Sari la conținut

Fiul lui Liviu Ciulei nu mai vrea ca filmele tatălui său să ruleze în România

„Am luat această decizie dureroasă în legătură cu filmele tatălui meu fiindcă în decursul ultimilor opt ani au fost câteva propuneri de restaurare a filmelor lui Liviu, care ambele s-au lovit de o indiferenţă din partea Centrului Naţional al Cinematografiei. Lucru care s-a soldat cu neînceprea acestor restaurări şi filmele sunt în acelaşi stadiu în care au fost”, spune Thomas Ciulei, regizor.

„De-a lungul timpului au fost foarte puţine cazurile în care vreun cineast român să ia o decizie atât de radicală, deşi în întâlnirile mele cu diverşi cineaşti (...) de mai multe ori au (...) adus în discuţie faptul că, din câte cunosc, filmele lor nu sunt foarte bine conservate în arhiva de filme”, a spus Andrei Rus, critic de film.

Thomas Ciulei se referă, în primul rând, la „Pădurea Spânzuraţilor”, filmul regizat în 1964 de tatăl său, o ecranizare a romanului omonim scris de Liviu Rebreanu. A fost producţia care l-a consacrat pe actorul Victor Rebengiuc, iar în anul 1965 filmul a fost recompensat la Cannes cu Premiul pentru Regie.

„Filmul original a avut peste 160 de minute. Asta este varianta pe care el a semnat-o şi pentru care a fost contractat filmul. Dar există şi o variantă scurtată, nu ştim exact când s-a făcut această variantă scurtată, dacă imediat după '65 sau dacă la începutul anilor '70, în orice caz cineva a tăiat 40 de minute din film. Şi aceste 40 de minute au dispărut. Nu mai există. S-au aruncat. Restaurarea în situaţia asta ar fi luat în considerare următorul proces. Să luăm din materialul original de cameră cât se poate de mult, adică acele 120 de minute, şi să completăm din nişte copii făcute materialul care lipseşte. Ăsta este un proces destul de dificil, fiindcă imaginea, în negativul de cameră, se usucă altfel, adică devine mai mic decât din materialul de internegativ (...) şi este un lucru care se face cel mai bine digital. Deci ca să se ajungă iarăşi la varianta „Pădurii Spânzuraţilor” în cea mai bună calitate, cum a fost ea gândită de autori, când au făcut filmul”, a explicat Thomas Ciulei.

„Până la urmă e şi un respect pe care poate tatăl său vrea să-l aibă faţă de propriile filme. Dacă un film ajunge în situaţia ca din cauza lipsei conservării şi a degradării chimice a peliculei, anumite scene să nu se mai vadă, să fie tăiate secunde bune din film, să fie tăieturi, poate e preferabil, dacă nu există ceva refăcut, recondiţionat, e preferabil să nu arăţi deloc ceva care e ciuntit şi nu seamănă decât vag cu ce ai plănuit”, spune criticul Andrei Rus.

Restaurarea „Pădurii spânzuraţilor” ar fi fost un proces îndelungat şi costisitor. Din fericire, spune Thomas Ciulei, o fundaţie internaţională condusă de Martin Scorsese s-a arătat interesată, în anul 2008, de acoperirea acestor costuri.

„Asta era propunerea World Cinema Foundation, să se facă acest lucru în Italia, la un laborator specializat, imagine Ritrovata, din Bologna, care anual restaurează filme”, spune fiul lui Liviu Ciulei.

„Italienii au propus ca materialele care rezultă, adică materialul restaurat, să rămână şi să fie arhivat în Bologna, acolo unde s-a făcut restaurarea, fiindcă au condiţii optime. România nu a fost de acord, CNC-ul nu a fost de acord. Ei au vrut ca italienii să plătească restaurarea şi noi încasăm toate materialele, lucru cu care dânşii nu au fost de acord”, mai spune Thomas Ciulei.

„Italienii, după luni şi luni şi luni de zile de discuţii, au pierdut şi ei încrederea că se mai poate avansa şi s-au orientat spre alte filme”, completează el.

Contactat de reporterii emisiunii „Ca-n filme”, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei, Anca Mitran, susţine însă că instituţia pe care o reprezintă nu a primit nicio solicitare oficială pentru restaurarea vreunui film regizat de Liviu Ciulei - nici de la Thomas Ciulei, nici de la World Cinema Foundation.

„Noi am căutat documente oficiale privind aceste solicitări la care face referire domnul Ciulei în comunicatul dânsului şi, din păcate, în arhiva CNC-ului nu există solicitări oficiale. Deci nu a fost o solicitare oficială de la World Cinema Foundation către CNC. Nu. Nu. Nu. Deci, dacă există cumva un schimb de mailuri personal între domnul Ciulei şi această Fundaţie, nu am cunoştinţă oficial de ele”, spune Anca Mitran, director general CNC.

