Sari la conținut

INTERVIU. Un Pulitzer și o experiență personală la limita tragicului

THOMAS FRENCH este jurnalistul care a primit PREMIUL PULITZER după ce a investigat, timp de trei ani, o triplă crimă. A fost răsplătit cu cea mai importantă distincție din lumea presei.  Reporter, vreme de 27 de ani, la cotidianul St. Petersburg Times, Thomas French a acoperit subiecte diverse, de la procese penale la uragane și viața secretă a elevilor de liceu.  Uciderea, în 1989, a unei mame și a fiicelor ei adolescente a devenit, pentru jurnalist, un caz aproape personal. Pentru seria de articole "Angels and Demons" și o investigație care a durat trei ani, a primit, în 1998, Premiul Pulitzer. O victorie mai degrabă amară. Tom French a ajuns, de curând, și la București pentru conferințele din cadrul evenimentului "The Power of Storytelling".

THOMAS FRENCH, jurnalist și scriitor, deținător al Premiului Pulitzer: „A fost o poveste pe care firește că mi-aș fi dorit să nu trebuiască niciodată s-o scriu. Am petrecut mult timp, încercând să le cunosc pe Jo Rogers și fiicele ei, Michelle și Christe. N-am avut ocazia să le cunosc câtă vreme erau în viață. Dar când am prezentat povestea, asta a fost ceea ce m-a atras: am vrut să știu mai multe. Să aflu despre această mamă și cele două fiice adolescente. A fost foarte dificil să ajung să le cunosc atât de bine și să nu fiu în stare să dau timpul înapoi... Mi-aș fi dorit să am o mașină a timpului, să le pot împiedica să iasă în acea noapte, cu barca din care trupurile lor au fost aruncate în apele din Tampa Bay. A fost o poveste foarte dificilă, foarte emoțională, un subiect greu pe care să-l porți cu tine atâta vreme. Dar m-am simțit onorat să am șansa de a scrie acea poveste și de a le da o voce lui Jo, Michelle și Christe”.

Când ai atâtea subiecte dintre care să alegi, cum decizi despre ce va fi următorul tău articol?

THOMAS FRENCH, jurnalist și scriitor, deținător al Premiului Pulitzer: „Din instinct! În momentul de față, există un tip de povești către care gravitez: îmi plac poveștile care-l atrag pe cititor înăuntrul lor, unele despre o mare instituție publică - indiferent că e o școală, un tribunal, o grădină zoologică, o secție de poliție sau un spital, apoi găsesc o poveste umană care să arate cu adevărat care este miza acelor instituții. Și ce urmări au toate deciziile care se iau acolo. Îmi plac poveștile despre oameni care au puterea de a-și reveni. Îmi place să scriu despre cum suportăm, despre cum reușim să mergem mai departe, atunci când ni se întâmplă lucruri dificile, pentru că ele se întâmplă mereu. Viața e foarte grea. Dar în ce anume credem, astfel încât să ne ajute să continuăm? Acesta este tipul de întrebare de care sunt foarte interesat”.

Tom French e un jurnalist "de modă veche". Supusă atâtor scandaluri și jocuri de culise, mai este presa de astăzi la fel de puternică precum cea de la începuturile carierei lui?

THOMAS FRENCH, jurnalist și scriitor, deținător al Premiului Pulitzer: „Aș spune că e la fel de puternică! Dacă te uiți la modul în care presa acoperă administrația Trump, de exemplu Washington Post. Îi citeam în anii 70, când se ocupau de Watergate (eram la liceu pe-atunci, îl citeam în fiecare dimineață, înainte de a mă urca în autobuzul școlii), aveau o putere incredibilă, jurnalism foarte important. (...) Acum ai reporteri de la multe organizații de presă care fac o muncă extrem de dificilă, în fiecare zi. Îmi verific fluxul de știri la fiecare câteva ore, să văd care-i ultima. Așa că aș spune că jurnalismul e la fel de important, însă avem parte de mai multe reportaje bune decât pe vremuri. Doar că totul pare a fi acolo, în fața ta”.

- Ați pomenit de administrația Trump. Cum ați defini relația dintre președintele Statelor Unite și presa americană?

THOMAS FRENCH, jurnalist și scriitor, deținător al Premiului Pulitzer: „Istoricește persecutată! Nu cred să mai fi existat un președinte, în istoria SUA, care să fi declarat război presei, într-o manieră similară. Ceea ce este interesant e că nu cred ca presa aă-i fi declarat lui război! Încercăm doar să ne facem treaba și să ne ocupăm de ceea ce se întâmplă. Președintele este ostil oricui i-ar pune la îndoială autoritatea, este ostil față de fapte, este ostil față de situația în care oricine ar prezenta ceva ce el nu dorește să fie prezentat. Acest tip de fapte sunt catalogate de el drept "fake news". E dăunător să ai un președinte care nu crede în fapte, care nu crede în adevăr, care nu crede în știință, care n-are habar de istorie. Presa are mult de suferit, din pricina furiei lui, dar întreaga lumea plătește pentru ignoranța absolută a acestui om. E jenant să ai drept președinte un om care este inconștient. Nu spun c-ar avea un IQ mic, ci doar că este incredibil de neinformat. Voit neinformat!”

