Oferta României la Târgul de carte de la Londra

Data actualizării: Data publicării:
london-fair

România va participa la Târgul Internaţional de Carte de la Londra/ London Book Fair (14-16 martie), unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale, cu 30 de edituri şi peste 500 de titluri noi. Cea de-a 46-a ediţie, desfăşurată la Centrul Expoziţional Olympia reuneşte peste 1.500 de expozanţi din 57 de ţări.

london-fair

România este prezentă la London Book Fair 2017 cu un program conceput şi organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Cultural Român din Londra, transmite News.ro.

Standul românesc va fi zonă de expunere pentru cele 30 edituri din ţară, cu o selecţie de peste 500 de titluri din noile apariţii editoriale româneşti, dar şi un spaţiu de întâlnire şi negociere pentru reprezentanţii acestora.

Participarea României la actuala ediţie, sub titlul ”Eternity Ceaselessly Before Us/ Eternitatea, nesfârşită, în faţa noastră”, este dedicată memoriei poetului şi filozofului B. Fundoianu/ Benjamin Fondane, unul dintre cei mai influenţi gânditori români ai perioadei interbelice, readus în conştiinţa literară globală prin intermediul a două volume publicate recent de celebra editură americană New York Review of Books - prima colecţie de poeme în traducere englezească - ”Cinepoems and Others”, precum şi volumul de eseuri ”Existential Monday”. 

Cele trei zile de lansări de carte, dialoguri publice şi evenimente conexe îi au ca protagonişti pe scriitorii Gabriela Adameşteanu, Alexandru Vakulovski şi Carmen-Francesca Banciu, profesorii Mircea Martin, Ramona Fotiade şi Claudiu Turcuş, autorul şi editorul Peter Forbes, traducătoarea şi profesoara Jozefina Komporaly, jurnalistul şi criticul Nicholas Lezard, traducătorii Andrew Rubens si Alistair Ian Blyth, precum şi actriţa Maia Morgenstern. Acestora li se alătură tânărul grafician Mihai Şovăiala.

Apariţii recente

Evenimentele care alcătuiesc programul românesc vor fi organizate la sediul ICR Londra, dar şi la Libraria Waterstones Piccadilly, unde literatura română va fi prezentă prin intermediul celor mai recente apariţii editoriale în traducere în limba engleză: ”The Encounter”, de Gabriela Adameşteanu (Dalkey Archive Press, 2016), antologia ”The Review of Contemporary Fiction. Moldovan Literature Issue” (Dalkey Archive Press, 2016), ”Berlin is My Paris”, de Carmen -Francesca Banciu (Palm Art Press, 2016), ”Norman Manea: Aesthetics as East Ethics”, de Claudiu Turcus (Peter Lang, 2016), volumul bilingv ”Poezie şi ştiinţă. O antologie de autori contemporani din Romania/ Poetry and Science. An Anthology of Contemporary Authors from Romania”, editat de Grete Tartler şi Peter Forbes (Ed. Vremea, 2016), antologia ”Andras Visky’s Barrack Dramaturgy: Memories of the Body”, editată de Jozefina Komporaly (Intellect Books, 2017), ”Romania since the Second World War. A Political, Social and Economic History”, de Florin Abraham (Bloomsbury Publishing, 2016) şi ”I’m an Old Commie!”, de Dan Lungu (Dalkey Archive Press, 2017).

Evenimentul de deschidere a standului României de la Centrul Expoziţional Olympia are loc marţi, la ora 12.30, şi reuneşte scriitori, editori şi alţi profesionişti din lumea cărţii din România şi din Marea Britanie. Vor vorbi Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie, Mihaly Zoltan Nagy, vicepreşedintele ICR şi Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra. Standul României a fost conceput de graficianul român Radu Manelici.

Standul românesc şi programul de evenimente sunt realizate cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al Librariei Waterstones Piccadilly, al Asociaţiei Editorilor din România, al editurii New York Review of Books, al Teatrului Evreiesc de Stat, TVR Iaşi, precum şi al Muzeului Literaturii Române.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri