Sari la conținut

Papa Francisc, invitat la inaugurarea unei mănăstiri din România

Preotul paroh al Mănăstirii Maria Radna, Andreas Reinholz, a declarat, luni, pentru Mediafax, că Episcopia Romano-Catolică Timişoara i-a transmis Papei Francisc o invitaţie pentru a participa la evenimentul care va marca finalizarea lucrărilor de reabilitare a mănăstirii, programat pentru 2 august.

Până acum nu a fost confirmată prezenţa, dar Papa Francisc a luat la cunoştinţă despre această posibilitate. Totuşi, Vaticanul va fi reprezentat la acest important eveniment”, a declarat Reinholz.

El a precizat că şi-au confirmat prezenţa la eveniment mai multe personalităţi din ţară şi străinătate, între care preşedintele Klaus Iohannis.

Mănăstirea Maria Radna, considerată cel mai mare loc de pelerinaj din vestul ţării, beneficiază de un program de reabilitare în valoare de 47,14 milioane de lei, adică peste 10 milioane de euro, cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 30 de milioane de lei, provenind de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional. Diferenţa de bani a fost alocată de Guvernul României şi de beneficiar, adică Episcopia Romano-Catolică Timişoara.

Potrivit proiectului, în complexul actual de clădiri vor fi amenajate o bibliotecă cu zece mii de volume vechi, un muzeu, o expoziţie permanentă, dar şi săli de conferinţe. Vor fi restaurate trei clădiri declarate monumente istorice şi vor fi reamenajate spaţiile din jur, până la marginea DN 7.

Reprezentanţii mănăstirii au spus că întregul complex va intra într-un circuit turistic permanent din 2015, estimând că se va dubla numărul de vizitatori, acum fiind de 80.000 pe an.

Mănăstirea franciscană Maria Radna poartă hramul Maicii Domnului, și, conform înscrisurilor, prima biserică a fost ridicată în 1520, dar lăcaşul a fost distrus de două ori, sub ocupaţia turcească şi de un incendiu. În biserică există o icoană a Maicii Domnului, care nu a fost distrusă de turci şi incendiu, motiv pentru care este considerată făcătoare de minuni.

Biserica actuală a fost sfinţită în 1767, iar în 1992 a fost declarată Basilica Papală Maica Harurilor.