Sari la conținut

DIGICULT. Istoria care se citește pe piele

Cum credeți că arată un tatuaj românesc de la 1876? Nu e cazul să faceți un efort de imaginație: la Muzeul Municipiului București, în cadrul unei expoziții dedicate fenomenului, tabloul poate fi privit îndeaproape: un bărbat de la finalul veacului XIX și-a desenat pe piele imaginea femeii iubite și a fiului său. Nu vă imaginați, însă, că moda tatuajelor datează de atunci: încă din Evul Mediu, nobilimea din părțile noastre și chiar domnitorii extravaganți apelau la serviciile tatuatorilor.

Dacă am coborî în timp, am lega acest fenomen în primul rând de mediul urban și apoi de elitele mediului urban. A venit pe filieră orientală la început, apoi dintre Europa Centrală și Occidentală, în veacul XIX”, a explicat istoricul Adrian Majuru. La sfârșit de secol XIX, un profesionist a studiat în detaliu tatuajele românilor. „Acela care cartografiază începutul acestui fenomen care căpăta amploare a fost Nicolae Minovici, care, între 1890 și 1898, reușește să studieze aproape 15.000 de indivizi, la serviciul antropometric de la nou înființatul Institut medico-legal din București”, a mai spus istoricul. Expoziția are și o vedetă: Alexandru Popescu, un mercenar angajat în Legiunea Străină, în nordul Africii, după Primul Război Mondial. „Anii petrecuți acolo i-au adus o podoabă: trei tatuaje, al iubitei sale și două stele care au fost prezente pe umerii săi”, a spus Majuru.

Doctorul Minovici a adunat informațiile obținute în interes de serviciu într-o carte intitulată „Tatuajurile din România”. O parte dintre desenele care i-au stârnit interesul sunt prezentate la Muzeul din centrul Capitalei. Expoziția are un aspect inedit: include bucăți de piele prelevate direct de pe cadavre.

Într-un alt cartier al Bucureștiului, se lucrează de zor într-un salon de tatuaje. Bob, unul dintre artiștii locului, tocmai și-a cumpărat cartea care însoțește expoziția de la Palatul Suțu și care include și planșele doctorului Minovici. Are un motiv pe cât de întemeiat, pe atât de surprinzător. „Am dorit să văd dacă există un motiv care se repetă în tatuajele românești și m-am gândit cumva să le refac sub o interpretare modernă. Tot tradițional să fie, dar nou și fresh, acum. De la tehnică până la cât de corecte sunt. Anumite tatuaje din cartea sunt greșite anatomic grav”, a spus Bob, un tatuator.

Greșite sau nu, tatuajele spuneau ceva despre purtători. „Este foarte posibil să fi fost, de la bun început, fie un element de identificare, legat de o breaslă, sau chiar comunitate religioasă”, a spus Adrian Majuru. „Erau foarte întâlnite la o serie de bresle profesionale, precum fierarii sau marinarii, dar avem și embleme de florari sau emblemele unor meserii mai puțin întâlnite, cum ar fi circarii. „Și-acum sunt zidari și au tatuajul lui Beckham! Atunci chiar le simțeau oamenii, când și le făceau, chiar erau parte din ei, îi reprezentau, într-un fel sau altul”, a spus Bob.

Pe vremuri, nu exista o piață dezvoltată a tatuatorilor, iar artiștii se numărau pe degete. De aici rezultau tot felul de complicații. „Unul făcea cele mai tari pantere, altul făcea cele mai marfă sirene. Și, la un moment dat, X, care făcea pantere, afla de cel care făcea sirene. Și-și trimiteau, începeau să corespondeze, își trimiteau modele între ei... Câteodată își trimiteau modele greșite! Dacă nu te ducea destul de mult capul să pui mai întâi pe piele, să vezi dacă e corect...”, a mai spus Bob.

În secolele trecute, tatuajele erau la mare căutare în „lumea bună” de la oraș: doamnele din înalta societate obșnuiau să-și împodobească trupul sau chiar chipul. „Aveau fie portretele bărbaților pe care îi iubeau, dar, de cele mai multe ori, foarte întâlnite erau alunițele artificiale, care erau o preocupare constantă privind cosmetica și frumusețea chipului, până târziu, în perioada interbelică”, a spus istoricul Adrian Majuru. În afara accesorilor desenate de pe obraz, restul tatuajelor nu erau destinate privirii celorlalți. „Un mesaj care nu era afișat, nu era la vedere. Tatuajul devine un simbol la vedere în ultimii 30-40 de ani”, a spus istoricul.

De-asta zic, acum e strict decorativ, nici nu mai contează, e doar cum te văd ceilalți! Oricum nu ne tatuăm pentru noi... Ne tatuăm pentru ceilalți”, a spus Bob.