Sari la conținut

Mircea Cărtărescu, propus din nou pentru premiul Nobel pentru literatură

Potrivit Mediafax, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România, întrunit pe 19 decembrie, sub conducerea preşedintelui Nicolae Manolescu, "l-a desemnat pe Mircea Cărtărescu, în unanimitate, candidat la premiul Nobel pentru literatură în 2015".

Din Comitetul Director al USR fac parte Nicolae Manolescu, preşedintele USR, Varujan Vosganian, prim-vicepreşedintele USR, Gabriel Chifu, vicepreşedintele USR, Adrian Popescu, membru din partea Filialei Cluj, Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti - Poezie, Aurel Maria Baros, preşedintele Filialei Bucureşti - Proză, şi Mircea Mihăieş, membru din partea Filialei Timişoara.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit "generaţia optzecistă". Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din "Nostalgia" le-au urmat un scurt roman ("Travesti", 1994) şi apoi unul în trei volume, "Orbitor" (1996 - 2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

Cărţile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis étranger, Prix Union Latine. Romanul "Nostalgia" a primit, în 2005, premiul "Giuseppe Acerbi", Castel Goffredo, Italia.

Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino.

Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer.

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale. În 2014, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) l-a propus pe Mircea Cărtărescu, alături de Nicolae Breban, Norman Manea şi Varujan Vosganian, pentru premiul Nobel.