Sari la conținut

INTERVIU. Întâmplarea reală care l-a inspirat pe Cristi Puiu să facă filmul „Sieranevada”

Cristi Puiu a fost invitatul Oanei Zamfir la emisiunea „Ca-n filme”. Regizorul a vorbit despre semnificația selecției filmului „Sieranevada” la Festivalul de la Cannes și despre povestea reală care l-a inspirat să facă filmul în interviul acordat pentru Digi24.

Despre ce a însemnat pentru el selecția filmului „Sieranevada” la Cannes, Cristi Puiu a spus: „Pentru noi, cei care facem filme și pentru că, dacă vine premiul, dacă nu vine, acest festival e important pentru că iți procură această posibilitate de a te putea gândi la următorul film. Oamenii se vor uita cu mai multă seriozitate la propunerile care vor veni și, cu puține șanse, vei putea primi bani pentru următorul film, ceea ce este din ce în ce mai greu astăzi”.

Cristi Puiu a adăugat: După „Moartea domnului Lăzarescu” a fost mai ușor, e greu de spus, dar comparând cu drumul pe care l-am facut pentru a obține finanțarea pentru „Aurora” și drumul pe care l-am făcut pentru „Sierranevada” a fost incomparabil mai ușor atunci, dupa Lazarescu, deși mulți oamenii s-au plâns atunci că ar fi cam lung filmul. Finanțarea pentru „Aurora” a venit destul de ușor dacă stau să compar cu ce s-a întâmplat imediat după „Aurora”. „Aurora” a fost mai greu primit, am avut cronici bune, foarte bune, rele și cronici între. Proiectul a fost refuzat de mai multe instituții. Primii bani au venit din Bosnia, apoi de la Lucian Pintilie. Cu doi coproducători în barcă, eram în poziția de a spera. Încet încet, au început să vină banii din Croația, Macedonia, România, CNC, Franța. Odată ce am terminat filmul au intrat alți finanțatori: Eurimage, iar ultimii au fost cei de la Arte care au văzut filmul terminat, cam cu două săptămâni înainte de Cannes.

Întrebat despre ce este vorba în filmul „Sieranevada”, Cristi Puiu a răspuns: „Despre ce este vorba n-o să spun pentru că o sa aduc deserviciu filmului. Pot să spun, în linii mari: o familie se reunește pentru un parastas. S-a scris și la Cannes foarte mult, au scris critici de film de la noi despre film. Eu am această problemă cu vorbitul despre filmele pe care le fac pentru că, și cred că absolut orice regizor se confruntă cu problema asta când este întrebat despre ce este filmul, pentru că în mod automat livrez un soi de grilă, de lectură și n-aș vrea să pervertesc percepția spectatorilor. Sigur că este greu. Spectatorii au deja o idee despre autor, în linii mari, actori, că joacă în film sau își fac idei plecând de la titlul filmului, dar cu toate astea când vorbește autorul despre film, grila este destul de greu de spart”.

La întrebarea cum a ajuns la povestea din filmul „Sieranevada”, regizor a afirmat: „Mă tot gândeam la momentul pe care l-am petrecut la masă, la parastas, după ce a avut loc înmormântarea, lucrurile s-au întâmpla cam așa, atunci în 2007, când a murit taicamiu. E un gând recurent acesta al plecării din lumea asta. Era foarte straniu ca el să nu mai fie acolo, chiar și inainte să plec la Cannes, era bolnav. Tatăl meu a fost un om foarte bun cu un accentuat simț al umorului, foarte bun povestitor și nu prea semăna cu situația aia de la masa, era o chestie foarte stranie. Nimeni nu îndrăznea să vorbească despre el, din când în când mai adaugă cineva câte ceva despre el, de fapt am vorbit despre o mulțime de alte lucruri și atunci am avut această controversă cu o colegă de-a mamei mele despre comunism. Gândindu-mă la momentul acela, cu cinci ani mai târziu, atunci cand Niro m-a sunat, mi s-a părut important să fac filmul ăsta. După ce s-au terminat toate astea îmi venea în cap povestea de la masă și cum noi n-am vorbit deloc despre el. Mă gândeam, eu o sa mor, ce-o să se întâmple, oamenii n-or să vorbească, e ca și cum fuse fuse și se duse, ca și cum n-aș fi existat, sunt doar o fotografie într-un album de familie. Ei vor povesti despre tine așa cum vor întelege ei și vor spune propria lor poveste despre tine, dar mă gândesc că nici nu va mai conta, mă gândesc că de acolo de sus, te uiți și nu poți să trăiești doar un sentiment de iubire pentru toți cei pe care i-ai lăsat. Gândurile acestea m-au determinat să spun povestea și să găsesc poziția justă a aparatului de filmat și relația justă pe care ar putea-o avea cel care se uită la oamenii din casă, care comemorează 40 de zile de la dispariția eroului absent din Sieranevada”