Sari la conținut

DIGICULT| Vladimir Tismăneanu despre galeria nomenclaturiştilor

"Umbra lui Gheorghiu Dej, un trepăduş de curte nouă, spion rus şi dinozaur leninist, eternul tovarăş Cozmâncă sau tragicomedia comunismului dinastic". Sunt doar câteva dintre apelativele sub care apar foştii demnitari comunişti în volumul lui Vladimir TismăneanuEfigii ale unui coşmar istoric".

De la stalinistul Emil Bodnăraş, tovarăşul de cursă lungă Emil Bobu, aristocratul roşu Ion Gheorghe Maurer sau ...Manea Mănescu, şi până la Ilie Verdeţ, executantul perfect sau Ştefan Andrei, aparatcicul politicii externe ceauşiste, figurile de primă linie ale fostei nomenclaturi comuniste alcătuiesc un tablou pe cât de bine conturat, pe atât de... monstruos.

Vladimir Tismăneanu, politolog, explică: E o continuare a unei frământări, dacă vreţi obsesii a mea, am scris despre caracterologia nomenclaturii şi a ideologilor, securiştilor, mă refer la personajele de vârf. Mircea Mihăieş numea „Galeria monştrilor" dacă vreţi. Fiecare personaj pe care l-am pus în această galerie are caracteristicile lui. Unii sunt mai cultivaţi, unii sunt mai brute, unii sunt mai ticăloşi, unii se pretind mai puţin ticăloşi, alţii sunt subtili şi dialecticieni, alţii sunt primitivi şi rudimentari, deci avem diverse tipuri pe care le întâlnim aici. Există însă un element care îi uneşte pe toţi, de fapt două, o combinaţie de ...între fanatismul cum spunea şi coordonatorul cărţii politologul Marius Stan, şi pe de altă parte cinism. Cele două n-ar trebui să meargă împreună, ei bine, în cultura politică a comunismului românesc şi nu numai, le vedem mergând împreună.

Despre foştii premieri comunişti autorul spune, în cartea sa, că au fost în general personaje şterse, fără prea mare influenţă. Există, însă, o excepţie: Ion Gheorghe Maurer sau...„aristocratul roşu".

Am încercat foarte mult să fac portretul atât cât m-au dus puterile şi l-am cunoscut bine pe fiul său Jean, am cunoscut-o pe nora sa la un moment dat care mi-a fost colegă de facultate şi am fost prieteni...//..Deci Maurer ar fi un personaj pentru că el este ...paradoxal părea un tip supra lucid. Pe de altă parte într-o carte de interviuri spunea că până la sfârşitul vieţii şi-a dorit să scrie o carte Marx şi lumea de azi. Şi a rămas până la sfârşit un intelectual marxist. Altminteri foarte cinic. Se ştie fraza lui celebră, eu sunt ...maică-mea era franţuzoaică, taică-miu era german dar eu sunt român get beget. Adică ăsta era stilul lui Maurer spune politologul.

Încă de la începutul lucrării sale, Vladimir Tismăneanu recunoaşte că unul dintre motivele pentru care a scris această carte este şi faptul că totalitarismul, dar mai ales comunismul, nu au încetat să fie teme de actualitate: „Mai merită să medităm la ceea ce Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H.R.Patapievici identifică drept „o idee care ne suceşte minţile"? Chiar faptul că aceşti admirabili intelectuali critici folosesc timpul prezent este de-acum un răspuns".

Nu e deloc că s-a terminat, nu e o poveste care s-a încheiat în 1989 şi putem să punem cruce şi să spunem de acum omenirea poate să respire liniştită, demonii totalitari au sucombat. N-au sucombat, se vor găsi alte încarnări, şi dacă nu suntem dispuşi să le identificăm din vreme atunci vom suferi consecinţele de rigoare. De aici şi discuţiile care au legătură cu Putin şi putinismul. El oferă de fapt identificări cvasi-religioase, naţiunea unică şi omogenă, eurasianismul ca nouă ideologie, antioccidentalismul dus la paroxism, toate acestea fac parte din arsenalul lingvistic şi emoţional al totalitarismului.

Ideologiile totalitariste au fost, de altfel, pârghiile prin care foştii demnitari comunişti şi-au construit uriaşul mecanism al puterii.

O putere al cărei ADEVĂRAT scop nu era altul decât dispreţul pentru cetatean şi pentru libertăţile acestuia. Prim prisma acestei psihobiografii dacă vreţi a personajului de care mă ocup, fie Iliescu, Ceauşescu, Maurer sau Gogu Rădulescu, Ion Constantinescu, deci ...Ana Pauker sau cine mai sunt în cartea respectivă încerc să prind de fapt modelul totalitar aşa cum a funcţionat în toate statele de tip leninist sau de tip fascist. Şi atunci m-am uitat la trei dimensiuni. Dimensiunea partidului, partidul unic şi liderul de partid respectiv cultul liderului de partid, pe care îl întâlnim şi sunt Stalin şi sub Ceauşescu şi sub Enver Hoxha în Albania şi sub Tito în Iugoslavia, şi sub cine vreţi dvs, Mao Tse Dun în China, Ho Shi Min în Vietnam, al doilea ar fi ideologia. Şi al treilea este poliţia secretă.

Totalitarismul nu a fost invenţia unor minţi bolnave, spune politologul. Atâta vreme cât în lume încă mai există oameni politici care se ghidează după ideologiile totalitariste, o viziune apocaliptică asupra viitorului politic al omenirii este...justificabilă. E suficient să citim ce se întâmplă în anumite ţări din America Latină dar nu mai departe decât ce se întâmplă în Rusia. Pentru că ideea nu va fi aceeaşi, ideea are capacitate proteică, se va reinventa, vor fi alte forme ale utopiei care pretinde egalitate absolută. Sau, de fapt lucrul central pe care îl prezintă este chestiunea centrală a totalitarismului, ideologiei centrale totalitare este că promite salvare umană aici şi acum. Religia tradiţională o promite dincolo, în transcendent. Fundamentalismele totalitare spun că se poate aici şi acum. Prin revoluţie rasială, prin revoluţie comunistă, prin revoluţie bolivariană ar fi spus Hugo Chavez, găsim noi ce să adaugăm acolo, revoluţie să fie. Şi de obicei apocaliptică care schimbă complet, urmăreşte să schimbe natura umană.

Cea mai mare eroare cu privire la felul în care oamenii percep comunismul în zilele noastre este faptul că acesta este considerat o simplă greşeală a istoriei. Cea mai bună lecţie, în acest sens, este finalul romanului „Ciuma", al celebrului autor francez Albert Camus. Totalitarismul şi monştrii nomenclaturilor comuniste stau mereu...la pândă.

"Ascultând, într-adevăr, strigătele de bucurie nestăpânită care urcau dinspre oraş, Rieux îşi amintea că bucuria este mereu ameninţată. (sună al naibii de contemporan). Căci el ştia un lucru pe care această mulţime cuprinsă de bucurie îl ignora şi care poate fi citit în cărţi, că bacilul ciumei (adică al totalitarismului) nu moare şi nici nu dispare vreodată, că el poate să stea timp de zeci de ani adormit în mobile şi rufărie, că el aşteaptă cu răbdare în odăi, în pivniţe, în lăzi, în batiste şi în hârţoage şi că poate să vină o zi când, spre nenorocirea şi învăţătura oamenilor, ciuma îşi va trezi şobolanii şi-i va trimite să moară într-o cetate fericită. (aş adăuga într-o altă cetate fericită sau aceeaşi)" concluzionează politologul Vladimir Tismăneanu.