Sari la conținut

Palatul Cercului Militar Naţional, o mărturie a eleganței din alte vremuri

Palatul Cercului Militar Naţional, un simbol al Bucureştiului, una dintre clădirile care i-au adus Capitalei renumele de Micul Paris, a fost ridicat cu ajutorul donaţiilor de la ofiţerii armatei române şi inaugurat în urmă cu aproape un secol, pe 4 februarie 1923. Iată povestea unui loc ce a rămas o mărturie a devotamentului şi eleganţei din alte vremuri.

Puţine sunt palatele care şi-au păstrat de-a lungul vremii forma, dar şi menirea. Un astfel de exemplu se află chiar în inima Capitalei: Palatul Cercului Militar Naţional.

Victor Simion, istoric de artă: „Scopul unui palat era acela de a găzdui adunări, întruniri, manifestări, spectacole dintre cele mai reprezentative pentru instituţia care îl patronează. Acest palat a fost şi a rămas, din fericire, o instituţie, o clădire, un edificiu proprietate a armatei pentru că a fost construit integral din fondurile şi din cotizaţiile militarilor.”

În anul 1876, domeniul militar românesc se afla în plină modernizare. Ofiţerii din Garnizoana Bucureşti au înfiinţat Cercul Militar, pentru a se putea bucura de o mai bună organizare. Se întâlneau în diverse spaţii închiriate, pâna când şi-au dorit să aibă o clădire proprie dar, mai ales, reprezentativă.

Petre Otu, istoric: „Ideea construirii unui palat propriu al Cercului Militar a fost şi o ambiţie a corpului ofiţeresc al Garnizoanei Bucureşti, care dorea să rivalizeze într-un fel cu Casa Capşa, restaurantul Capşa, aflată vizavi, acolo la Capşa se spunea că se desfăşura întreaga viaţă politică a României şi existau două guverne: unul care era la Capşa şi unul care era în funcţie şi care avea toate atributele legale de funcţionare. Lucrările propriu-zise au fost demarate în 1914, arhitectul acestui minunat palat de astăzi este Dimitrie Maimarolu, care efectuase studii în Franţa şi de aceea palatul este în stil eclectic francez. România a intrat în război în august 1916, clădirea era terminată, construcţia ei era terminată. La 6 decembrie 1916 Bucureştiul a fost ocupat de trupele puterilor centrale, iar aici în Cercul Militar Naţional s-a instalat comandatura germană.”

Odată cu terminarea războiului au început problemele financiare pentru Cercul Militar Naţional. Abia dupa alţi patru ani, clădirea era pregatită pentru inaugurare.

Petre Otu, istoric: „Palatul s-a inaugurat la 4 februarie 1923 într-o ceremonie fastuoasă şi s-a făcut în prezenţa cuplului regal Ferdinand şi Maria, seara s-a dat şi un bal fastuos aici la Cercul Militar Naţional, iar în însemnările sale regina Maria descrie în culori deosebit de favorabile această construcţie monumentală, care iată din 1923 îmbogăţeşte zestrea edilitară a Bucureştiului.”

Arhitectul Dimitrie Maimarolu a construit o clădire nu doar frumoasă, ci şi solidă, care a rezistat cutremurelor. După cel din 1977 au fost făcute lucrări de restaurare, însă structura lemnoasă pe care fost ridicat palatul nu a avut de suferit.

Victor Simion, istoric de artă: „Este construită pe butuci de lemn, pentru că dedesubt terenul este nisipos, pe aici trecea un pârâiaş, un afluent al Dâmboviţei şi terenul este foarte labil şi atunci s-a gândit o soluţie cu totul şi cu totul ingenioasă, s-au plantat stâlpi de stejar ca la Venezia.”

Cele 10 săli impozante ale Cercului Militar Naţional sunt neschimbate. Cea mai importantă dintre ele rămâne şi astăzi Sala de Marmură.

Victor Simion, istoric de artă: „Aici aveau loc celebrele baluri. A participa la balurile armatei era unul din marile evenimente ale anului şi era una din marile onoruri. Arhitectul Maimarolu a gândit, aşa cum era tradiţia, ca aceste scări să fie un fel de introducere în spectacolul care urma să aibă loc în aceste săli. Aici aveţi coloanele acestea monumentale, cu capiteluri de influenţă grecească, avem în spate, de o parte şi de alta cariatidele care vin de la templele din Grecia antică. Sala este, evident, ornată cu simboluri militare, cu simboluri luate de pe Columna lui Traian, trebuie să vă spun că toată această ornamentică pe care o găsiţi în sălile Cercului Militar Naţional a fost realizată de un arhitect, prieten al lui Maimarolu, tot francez şi el, Doneaud.”

La fel de atent gândite şi decorate sunt şi celelalte spaţii ale Palatului Cercului Militar Naţional.

Victor Simion: istoric de artă: „O clădire cu caracter reprezentativ trebuie să urmărească distribuirea spaţiilor în funcţie de destinaţia pe care o aveau fiecare din aceste spaţii. Asta se numeşte Sala Maură. Aceasta sală era sală în care aveau loc întâlnirile cu reprezentaţii cei mai de seamă ai armatei.”

Pe lângă caracterul militar, palatul a avut întotdeauna şi un rol cultural. Importante lucrări de artă pot fi admirate la Cercului Militar Naţional, unele semnate de Nicolae Grigorescu. Clădirea are un cinematograf, o sală de spectacole, diverse săli de protocol, o sală gotică şi una bizantină.

Victor Simion, istoric de artă: „Ornamentica aceasta pe care o vedeţi care decorează pereţii, lambriurile şi tot ceea ce este în împrejurimi aici sunt inspirate din tradiţia ornamenticii bizantine, sigur aduse în actualitatea vremii.”

În timpul regimului comunist, palatul şi-a păstrat destinaţia, dar a primit denumirea de Casa Centrală a Armatei.

Petre Otu, istoric: „După 1990 clădirea şi-a recăpătat numele de odinioară, Cercul Militar Naţional şi el este principalul centru de conferinţe internaţionale al Ministerului Apărării Naţionale. Este o clădire simbol care trebuie păstrată, care trebuie valorificată, care trebuie îngrijită şi, de ce nu, se poate realiza şi înscrierea lui în patrimoniul UNESCO, ar fi o realizare foarte importantă, care ar proteja în viitor această clădire.”

Dacă Palatul Cercului Militar va fi inclus sau nu în UNESCO rămâne de văzut. Deocamdată, exteriorul clădirii urmează să fie restaurat, pentru prima oară în cei aproape 100 de ani de existenţă.