Sari la conținut

DIGICULT Patrimoniul cultural, victimă colaterală în caz de conflict armat sau dezastru

Vandalismul cultural din timpul războaielor, însă, are origini în istoria îndepărtată a omenirii. „În timpul războaielor, în timpul revoluţiilor, lucrurile scapă de sub control, iar oamenii jefuiesc orice”, spune Joseph Maila, politolog.

Implică o ruptură într-un anumit sistem social şi înlocuirea unui sistem politic social economic cu altul. Din punctul ăsta de vedere, vandalismul revoluţionar se referă la faptul ca purtătorii noului regim să distrugă tot ce a aparţinut de vechiul regim şi să construiască o lume nouă, o orânduire nouă”, explică Dan Falcan, istoric.

Un bilanţ al celor mai teribile acte de vandalism cultural din istorie, acum, într-un reportaj special Digicult.

Războaiele şi atacurile teroriste au distrus o parte semnificativă din patrimoniul UNESCO. Vestigii ale oraşelor antice, monumente, biserici, moschei, piese de muzeu de o valoare inestimabilă au căzut pradă jafului, bombardamentelor sau dinamitării şi actelor de vandalism. Afganistan, Irak, Libia, Siria, Egipt sau Gaza sunt zone în care războiul a distrus, sistematic, moştenirea culturală a omenirii. Situri arheologice din Afganistan, oraşe precum Hatra, Nimrud şi Mosul, în Irak, Ma'lula şi Palmira, în Siria, au fost luate prizonieri de război şi, ulterior, distruse de către grupările teroriste Al-Qaeda, Al-Nusra şi Stat Islamic.

„În momente de genul ăsta, de violenţă maximă, oamenii o iau razna. Omori, jefuieşti, te arunci în aer şi, atunci, paralizezi prin frică, prin teroare aşa numitul adversar”, a spus istoricul Dan Falcan.

„În timpul conflictelor, combatanţii cred cu tărie că, dacă ajung să pună stăpânire pe o moschee, o biserică, un templu, o sinagogă, atunci au cucerit şi spiritul adversarului”, a spus Joseph Maila.

„Să ataci identitatea, să ataci memoria este una dintre manierele cele mai eficiente de-a controla o societate”, este de părere Daniela Zaharia, istoric.

Printre cele mai importante distrugeri din patrimoniul cultural UNESCO au fost Marea Moschee Samara şi Mormântul lui Iona, în Irak, Cetatea Cavalerilor Ospitalieri, în Siria, sau oraşul antic Cirene, în Libia.

În Liban, cei cincisprezece ani de război civil şi conflictele cu Israelul au dus la dispariţia cartierelor vechi din Beirut, cândva supranumite şi „Parisul oriental”. Pe lista neagră a monumentelor UNESCO ţinte ale terorismului cultural au fost şi Muzeul de Artă Islamică din Egipt, Moscheea Al-Omari din Gaza şi, în anul 2015, vestigiile sitului arheologic Palmira.

„Există o dorinţă de a distruge patrimoniul, de a ataca simbolurile cele mai reprezentative, emblematice pentru cultura naţională a adversarului”, mai spune Joseph Maila.

„Să nu uităm un alt sit care a fost inclus pe listă, este vorba despre celebra statuie a lui Buddha din Afghanistan care a fost rasă cu tunuri de mare calibru de către talibani, a rămas în momentul de faţă pe listă sub titulatura „Ruinele statuii” pentru că nu va mai putea fi niciodată ceea ce a fost”, a spus istoricul Virgil Nițulescu.

În martie 2001, în Afganistan, talibanii au distrus celebrele statui ale lui Buddha din Valea Bamiyan, cu doar câteva luni înainte ca forţele internaţionale să răstoarne regimul de la Kabul.

În anul 2015, doi milionari din China au obţinut permisiunea UNESCO de a reconstitui cele două statui sub forma unei holograme, cu ajutorul luminilor tridimensionale. Proiectorul cu ajutorul căruia a fost aplicată holograma pe situl arheologic a costat 100.000 de euro.

Distrugerile masive din ultimele decenii ale patrimoniului universal au revoltat nu doar lumea civilizată, ci, mai ales, organizaţiile care se ocupă cu salvarea şi protejarea monumentelor. Cel mai adesea, spun specialiştii în istorie, vandalismul cultural are ca principal motiv atacarea identităţii adversarului.

Astfel de atrocităţi nu s-au întâmplat doar în războaiele din Orientul Mijlociu. În anii 90, războaiele din fosta Iugoslavie au avut ca victime colaterale zeci de monumente şi situri istorice aflate pe lista patrimoniului universal UNESCO.

„Dubrovnikul, sit UNESCO, a fost bombardat în 1991 de către sârbi, după aceea, doi ani mai târziu, croaţii din păcate au ales să bombardeze Mostarul, alt sit istoric important”, a amintit Daniela Zaharia.

Timp de jumătate de secol, omenirea a fost sărăcită de adevărate comori ale istoriei, în timpul conflictelor politice, etnice sau religioase. Şi asta chiar dacă, după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a distrugerilor de proporţii ale patrimoniului cultural, organizaţiile internaţionale au condamnat vandalismul revoluţionar ca fiind crimă împotriva umanităţii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, oraşe întregi au fost pur şi simplu spulberate de pe faţa pământului.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Varşovia, Belgrad, Guernica, Rotterdam, Coventry în Anglia, da, au fost multe oraşe. Acolo motivaţia a fost terorizarea populaţiei pentru a slăbi puterea de luptă a poporului respectiv”, a spus și Dan Falcan.

„Celebra Hofkirche din Dresda a fost distrusă de aviaţia aliată. Aceste victime culturale au fost atacate cu bună ştiinţă de către armatele aflate în conflict. Acolo nu erau baze militare, se ştia ce se vizează prin aceste atacuri, se viza în schimb distrugerea memoriei culturale a inamicului”, a spus istoricul Virgil Nițulescu.

„Se ştie că, atunci când trupele germane, sub presiunea Aliaţilor, s-au decis să părăsească Parisul, administratorul german care conducea trupele din Paris şi care primea ordine direct de la Hitler, a comandat distrugerea monumentelor istorice din Paris. Ordinul de a le arunca în aer a venit chiar în momentul în care germanii să pregăteau să se retragă”, a explicat politologul Joseph Maila.

Să nu uităm, de exemplu, de ceea ce a făcut armata germană şi a desăvârşit ulterior armata sovietică în momentul retragerii germane din Varşovia, distrugerea întregului Palat regal şi a pieţii centrale din Varşovia, inclusiv a tuturor clădirilor din zonă. S-a intenţionat acolo distrugerea memoriei culturale a naţiunii poloneze, acesta a fost scopul declarat al acestei acţiuni criminale”, a amintit Vorgil Nițulescu.

De cele mai multe ori, însă, vandalismul a avut drept motivaţie religia. În numele ei, au fost jefuite morminte, incendiate oraşe sau puse la pământ lăcaşuri sfinte de altă confesiune decât cea impusă de noile regimuri.

„Să ne amintim de războaiele dintre protestanţi şi catolici în Franţa secolului al XVI-lea. Şi acolo aceste masacre, în Noaptea Sfântului Bartolomeu, 24 august 1572, şi toate represaliile care au urmat de o parte şi de alta erau însoţite inclusiv de profanări de biserici catolice sau protestante, deci lucrul acesta s-a întâmplat şi în interiorul aceleaşi religii creştine, dar, mă rog, confesiuni diferite”, a spus Dan Falcan.

Tot în Franţa, în secolul al XVIII-lea, în timpul Revoluţiei Franceze, au fost distruse biserici şi catedrale în numele laicizării.

Istoricul Dan Falcan spune că „au fost distruse toate statuile care o înfăţişau pe Sfânta Maria, care înfăţişau tablouri religioase, fiindcă revoluţionarii erau atei şi au înlocuit cultul creştin cu cultul fiinţei supreme”.

„Nu mai zic în timpul revoluţiei bolşevice din 1917, când au fost distruse biserici şi ulterior, şi pe timp de pace. În timpul lui Stalin o serie de biserici şi mânăstiri au fost distruse”, mai spune istoricul.

Se poate ajunge la aberaţii de nedescris. Î, timpul revoluţiei bolşevice din 1917, revoluţionarii, bolşevicii au început să distrugă inclusiv căile ferate, şinele de cale ferată, spunând că ele reprezintă o rămăşiţă a vechiului regim burghez ca să zic aşa şi că sunt creaţia vechiului regim şi că trebuie distruse. De-abia ulterior şi-au dat seama că căile ferate sunt utile, sunt necesare şi bineînţeles că le-au pus la loc”, a mai spus Dan falcan.

Însă nu doar monumentele istorice, lăcaşurile de cult şi clădirile cu valoare patrimonială au căzut pradă jafului şi distrugerii. Considerate periculoase, cărţile au fost şi ele ţinta ideologiilor totalitare. Pe 10 mai 1933, la ordinul Ministrului Propagandei Naziste, Joseph Goebbels, zeci de mii de cărţi au fost arse în peste 200 de oraşe din Germania. Scriitori precum Thomas Mann, Franz Kafka sau Sigmund Freud erau consideraţi decadenţi şi nocivi.

„Au făcut-o şi naziştii, au făcut-o ulterior în timpurile noastre - să zic c-am fost chiar contemporani în timpul regimului coloneilor din Grecia 1967-1974 - când o serie de opere inclusiv Aristotel sau Socrate sau Platon au fost pur şi simplu arse pentru că ele predicau democraţia, or venise la putere un regim dictatorial, regimul militar şi aceste opere au fost interzise şi puse pe foc”, a mai spus Dan Falcan.

În anul 1992, în timpul războiului din fosta Iugoslavie, sârbii din gherilele lui Radovan Karadzic au distrus prin incendiere peste trei milioane de cărţi ale Bibliotecii Naţionale din Sarajevo. Cele mai multe dintre volume erau opere importante ale literaturii şi culturii bosniace.

La început de secol XXI, în anul 2003, atunci când armata americană a atacat Irakul, Biblioteca Naţională din Bagdad a pierdut mii de manuscrise şi cărţi rare, după ce clădirea a fost inundată de trupele Statelor Unite.

În istoria omenirii, fiecare schismă religioasă, schimbare de regim politic, fiecare război sau conflict au distrus fără milă patrimoniul universal. Pentru toate acestea, vinovaţii au fost traşi la răspundere de prea puţine ori. Sau niciodată.

Acum, în sfârşit, la Haga, a început procesul celui care este vinovat de distrugerea splendidului oraş de la Timbuktu din Mali şi sper că va fi condamnat pentru că distrugerea acestor monumente care sunt simboluri ale memoriei şi ale identităţii etnice, religioase ale unor grupuri umane, distrugerea lor trebuie să fie văzută nu numai ca o crimă de război. După părerea mea, trebuie să fie văzută ca o crimă contra umanităţii”, Daniela Zaharia.

Mii de ani de civilizaţie şi cultură au fost victime ale incendierii deliberate, ale bombardamentelor, ale detonării şi jafului. Au rămas în urmă doar ruine, martorii fără glas ai istoriei. Şi trist este faptul că războaiele continuă.