan, restaurator de incunabule.

„Un incunabul este o carte care a fost tipărită în perioada de început a tiparului. Practic, perioada de început a tiparului este considerată diferit de diverşi cercetători şi este considerată din momentul apariţiei primei tipărituri până pe la anul 1500”, explică Constantin Nemeş, colecţionar de incunabule.

Cele mai valoroase incunabule sunt la Vatican

Cele mai valoroase incunabule, tipărite între anii 1455 şi 1500, se găsesc în Biblioteca Sfântului Scaun, la Vatican. Dintre cele 1.600.000 de cărţi vechi şi rare din depozitele bibliotecii apostolice, peste 8000 sunt incunabule. 600 dintre acestea există deja în variantă digitalizată.

Primele incunabule au reprodus literele şi ornamentele specifice manuscriselor, nu aveau pagină de titlu, iar hârtia pe care se tipăreau era, de cele mai multe ori, gălbuie, asemeni pergamentului.

„Incunabulul nu rezolvă pentru câteva zeci şi zeci de ani problema de fapt cea mai fierbinte: costurile, costurile de fabricaţie. Hârtia costa enorm, egala pergamentul uneori, şi depăşea preţul pergamentului - pergamentul fiind de origine animală, un suport subţire, greu de procurat”, spune Cristian Bedivan.

„Problema hârtiei în perioada aia este destul de delicată, pentru că hârtia se făcea la vremea respectivă din deşeuri de cârpe. Hainele utilizate ale ţăranilor, ale celor care le uzau, erau luate. A ajuns la un moment dat chiar o industrie în a recupera deşeuri de cârpe. Există incunabule care au două-trei pagini un fel de hârtie, alte 15-20 de pagini alt fel de hârtie, pe urmă se revine la primul fel de hârtie, diferenţe mari la hârtie”, spune şi Constantin Nemeş.

Unul dintre cei mai importanţi colecţionari de incunabule din lume este scriitorul italian Umberto Eco, autorul celebrului roman „Numele trandafirului”.

Un lucru mai puţin ştiut, însă, este faptul că şi noi, românii, avem un împătimit al cărţilor vechi şi al incunabulelor apărute în primii ani ai inventării tiparului cu litere mobile.

Românul care a salvat incunabule

Echipa DIGICULT a descoperit, în judeţul Prahova, un inginer petrolist care deţine o colecţie impresionantă: 20.000 de cărţi vechi şi rare, printre care şase incunabule din secolul al XV-lea.

Asta este cea mai veche carte din bibliotecă din 1476, sunt două volume. Prima literă sau iniţialele, literele mari, nu erau create de cel care făcea litera. Şi, atunci, erau desenate, erau spaţii libere în care se desenau literele. Cartea era dată la legat şi era dată unui desenator care ştia să facă aceste desene frumoase”, spune colecţionarul.

Constantin Nemeş are 55 de ani şi a început să colecţioneze cărţi vechi în perioada comunismului. Atunci, volumele treceau prin filtrul dur al Securităţii. Multe dintre ele, vechi de sute de ani, nepreţuite, erau inventariate şi puse în depozite, sub paza statului. Altele, însă, erau pur şi simplu distruse. Printre ele, manuscrise, documente rare şi incunabule.

Cărţile vechi erau cenzurate în anticariate, nu puteau circula. Acolo era cenzura securităţii, anticarul respectiv era instruit ca orice carte veche să fie verificată să nu fie o carte care să creeze probleme sistemului. Dacă nu era considerată bun de patrimoniu era achiziţionată şi dată la topit, ca nu cumva să prezinte vreun pericol pentru cultura socialistă. Deci a fost o epurare a cărţilor şi epurarea cărţilor nu s-a făcut numai în perioada comunismului, s-a făcut în toată lumea în diverse perioade”, spune Constantin Nemeş.

În anii 80, astfel de rarităţi bibliografice erau triate la sânge. Cele mai multe dintre ele sfârşeau la topitorie. De acolo a achiziţionat Constantin Nemeş o bună parte din colecţia sa de volume rare.

„În timp, am început să caut mai multe, ştiind că există o cenzură şi că aceste cărţi erau scoase şi date la topit. Am aflat că erau date la topit undeva la o fabrică de carton asfaltat, matizol, unde soţia mea era angajată, mai era dată la o altă fabrică de carton şi tot aşa. Şi am căutat şi printre angajaţii de acolo, măi, cumva aţi văzut când vin maldărele de hârtii şi cărţi vechi dacă găsiţi, cumpăr”, mai spune colecţionarul.

Printre cărţile salvate de inginerul ploieştean, se regăsesc "Epistole" din anul 1476, ale Sfântului Jerome, "Cetatea lui Dumnezeu" din anul 1489, a Sfântului Augustin, sau „Codex Justinianus”, un volum publicat la Veneţia, în anul 1490.

„Este Justinian, este un cod de legi, ăsta este un manuscris care a fost găsit în incunabul, în momentul achiziţionării incunabulului, este un manuscris muzical, iar în incunabul, la sfârşit, există acest colofon, în care este dat autorul, titlul cărţii, tipograful şi anul tipăririi”, povesteşte Constantin Nemeş.

De altfel, colofonul de la finalul unui incunabul este unul dintre însemnele care îi pot ajuta pe specialişti să recunoască autenticitatea volumului. Deşi pare greu de crezut, în zilele noastre există şi falsificatori de incunabule.

Cu condiţia ca toată cartea să fie cu hârtie din perioada respectivă, cu aceeaşi literă tipărită, adică să nu fie un fals. Că se poate lua această pagină şi se poate pune pe o contrafacere a întregii cărţi. Sunt oameni care au falsificat un întreg incunabul, adică au deţinut într-un fel sau altul hârtie şi au creat literele de tipar şi au falsificat un incunabul care era cerut de cineva anume şi care plătea un preţ adecvat”, mai spune Nemeş.

Incunabulele, cărţile-bijuterii

În anul 1996, British Library din Londra a publicat Catalogul ilustrat al incunabulelor din întreaga lume, care a contorizat 28.000 de volume publicate în aproximativ 500.000 de exemplare.

Conform statisticilor oficiale, însă, se estimează că, din anul 1450 până în anul 1500, au fost tipărite în jur de două milioane de volume, în peste 35.000 de ediţii, exemplare considerate ulterior a fi incunabule.

De-a lungul secolelor, multe dintre acestea au fost depozitate în spaţii necorespunzătoare, cu umiditate crescută, sau au căzut pradă jafurilor şi focului în timpul războaielor.

Cristian Bedivan este artist plastic şi expert restaurator în lemn şi metal, în cadrul Centrului de Patologie şi Restaurare a documentelor al Bibliotecii Naţionale a României.

În prezent, restaurează primul volum din cele patru ale unei Biblii-incunabul, tipărită în anul 1480, la doar un sfert de secol după introducerea tiparului cu litere mobile.

„O carte de preţ era apărată de două coperţi din lemn, acoperite cu piele, uneori şi cu catifea, cu alte materiale de preţ, însemnând fildeş, argint, aur. Pe centru a avut nişte piese ca un fel de picioruşe. Cartea, când era deschisă, nu stătea direct pe masă, stătea în lectorium - să spunem numele exact al spaţiului unde era aşezată cartea - stătea pe aceste picioruşe de metal, ca să poată fi apărată de distrugeri”, spune Cristian Bedivan.

Pentru expertul restaurator Cristian Bedivan, un incunabul reprezintă mai mult decât o simplă pagină din istoria de sute de ani a cărţii.

Există în caietele lui Durer desene cu încuietori, cu închizători şi ferecături. Deci la vremea aceea tot ce ţinea de metal era făcut într-un atelier de bijutier. Lucrurile astea convieţuiesc foarte elegant, foarte plăcut vederii şi, ca meseriaş, nefiind doar restaurator, mă uit cu mare plăcere la proporţia reuşită a acestor cărţi”, mărturiseşte el.

Cărţi-bijuterii, aşa denumesc specialiştii şi colecţionarii primele volume din istoria tiparului european, incunabulele. Şi nu sunt departe de adevăr. În fond, germanul care le-a dat viaţă, în anul 1455, era de profesie bijutier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri