Sari la conținut

DIGICULT. Femeile care ţin pe picioare cel mai vechi lanţ de librării din România

Înainte de anul 1990, cei care se aveau bine cu doamna librar erau norocoşi. Şi asta pentru că nu mai erau nevoiţi să stea la cozi interminabile pentru a cumpăra un volum rar, publicat în ediţie limitată: „Cel mai iubit dintre pământeni” al lui Marin Preda, de exemplu, sau poeziile Anei Blandiana.

În perioada regimului Ceauşescu, librăriile împărţeau acelaşi spaţiu cu papetăriile, rafturile erau pline cu rechizite şi mai puţin cu literatură, iar romanele sau volumele de poezii se vindeau la pachet cu o carte de propagandă.

Marieta Seba, director general la Compania de Librării Bucureşti (CLB): „Remarcam în perioada respectivă că foarte bine expuse şi în vitrină şi în magazin erau rafturile cu cartea roşie, asta însemna cartea de partid”.

Cu toate acestea, librăria era unul dintre cele mai frecventate locuri. Fiecare cartier avea propria librărie, iar librarul era departe de a fi un simplu vânzător. Era un fel de vedetă a comunităţii.

Marieta Seba este, din anul 1988, director al celui mai cu tradiţie lanţ de librării din România. Îşi aminteşte că în pofida vremurilor grele din anii socialismului optzecist, librăriile se deschideau pe bandă rulantă.

Marieta Seba, director CLB: „Aveam sarcini foarte importante şi cu răspundere mare pentru că se făceau foarte multe librării, pentru că se dezvoltau cartierele Bucureştiului, şi pentru că se foloseau nişte normative şi spaţiile comerciale se amplasau ca număr în funcţie de câţi locuitori avea zona respectivă, şi deci ajunsesem să deschidem câte 10-15 magazine într-un an”.

Lanţul fostelor librării de stat împlineşte anul acesta 65 de ani şi deţine în jur de 60 de unităţi în Bucureşti. Înainte de 1990, numărul lor se ridica la 130. Jumătate dintre ele au fost salvate de la faliment în anii 90 de angajaţii fideli ai companiei.

Imediat după evenimentele din 1989, aceştia au înţeles că libertatea nou câştigată de români va aduce pe piaţa din România concurenţa. Iar riscul cel mai mare era ca fostele librării de stat să nu-i facă faţă.

Marieta Seba, director CLB: „Noi eram nişte coloşi. Aveam 850 de angajaţi, deci noi nu ne puteam mişca. Treceam de la o legislaţie excesivă la un fel de lipsă, de vid de legislaţie pentru că în anii aceia rapizi, trecerea aceasta nu era prima grijă să se reglementeze comerţul de carte. Şi atunci era aşa o luptă pentru existenţă, fiecare cum se putea descurca. Noi ne descurcam greu pentru că eram o structură complicată, noi nu învăţasem legile economiei de piaţă, noi ţinând de cultură, noi n-aveam nicio grijă, noi n-am făcut profit până în 1990. Aşa erau vremurile, aşa fusesem clădiţi”.

În plus, în anii 90, după patru decenii de cenzură, foamea de carte a românilor a făcut ca fenomenul vânzării de carte să explodeze.

Marieta Seba, director CLB: „Au venit toate titlurile posibile, chiar îmi aduceam aminte ce furori a făcut Cămaşa lui Hristos şi care cred că peste 300.000 de exemplare le scotea sau dacă vă mai aduc aminte ştandiştii, chioşcarii le vindeau foarte bine de la editura Miron, Sandra Brown, care se duceau cu banii jos, stăteau ore întregi de dimineaţa de la prima oră, asta a fost epoca, ăştia au fost cititorii, astea au fost cererile. Era aşa o epocă cam de capitalism sălbatic. Fiecare cum se mişca mai repede”.

Cel mai greu le-a fost librarilor cu state vechi de plată. Vremurile s-au schimbat, şi odată cu ele şi statutul librarului. Acesta nu mai oferea cartea la raft ca odinioară ci era nevoit să se adapteze la sistemul de librărie autoservire, dar şi la noile tehnologii. Cei mai mulţi dintre ei s-au luptat cu prejudecăţile, s-au autodepăşit şi s-au integrat perfect în noul sistem.

Constantina Niculescu este de profesie tehnician veterinar dar lucrează ca librar din anul 1972. Una dintre cele mai frumoase meserii din lume, spune doamna Niculescu. O profesie căreia, de altfel, recunoaşte că i-a dedicat întreaga viaţă.

Constantina Niculescu, librar: „Nu ştiu pe ce plan să pun, serviciul sau casa. Cred că mai mult timp mi-am petrecut în librărie decât acasă”.

A lucrat în patru librării din Bucureşti, cea pe care o îndrăgeşte cel mai tare este însă librăria unde activează şi astăzi, în cartierul Berceni. Este dezamăgită de faptul că, din păcate, în zilele noastre, oamenii nu mai trec pragul librăriilor cum făceau în alte vremuri.

Constantina Niculescu: „Librăria, atunci, era un fel de monopol. În afară de tutungerii, care mai vindeau câteva caiete şi jucării, noi eram singurii care distribuiam carte. Şi atunci era normal ca omul să vină în librărie”.

În 2015, tehnologia şi programele specializate îi ajută pe librari să gestioneze cu mult mai multă uşurinţă volumul uriaş de carte din depozit. În urmă cu 30 de ani, lucrurile erau mai complicate: librarul trebuia să fie nu doar un bun cunoscător al cărţii, dar şi un contabil priceput.

Constantina Niculescu: „Librarul atunci era în primul rând dincolo de toate cele, trebuia să ştie matematică. Noi pe vremea aceea n-aveam calculatoare, n-aveam case de marcat, venea clientul şi se puneau câte 30-40 de articole ce solicita pe tejghea, şi făceam calculul cu creionul. Deci nu cu calculator de buzunar. Pur şi simplu cu creionul”.

În prezent, în România există peste 1.400 de edituri, oferta de carte de pe piaţă este uriaşă, însă tirajele sunt destul de mici comparativ cu alte ţări europene. În vremurile socialiste, numărul editurilor nu depăşea 30, în schimb cărţile se tipăreau în număr foarte mare.

Constantina Niculescu, librar: „Pe vremea aceea tirajul la carte era de la 20.000 de exemplare în sus. Nu 2.000 ca acum sau 500 de exemplare şi deci aveam interesul să ne fidelizăm şi atunci clientul că noi întotdeauna am fost plătiţi la vânzare, nu la un salariu fix. Deci era interesul nostru chiar dacă mai dădeam o carte pe dedesubt o dădeam clientului care cumpăra orice. Deci nu numai unul că voia aventură sau... şi cam asta era dar nu făceam discriminare între un client sau altul”.

Lucrurile au scăpat complet de sub control în a doua jumătate a anilor 80, când cenzura funcţiona nu doar la nivel editorial, ci şi în librării. Cărţile bune erau din ce în ce mai rare, literatura recomandată de partid era departe de gustul publicului.

Constantina Niculescu, librar: „Influenţe au fost să se vândă anumite cărţi şi probabil că cei ai vremurilor atunci au găsit soluţia. În fiecare orânduire, că era comunistă, că era capitalistă, există forme din astea de subjugare a clientului ca să spun aşa”.

Nu era uşor să rezişti într-un sistem al interdicţiilor de tot felul. Au fost însă şi oameni care, timp de zeci de ani, au preferat să uite realitatea politică din jur şi să se dedice întru totul pasiunii pentru carte.

Georgeta Munteanu este unul dintre cei mai longevivi librari din România, dar şi unul dintre cei mai apreciaţi profesionişti din domeniul vânzării de carte.

De 43 de ani, este director al librăriei Mihail Sadoveanu din Bucureşti, o librărie care, de-a lungul a zeci de ani de existenţă, a găzduit lansările de carte a sute de scriitori.

Georgeta Munteanu, librar: „Când eu am preluat această librărie, aveam în subordine 35 de salariaţi, deci aproape o întreprindere cu contabili, cu casieri, şi cu program non-stop de la ora 9 la ora 21 seara, deci inclusiv sâmbetele şi duminicile”.

Din 1979 de când s-a angajat la librăria Sadoveanu, doamna Georgeta Munteanu a transformat spaţiul într-un loc de elită al Bucureştiului, aşa cum îi place chiar dânsei să spună. Nu i-a fost uşor să se adapteze la rigorile impuse de concurenţă dar mărturiseşte că ceea ce a ajutat-o să nu renunţe a fost dragostea pentru literatură şi respectul pe care l-a avut, întotdeauna, pentru scriitori.

Georgeta Munteanu, librar: „Eu în primul rând am respectat foarte mult scriitorii. Şi pentru harul lor pentru că aceşti scriitori sunt oameni iubiţi de Dumnezeu. Ei sunt nişte suflete, în afară de încărcătura intelectuală, au talentul, dar aceşti oameni sunt aleşii lui Dumnezeu”.

Dincolo de bucuria de a fi în mijlocul a milioane de cărţi, meseria de librar nu este numai lapte şi miere, spune doamna Munteanu. Dacă astăzi există sisteme antifurt, înainte de 1990, cărţile dispăreau din raft când nici cu gândul nu gândeai. Iar librăria Sadoveanu avea un client incomod.

Georgeta Munteanu, librar: „Ştiam că fură cărţile, chiar m-am supărat pe el odată, dar când venea în librărie avea un fel atât de ceremonios de a-şi scoate pălăria şi de a te saluta când intra în librărie, cu respect, ceea ce însemna pentru mine ca librar că el are anumită consideraţie”.

După evenimentele din 1989, profesioniştii din domeniul vânzării de carte au apelat la reţetele de succes din Occident. Compania de Librării Bucureşti a avut şansa ca în anii 90 să beneficieze de sprijinul uriaşului concern de librării din Franţa, FNAC. Pentru librarii români, spune doamna Munteanu, a fost o mană cerească.

Georgeta Munteanu, librar: „A fost cerere de carte extraordinară, chiar noi, librăria Sadoveanu, imediat după Revoluţie, am lucrat cu cea mai mare reţea de librării din Paris, e vorba de FNAC. Am lucrat cu librarii de acolo. Au venit librarii de acolo, ne-au oferit câteva camioane cu carte, cartea aia frumoasă care la noi abia acum există, noi n-o aveam”.

În jur de 1.000 de librari, atâta deţine în prezent marele lanţ de librării cu o tradiţie de peste jumătate de secol. Mulţi dintre ei au depăşit de mult vârsta pensionării dar lucrează şi astăzi. Nu le este uşor să renunţe cu atât mai mult cu cât zeci de ani, cărţile au însemnat, pentru ei, o a doua familie.

Pentru un librar tânăr, din zilele noastre, astfel de profesionişti sunt cel mai bun exemplu că o carieră în domeniul vânzării de carte nu se clădeşte de azi pe mâine. Dar presupune, înainte de orice, multă pasiune.

Florentina Buruiană, librar: „Trebuie să iubeşti cărţile şi automat dacă iubeşti cărţile şi vorbeşti cu drag despre ele, cred că intri în lumea aceasta frumoasă care este mult mai frumoasă - lumea cărţilor - decât cea exterioară”.