Sari la conținut

Lungmetrajul „Comoara”, de Corneliu Porumboiu, premiat la Cannes. C. T. Popescu: Filmul va stârni multe controverse

Filmul regizat de Corneliu Porumboiu spune povestea lui Costi, un om normal, angajat la o primărie, care porneşte în căutarea unei comori. În rolurile principale sunt actorii Cuzin Toma, Adrian Purcărescu şi Corneliu Cozmei, cu toţii selectaţi după un casting amplu, desfăşurat timp de trei luni.

Lungmetrajul va avea premiera în România pe 29 mai. Este al doilea premiu pentru regizorii români prezenţi pe croazetă, după "Ramona". Pelicula semnată de Andrei Creţulescu a luat premiul Canal Plus la categoria scurtmetraj. La secţiunea Un Certain Regard a fost selectionat şi "Un etaj mai jos", de Radu Muntean.

Trailer Comoara

Marele premiu al Festivalului, Palme d'Or va fi decernat duminică, iar misiunea juriului condus de fraţii Joel and Ethan Coen se anunţă extrem de dificilă. Printre favorite se numără filme cu tematici extrem de variate, precum o poveste de dragoste dintre două femei ori o dramă despre lagărul de exterminare de la Auschwitz. Printre filmele cu şanse la premiu s-a strecurat şi unul de arte marţiale, producţie Taiwan.

Criticii şi jurnaliştii admit că este una dintre cele mai palpitante ediţii din ultimii. Pe lângă producţiile cu actori consacraţi, şanse mari să câştige au şi câteva filme ieşite din tipar.

Andrea Martini, jurnalist: „Alegerea este mult mai dificilă în acest an decât în alţi ani. Aş da Palme d'Or filmului "Mica noastră soră", o peliculă japoneză care este un pic demodată. Este un exemplu de cinematografie veche niponă, dar este foarte subtil”.

Dintre favorite nu putea lipsi pelicula regizorului american Todd Haynes, în care joacă Rooney Mara şi Cate Blanchett.

James Partridge, jurnalist: „Cred că va câştiga "Carol", pare să fie favorit, dar nu se ştie niciodată. Cred că va câştiga, chiar dacă nu a fost filmul meu favorit”.

Cursa strânsă de anul acesta a atras atenţia şi caselor de pariuri, acolo, unde cele mai mari şanse pentru obţinerea Palme d'Or le au Carol şi Asasinul.

Cristian Tudor Popescu: Premiul e ușor amuzant. Filmul „Comoara” va stârni multe controverse

„Premiul e ușor amuzant. Să-i spui lui Corneliu Poromboiu acum „Un Certain Talent”, adică un anume talent, după ce în anii trecuți a luat „Caméra d'Or” pentru „ A fost sau n-a fost”, sau premiul Fipresci al secțiunii „Un Certain Regard” pentru „Polițist, adjectiv”, sună cam ciudat”, a spus Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

„Porumboiu este la ora asta un cineast consacrat. Important mi se pare altceva, că are distribuitor pentru filmul său, importantul distribuitor Wild Bunch, deja îmi spunea Corneliu Porumboiu că este cumpărat în șase țări filmul lui. Și în ultimă instanță acesta este cel mai important lucru la Cannes, să ajungi să fii difuzat. Altfel, poți să fii genial, dar vei muri în glorie”, adăugat jurnalistul.

Despre filmul „Comoara”, Cristian Tudor Popescu a spus că este unul „remarcabil”.

„Se spune în motivația juriului că narațiunea este magistrală. Într-adevăr, este un mod de a povesti cu totul special al lui Corneliu Porumboiu, pe un subiect clasic, doi inși caută o comoară. Ce poate fi mai clișeu? Și totuși, modul în care povestește această expediție este foarte original”, a mai spus criticul de film.

„Regăsesc cu bucurie fibra de umor reținut și de dramatism la fel de bine controlat din „A fost sau n-a fost”, iar finalul acestui film va stârni după părerea mea multe controverse. Este un final puțin previzibil. De asemenea, veți găsi un lucru foarte prețios în filmul lui Porumboiu: un spațiu cinematografic. Creează un spațiu privilegiat, o curte a unei case vechi din Câmpia Română în care parcă se așează sub ochii noștrii stratul de istorie, tot ce s-a trăit în România în ultimii 150 de ani”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.


 

Corneliu Porumboiu a primit premiul „Un certain talent”

Filmul „Comoara” spune povestea lui Costi, care lucrează la primărie şi duce o viaţă liniştită, cum îi place lui să spună. Seara obişnuieşte să-i citească poveşti fiului său de 6 ani. Preferata lor este „Robin Hood”. Într-o seară, un vecin îl roagă să-i împrumute nişte bani. E disperat, banca i-a scos apartamentul la vanzare. Costi ezită, l-ar împrumuta pe vecin, dar asta i-ar periclita liniştea, are şi el credite la bancă. Îl refuză şi se întoarce la fiul său şi la Robin Hood. Vecinul revine. Îi spune că în satul bunicilor săi există o legendă: se zice că străbunicul său ar fi îngropat o comoară în curtea casei, înainte de venirea comuniştilor la putere. În cazul în care Costi va plăti pe cineva cu un detector de metale şi vor găsi comoara, o vor impărţi jumătate - jumătate. Costi nu stă prea mult pe gânduri. De a doua zi caută pe cineva cu un detector de metale...

Rolurile principale în filmul „Comoara” sunt interpretate de Cuzin Toma (cunoscut pentru peliculele „Aferim!”, „Câinele japonez”, „Domnişoara Christina”), Adrian Purcărescu şi actorul amator Corneliu Cozmei, care au fost selectaţi după un proces amplu de casting, care s-a desfăşurat pe parcursul a trei luni.

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început pe 13 mai şi se va încheia duminică.

La secțiunea Un Certain Regard au fost selecționate două filme româneşti. Radu Muntean este prezent cu lungmetrajul „Un etaj mai jos”, în timp ce Corneliu Porumboiu a intrat în concurs cu filmul „Comoara”. Corneliu Porumboiu este unul dintre laureaţii acestei secțiuni - a luat premiul juriului în 2009 pentru pelicula „Poliţist, adjectiv”.

Scurtmetrajul „Ramona” al regizorului român Andrei Creţulescu este cel de-al treilea film selectat la Festivalul de la Cannes. El va concura la secţiunea „Semaine de la Critique”, dedicată regizorilor aflați la început de carieră. 

Citiți și: Scurtmetrajul „Ramona”, premiat la Cannes