Sari la conținut

DIGIPEDIA. Despre Bizanț, cu Andrei Pleșu și Emil Hurezeanu

Autorul filmului BBC, din 2013, dedicat marii aşezări dintre Europa şi Asia, Est şi Vest, creştinism şi islamism, este Simon Sebag Montefiore. Savantul suplu şi hiperactiv, profesor în Marea Britanie şi America, exegetul lui Stalin şi al amanţilor Caterinei a II-a, ghidul stahanovist cu pălărie albă, survolând inimitabil, prin erudiţie simplificată suportabil Ierusalimul misterului originar sau misterele morţii lui Stalin.

Montefiore are un neastâmpar al călătoriilor şi descoperirilor confirmate, dar eventual neglijate, pe repede înainte, performând în sinteza nervoasă, oricum deconcertantă prin tăierea tuturor colţurilor în exerciţiul epuizării veacurilor, pe înţelesul tuturor. Dacă se poate, în 50 de minute săptămânal.

Filmele lui sunt însă interesate şi utile, spune Emil Hurezeanu. Răspund scopului acestei emisiuni şi mai ales ritmului încetinit al verii în august, care invită la croaziera leneş confortabilă prin arhipelagul locurilor comune reînsufleţite în gama minoră. Minoră, dar agreabilă, şi de fapt, folositoare.

Cu atâţi părelnici nevrotici şi invincibili pe ecranele delirului colectiv, un englez fascinat de Orient, prin tradiţii de familie şi savantlâc bine temperat face bine la sănătate.

Documentarul despre Bizanţ, Constantinopol şi Istanbul începe în sătucul păgân al grecilor pescari de acum 2000 de ani şi nu se termină în metropola bicefală euroasiatică de azi, trecută prin focul şi sabia câtorva imperii şi religii. În absenţa lor, nici noi, românii, n-am şti cine suntem şi de unde venim. Cât despre „spre ce ne îndreptăm", oricum n-avem habar.

Ne însoţeşte în descrierea acestei saga despre Bizanţ şi posteritatea sa, profesorul şi eseistul cultural Andrei Pleşu. La fel ca la Ierusalim, dl Andrei Pleşu este contrapunctul necesar şi ideal, prin învăţătură, civilitate şi farmec, care îl mai ţine în frâu pe febrilul Montefiore, în cutezanţa sa turistică, cultural înfiorată.

O definiție pentru ținutul românesc: „Pe șes veșted de tutun/ La mijloc de rău și bun”

Andrei Pleșu recomandă privitorului să observe în primul rând imaginea, împiestrițarea deosebită a situației, a istoriei, a evoluției locului. Reproșează filmului că nu atinge problema artei bizantine, a culturii bizantine și a rolului pe care l-a avut Bizanțul în configurarea culturii occidentale.

Un loc suprem al creștinătății e în mod înspăimântător, tulburător, semnificativ, poate, și un loc de torturi, de jafuri, împărați formidabili și împărătese ambigui, spune Andrei Pleșu.

În opinia sa, istoria Bizanțului ilustează primul eșec de unificare europeană.

Pe de altă patrte, eseistul spune că prima imagine proastă a Bizanțului a fost transmisă chiar de cruciade.

Bizanțul a fost polul feminin al Europei – lux, ușor dezmăț, intrigă.

Occidentul a creat această caricatură a Bizanțului – tot ce e de rău e bizantin, politica e bizantină, înseamnă șmecherii, tras pe sfoară. Pe de altă parte, există o caricatură a Occidentului și în Răsărit: un Occident care a părăsit pe Dzeu și se îndreaptă spre om, care s-a acomodat prea mult la istorie, la modernitate, materialist, la limită - ateu. Sunt exagerări, atrage atenția Andrei Pleșu.

Un alt reproș pe care Andrei Pleșu îl face filmului este că trece cu vederea peste o mare invenție a lumii bizantine, icoana. Când te uiți la o icoană, e limpede că referentul nu e din lumea asta, nu are datele realității imediate.

Porunca „Să nu-ți faci chip cioplit” a fost citită literal, este de părere Andrei Pleșu. Acest text spune doar că n-ai voie să acorzi atributele lui D-zeu unor lucruri curente, imanente. Omul e o ființă idolatră. Nu-l mai are pe Dzeu, atunci cultivă drepturile omului, spune eseistul.

Haremul era o instituție foarte riguroasă, care crea obligații și soțului, a menționat Andrei Pleșu în contextul discutării influenței turce.

Marca turcească, cu farmecul ei, cu pitorescul ei, în România, poate a avut și o componentă de relativism supărător uneori, dar a dat un tip de atmosferă greu de regăsit în alte locuri, tocmai prin amestecul ăsta de acomodare relaxată, uneori excesivă, și de cult al bucuriei și al plăcerii. Nu putem să nu-l invocăm pe Ion Barbu, care a simțit ca nimeni altul ceea ce el numea „hazul hogii Nastratin” și când descrie Isarlîkul, spune ceva care seamănă într-un sens cu ținutul românesc: „Pe șes veșted de tutun/ La mijloc de rău și bun”. Asta e o definiție: tutun, șes și, între rău și bun, un fel de a supraviețui care e riscant, dar se poate duce, conchide Andrei Pleșu.

Urmăriți discuția dintre Emil Hurezeanu și Andrei Pleșu în materialele video de mai sus.