Digicult. Holocaustul basarabean, pus în scenă: Nu putem uita ce nu ne convine

Data publicării:
holocaust basarabia

Crearea Omului Nou a fost un vis pe care dictatori de cele mai diverse orientări au încercat să-l împlinească. Ura de rasă, ajunsă literă de lege odată cu venirea la putere a național-socialiștilor hitleriști, a contaminat și restul Europei. România, aliată - într-o primă fază - cu Germania în Cel de-al Doilea Război Mondial, și-a însușit, prin mareșalul Ion Antonescu, câte ceva din politica de stat a Berlinului.

Istoria recentă a Basarabiei consemnează acte de cruzime, discriminare și masacre, însă în cărțile de istorie din Moldova adevărul este trecut sub tăcere. Tocmai de aceea, Nicoleta Esinencu a creat o piesă de teatru care vorbește despre Holocaustul basarabean.

Noi, toți, n-am avut acest capitol la școală, n-am învățat nimic despre Holocaust. Am aflat, eu personal, despre Holocaust în Germania, undeva. Ăsta era paradoxul, a spus Nicoleta Esinencu, dramaturg şi regizor. 

"Clear History" nu este, nici pe departe, o punere în scenă pe care să o urmărești, relaxat în fotoliul de spectator. Piesa este gândită ca un documentar bazat pe confesiunile supraviețuitorilor

Îmi amintesc că-mi povestea lumea că era greu de suportat, era greu de stat în sală”, a adăugat Nicoleta Esinencu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri