Sari la conținut

Digicult | Secretul dintre rânduri

De la hieroglifele egiptene şi pictogramele mayaşe, până la însemnările secrete ale lui Leonardo Da Vinci sau Marele Cifru al Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, istoria omenirii a consemnat mii de formule de a codifica orice tip de informaţie.

Dan Toma Dulciu, specialist în criptografie: „În jurul nostru, sunt atât de multe lucruri legate de criptologie. ..cod personal, cod de bare, Codul lui Da Vinci, cod civil, codul genetic. Enorm de multe domenii ale vieţii actuale au tangenţă cu criptologia. Cryptos înseamnă secret, graphein înseamnă scriere, scriere secretă. Aceeaşi ştiinţă care analizează toate formele de secretizare a scrierii înglobează denumirea de criptografie.”

De-a lungul secolelor, modalităţile de criptare a datelor au evoluat de la simple substituţii ale literelor cu cifre, la coduri având la bază cunoştinţe avansate în domeniul matematicii.

De cele mai multe ori, codurile secrete au fost rezultatul nevoii diplomaţilor şi suveranilor de a ascunde secrete de stat, mesaje care, aflate de inamic, ar fi dus la războaie, răsturnări de regim, uneltiri şi, în final, la..decapitări.

La curtea unui rege sau în mediul bisericesc, un cod secret era mai de temut decât... o armată de soldaţi.

Ileana Căzan, specialist în heraldică: „În practica diplomatică europeană el a fost pentru prima dată folosit de papalitate pe scară largă începând cu secolul al XII-lea, când între Papă sau cancelaria papală şi ambasadorii papalităţii, practic în spaţiul catolic, corespondenţa a fost cifrată.”

În zilele noastre le spunem programatori şi... hackeri. În Evul Mediu, erau numiţi secretari criptografi şi spărgători de coduri. Iar la curţile regilor, dar şi la Vatican, astfel de specialişti erau nu doar favorizaţi, ci şi extrem de bine plătiţi.

Campioana criptografiei medievale? Republica Veneţiană.

Dan Falcan, istoric: „Veneţienii au fost şi inventatorii diplomaţiei în sensul de ambasade. Veneţia era o mare putere comercială. Şi atunci pentru că erau interesele acestea economice şi comerciale, veneţienii au fost primii care au inventat sistemul ambasadelor, adică al trimişilor care rămân permanent în capitala ţării respective şi cu care corespondezi diplomatic. Şi tocmai pentru a nu fi interceptate aceste instrucţiuni pe care Docele Veneţiei le dădea ambasadorilor lui din toată Europa, atunci au început să se folosească codurile. ”

La începutul Evului Mediu, codurile erau adesea combinaţii clasice între cifrele 0 şi 9 sau substituţii ale unor litere sau corpuri de litere cu cifre.

Apoi, din secolul al XV-lea, odată cu apariţia relaţiilor tensionate între marile state europene, textele criptate au devenit din ce în ce mai greu de decodificat. Astfel de coduri au funcţionat cu succes în cazul relaţiilor diplomate dintre Imperiul Otoman şi Habsburgi.

Ileana Căzan, specialist în heraldică: „În momentul în care au reuşit totuşi să stabilească relaţii diplomatice la nivel de ambasadă, protecţia informaţiei a devenit foarte importantă. Fiecare ambasador îşi făcea propriul lui cod, iar momentul în care transmitea la Viena mesajul, cel care îl transporta ştia şi codul ţinut minte pe dinafară. În momentul în care mesagerul ajungea în cancelaria imperială de la Viena, textul care era scris foarte aerisit, era transcris între rânduri în clar. Pentru ca Împăratul să îl poată citi, în varianta lui finală.”

Trei secole mai târziu, Regele Soare deţinea unul dintre cele mai reuşite coduri de la curtea unui monarh: Marele Cifru al Regelui Ludovic al XIV-lea. Abia în secolul al XIX-lea, istoricii au putut descifra o parte a codului secret de la curtea suveranului francez.

Specialiştii în criptografie au descoperit că un grup de cifre se repetă de mai multe ori pe fiecare pagină şi, potrivit codificării, acesta semnifica „les ennemis”, adică duşmanii.

Spargerea Marelui Cifru a fost cu atât mai importantă cu cât aceasta a dus la descoperirea identităţii adevărate a „Omului cu Masca de Fier”: Vivien de Bulonde, un comandant al armatei regale, nicidecum fratele regelui, aşa cum s-a speculat.

O modalitate de codificare mai puţin cunoscută este steganografia, arta de a ascunde o informaţie secretă într-o partitură muzicală, într-un desen sau un text oarecare.

Dan Toma Dulciu, specialist în criptografie: „Se spune că Shakespeare a lăsat în urma sa câteva taine, ascunse în operele sale, chiar pe piatra de mormânt ar fi o criptogramă care ar dezvălui identitatea reală a autorului celebrelor opere. ”

Cel mai adesea, steganografia a fost folosită de scriitori, pictori, ocultişti, savanţi sau chiar muzicieni.

Celebrul compozitor german Johann Sebastian Bach obişnuia să-şi cifreze, prin coduri muzicale, unele dintre compoziţii. Despre opera Flautul fermecat al lui Mozart s-a spus că este o operă codificată care conţine mesaje secrete masonice.