Thomas French este un adept al jurnalismului narativ, gen care, dincolo de fapte, pune preț și pe filtrul literar al autorului. Americanul crede că acest tip de nonficțiune creativă va exista și după dispariția ziarelor, așa cum le știm azi. Pare un scenariu optimist...

THOMAS FRENCH, jurnalist și scriitor, deținător al Premiului Pulitzer: „N-aș spune că e vorba despre optimism, ci despre simpla recunoaștere a faptului că homo sapiens sunt "programați genetic" pentru povești. Spuneam povești, cu zeci de mii de ani în urmă, pe pereții peșterilor, pictând cu degetele. (...) Spuneam povești cu mii de ani înainte ca papirusul sau hârtia să fi fost inventate. "Foamea" omului pentru povești e pretutindeni. E constantă și nu dispare niciodată. Când visăm, spunem poveștile subconștientului, suntem conectați la modul profund cu povestitul. Această conexiune nu dispare, nu se schimbă. (...) Indiferent de ce se va întâmpla, oamenii vor vrea să spună povești. Și să le asculte”.

Thomas French are, el însuși, o poveste cutremurătoare: în anul 2011, fetița lui s-a născut prematur, la doar 23 de săptămâni, cântărind 570 de grame. A fost începutul unei lupte dramatice pentru viață. Thomas și soția sa, jurnalista Kelley French, au trecut prin luni cumplite, în care speranța și disperarea au fost singurele constante. Această experiență a devenit o carte emoționantă: "Juniper".

Ai putea crede că e mai simplu să scrii despre ceva ce ai trăit. În cazul soților French, n-a fost deloc așa.

THOMAS FRENCH, jurnalist și scriitor, deținător al Premiului Pulitzer: „Povestea asta cu siguranță a fost greu de scris! Kelly și cu mine suntem, amândoi, jurnaliști, oameni obișnuiți să spună poveștile altora. Și iată-ne încercând să scriem cea mai chinuitoare și dificilă experiență a vieții noastre! A fost extrem de greu! A trebuit să apelăm la consiliere psihologică, pentru a învăța cum să ne manageriem emoțiile, pentru că ne pregăteam să le retrăim, scriind despre ele. N-am vrut să scriem o carte doar pentru a arunca, în pagini, această emoție brută pe care o simțeam. Nu-i nimic bun în asta, e doar "pornografie emoțională". Am vrut să scriem o poveste care să conteze și pentru alții, nu doar pentru noi”.

Când scrii despre o experiență la limita tragicului, despre momente care ți-au scos la iveală slăbiciunile, ai putea fi tentat să nu dezvălui totul, până la capăt. Tom și Kelley au făcut asta, cu orice risc.

THOMAS FRENCH, jurnalist și scriitor, deținător al Premiului Pulitzer: „E dureros, dar e necesar. Dacă încerci să scrii despre propria ta viață, trebuie să redai cu onestitate omul care ești. Dacă încerci să pari perfect, în acele pagini, nimeni n-o să te creadă. (...) Ceea ce am învățat, scriind despre alți oameni, este că greșelile lor m-au făcut să-i apreciez, pentru că m-au ajutat să le dau o anumită "textură". Fiecare dintre noi e un ghem de contradicții. Ne-am gândit că ar fi cazul să descriem, pentru autenticitate, atât momentele noastre bune, cât și pe cele groaznice. Odată ajunși în spital, unde Juniper lupta pentru viața ei, ar fi fost drăguț să ne descriem ca pe niște părinți eroici, stoici, care nu s-au îndoit nicio clipă că fetița lor va supraviețui. Dar n-ar fi fost adevărat! (...) Cred că îi ajută pe cititori, fie că au trecut sau nu prin experiențe similare, să vadă cum niște oameni imperfecți, dar adevărați, încearcă să depășească o perioadă dificilă. De când a apărut cartea, am primit mesaje de la multe familii care ne-au mulțumit. "Mulțumim pentru că ne-ați spus totul atât de sincer!". (...) Am vorbit cu tineri care ne-au spus "Mulțumesc, am decis să devin asistent medical, după ce-am citit cartea". (...) A fost greu, dar foarte important să le spunem celorlalți, cât se poate de cinstit, că nu suntem perfecți. Mai ales eu”.

REPORTER: DIANA POPESCU

Urmăriți în fiecare sâmbătă, de la 14:30, la Digi24, emisiunea „Digicult”. Arhiva emisiunii, aici.