„Am documente care arată că, din catalogul de la Cannes din 2007, filmul Pădurea Spânzuraţilor - şi aici jos scrie „Film negative restored by the Romanian National Film Archive Anca Mitran”. Deci nu poate să spună că nu ştie nimic despre o restaurare. De asemenea, am documentul de prezentare de la World Cinema Foundation, care s-a înfiinţat un an mai devreme, şi care îşi propune să restaureze trei filme, un film marocan, un film brazilian şi filmul „Pădurea...”. Şi aici scrie „Restored extract of the film will be screened”, adică o bucată din filmul restaurat va fi arătat, şi „work is currently in progress under the ospices of Anca Mitran, of the National Film Archive of Romania and will be completed in 2008 with support and Technical Skill provided by World Cinema Foundation””, a mai spus regizorul Thomas Ciulei.

Aparent, adevărul se află undeva la mijloc. Directoarea CNC îşi aminteşte totuşi de un schimb de emailuri, însă niciunul dintre acestea n-ar fi fost... oficiale.

„Neoficial, eu ştiu de o discuţie, dar de o discuţie... Nu a fost nimic concretizat. Acum câţiva ani de zile, e vorba de şapte ani de zile. Îmi aduc aminte, dar nu am niciun document oficial, nu am absolut nimic care să probeze măcar sumele pe care această fundaţie voia să le acordă restaurării filmului. Vag îmi aduc aminte de o discuţie în principiu şi în orice caz nu cu CNC-ul. Deci acum opt ani de zile eu eram la arhiva de filme”, spune Anca Mitran.

„Filmele, ele, faptic, sunt în depozit legal în cadrul depozitelor arhivei. Însă drepturile patrimoniale le are CNC. Deci niciun film nu suportă absolut nicio operaţie fără acordul proprietarului de drept, respectiv CNC-ul. Deci sub nicio formă arhiva nu putea să decidă restaurarea sau nerestaurarea unor filme dacă nu avea o indicaţie expresă de la deţinătorul de drepturi, respectiv de la CNC”, afirmă Anca Mitran.

Oricum, susţine şefa CNC, Thomas Ciulei nu ar putea interzice, legal, difuzarea filmelor tatălui său.

„În primul rând, domnul Ciulei deţine drepturile intelectuale asupra filmului, prin moştenire, bănuiesc, de la domnul Liviu Ciulei, şi vorbim de drepturile patrimoniale pe care le are CNC, respectiv statul român. Filmele lui Liviu Ciulei fac parte din Patrimoniul Cultural Naţional”, mai spune directorul general al CNC.

„Deci nu cred că dânsul ar putea să interzică difuzarea acestor filme. Aceste drepturi sunt ale Statului Român”, este de părere Anca Mitran.

În situaţia lui Thomas Ciulei se află şi alţi regizori români. Stere Gulea a fost şocat să afle că negativul filmului său-emblemă, „Moromeţii”, a ajuns într-o stare deplorabilă.

Pot să vă spun că eu, Gulea, am constatat, împreună cu operatorul, sau operatorul, Vivi Drăgan Vasile, m-a sesizat asupra stării negativului filmului „Moromeţii”. Mi-a spus: „Stere, negativul filmului, care se păstrează la arhiva naţională de filme, dacă se mai bagă o dată la telecinema – zice - negativul filmului Мoromeţii n-o să mai existe”, a spus Stere Gulea, regizor.

„Eu vă spun asta: Nu mă las până când nu se rezolvă această problemă”, mai spune Stere Gulea.

La sfârşitul lunii septembrie, regizorul a înaintat o cerere oficială către CNC pentru restaurarea filmului „Moromeţii”. Cel mai probabil, susţine cineastul, aproximativ 70.000 de euro vor fi investite pentru ca pelicula să fie restaurată.

„Bun. Eu mai sunt în viaţă. Şi operatorul care a făcut filmul. Dar ce se întâmplă cu filmele unor colegi care nu mai sunt în viaţă? Nici regizorii, nici operatorii? Care este situaţia acelor filme? Multe dintre ele, filme, cum să vă spun, importante. Filme de patrimoniu. Lucrul ăsta trebuie aflat. Lucrul ăsta trebuie să constituie - eu zic de urgenţă - o iniţiativă a Centrului Naţional al Cinematografiei, care să instituie un program, prima dată de verificare a situaţiei, lucrul ăsta să-l facă o echipă de oameni de meserie”, a mai spus Stere Gulea.

„Eu nu ştiu cum arată, de exemplu, negativele celorlalte filme ale mele. Dacă nu te ocupi tu, e mai greu să crezi că se va ocupa altcineva”, spune regizorul.

Un patrimoniu care s-ar putea pierde definitiv. Gestionarea filmelor din arhivă şi restaurarea celor care au nevoie de aceste intervenţii ar trebui să devină o prioritate pentru Centrul Naţional al Cinematografiei.

„Dacă oamenii vor calitate, trebuie să ştie că pelicula, care din fericire s-a făcut până acum şi există în arhiva de la Jilava, trebuie păstrată în bune condiţii. Nu-i vorba numai de filmul de ficţiune. (...) E vorba de documentare, de jurnale, de memorie extraordinară care nici măcar nu se ştie unde sunt. Studioul Sahia a avut arhiva lui, depozitul lui, nu ştiu cât s-a predat, cât nu s-a predat, nu s-a digitalizat, te duci, cauţi, vrei un episod, scrie pe cutie ceva, găseşti altceva”, a mai spus Stere Gulea.

Pădurea Spânzuraţilor şi Moromeţii sunt doar două dintre miile de titluri care se află, în acest moment, la Arhiva Naţională de Film.