Ileana Căzan, specialist în heraldică: „Sunt simbolurile masonice care se regăsesc mai ales din secolul al XVIII-lea strecurate prin stemele individuale şi aici odată identificate poţi să te duci să vezi dacă persoana care a folosit blazonul a fost sau nu mason.”

În secolul XX, cele două Războaie Mondiale au schimbat complet tehnicile de codificare a textelor. Miza decriptării unui mesaj trimis de inamici era uriaşă şi salva vieţile a milioane de oameni.

1918. Inventatorul german Arthur Scherbius a construit celebra maşină ENIGMA, având la bază adaptarea unui sistem de criptare din Evul Mediu. În scurt timp, aceasta a devenit una dintre cele mai sofisticate şi mai greu de spart maşini criptografice din istorie.

Pentru a descifra mesajele codificate ale nemţilor, cei care deţineau secretul absolut asupra celebrei maşinării, şi în lipsa cărţii de coduri Enigma, inamicul trebuia să încerce 17.576 de configuraţii posibile de codare. O misiune...imposibilă.

Dan Falcan, istoric: „Norocul a fost că un submarin german a eşuat undeva prin anul 1939 pe ţărmul Mării Baltice şi a căzut în mâna polonezilor. Fiecare submarin era dotat cu o astfel de maşinărie. Polonezii au luat maşina, această maşină de codat pe care apoi au dat-o francezilor şi ulterior englezilor. Ăla a fost punctul de la care s-a încercat decodarea acestei, decodarea transmisiunilor germane. Şi într-adevăr în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost probabil cel mai bine păstrat secret de către englezi. Exista un centru la Bretchley Park lângă Londra, unde erau sute dintre cei mai buni matematicieni şi ei au reuşit până la urmă să spargă codul Enigma putând astfel să aibă acces la transmisiunile dintre germani.”

Matematicianul care a reuşit să învingă imbatabila Enigma a fost britanicul Alan Turing, împreună cu echipa sa de la Bretchley Park.

În iulie 1942, cu ajutorul calculatorului Colossus, Turing a reuşit să decripteze mesajele transmise de nemţi, mesaje ale căror chei de descifrare erau schimbate zilnic.

Dan Falcan, istoric: „Fiecare literă, să nu uităm că era în germană, deci trebuia un foarte bun cunoscător de limbă germană în rândul criptologilor englezi ca să descopere codul, fiecare literă era de fapt înlocuită cu un grup de litere. Astfel „a” devenea un grup de 5-6 litere, „b”, alte 5-6 litere şi era foarte greu de descifrat codul. ”

Pentru a nu le trezi nemţilor suspiciunea că deţin secretul decodificării mesajelor transmise prin Enigma, britanicii au fost nevoiţi să facă şi compromisuri. Scopul scuza mijloacele.

Dan Falcan, istoric: „Celebrul actor din Pe aripile vântului, Leslie Howard, era agent al serviciului secret britanic, în timpul ăla, în 42, în 43 şi trebuia să zboare într-un avion de linie, de cursă, de la New York la Lisabona. Englezii au descifrat o telegramă prin care germanii spuneau că vor ataca avionul deasupra Atlanticului să-l doboare. Pentru a nu crea nemţilor impresia că au spart codurile, au lăsat avionul să plece, avionul a fost doborât, a murit inclusiv celebrul actor Leslie Howard.”

De-a lungul secolelor, criptografii au reuşit să facă lumină în cazul unora dintre cele mai dificile coduri secrete. Istoria a păstrat, însă, şi mistere pe care nici cei mai experimentaţi specialişti criptografi nu le-au desluşit.

„Manuscrisul lui Voynich, misterioasa carte scrisă într-un alfabet necunoscut, este considerat a fi unul dintre cele mai bizare şi indescifrabile documente descoperite vreodată.

Un caz asemănător avem şi noi, românii. Controversatele „Tăbliţe de la Sinaia" rămân încă un mister pentru specialiştii criptografi. Au fost descoperite cu ocazia săpării fundaţiei castelului Peleş. Deşi mulţi specialişti le consideră falsuri, unii experţi susţin că ele ar conţine mesaje codificate despre vechii daci.

Dan Toma Dulciu, specialist în criptografie: „Iconografia acestor plăcuţe este extrem de variată. Întâlnim figuri ale unor eroi legendari, imagini ale unor cetăţi situate undeva în vârful unor munţi, semne de legendă, balauri, stele, luptători, dar ceea ce într-adevăr trezeşte un interes aparte este scrisul. Scrisul este compus din litere în relief, multe dintre ele pot fi asemănătoare literelor greceşti, altele pot fi identificate cu litere ale scrierii latine, dar sunt şi grafeme personalizate.”

Timp de milenii, codurile secrete au fost importante pentru civilizaţiile străvechi, pentru Papi, regi şi regine, oameni de stat sau dictatori.

În alte vremuri, un text decriptat declanşa un război sau ucidea un rege. În zilele noastre, pe timp de pace, miza spargerii unui cod nu mai este asasinarea unui rege, ci mai degrabă, atacarea unui cont ...bancar.