Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Când scriem „dea” și când „de-a”

Sunt posibile ambele variante de scriere, cu şi fără cratimă, în funcţie de context.

Casa familiei Gheorghiu se află la un kilometru de aici, undeva pe deal” (fără cratimă).

„Nu vreau să plec, uite aşa, de-al naibii” (cu cratimă).

Aici e posibilă şi o a treia scriere, cu două cratime şi o singură silabă, ca în exemplul „Petru a luat hotărârea de-a-l duce pe Mihai la fizioterapeut”. Dacă ar fi lipsit prima cratimă, am fi avut „de a-l” şi s-ar fi auzit două silabe.

Dacă tot l-am lămurit pe „deal”, să vedem cum stau lucrurile cu „dea". Şi stau tot în două feluri, după cum arată exemplele:

„Ioana şi-a rugat verişoara să-i dea nişte bani pentru excursia la munte” (fără cratimă).

„Ia butoiul ăla şi dă-l de-a dura până-l scoţi din curte” (cu cratimă).

În ce-l priveşte pe „iubito", lucrurile par simple, numai că uneori simplitatea derutează. Şi aici avem ambele variante, fără cratimă şi cu cratimă. În primul caz, e vorba de un substantiv comun la vocativ, de un apelativ afectuos, pe când în al doilea avem de-a face cu un verb la perfectul compus urmat de un complement direct. Iată exemplele:

Iubito, ştii cumva unde mi-am pus ochelarii?” (fără cratimă).

„Bogdan le-a spus tuturor că a iubit-o pe Magda chiar şi după ce l-a părăsit” (cu cratimă).

În continuare, iată şi celelalte perechi de exemple promise la sfârşitul emisiunii de săptămâna trecută:

„Aceasta a fost cea mai bună lege votată de Dumă" (numele Camerei Inferioare a Parlamentului din Federaţia Rusă) (fără cratimă)

Du-mă acasă, măi tramvai, / Du-mă iute, ce mai stai?” (cu cratimă).

„Au cheltuit cam mult pentru doar trei zile de stat acolo” (fără cratimă).

„Prietenii mi-au reproşat c-am vrut să plec mai devreme” (cu cratimă), unde „c-am” e folosit în loc de „că am”.

Altă pereche de exemple:

„Ducu s-a întors de la piaţă cu o bucată de caş proaspăt” (fără cratimă).

„Zice lumea c-aş umbla după cai verzi pe pereţi” (cu cratimă), unde „c-aş” e folosit în loc de „că aş”.

Într-o situaţie asemănătoare se află şi „dai”:

„Te rog să-i dai înapoi cartea pe care-ai împrumutat-o luna trecută” (fără cratimă).

„Vecina care s-a mutat alături e drăguţă, da-i cam zgomotoasă” (cu cratimă), unde „da-i” ţine locul lui „dar îi”, o variantă a lui „dar e”. Trebuie remarcat că, în cazul lui „da-i”, cratima elimină deopotrivă o consoană (r) şi o vocală (î).

Urmează perechea de exemple referitoare la „car”:

„Ahile a legat cadavrul lui Hector de propriul car de luptă” (fără cratimă).

„Gelu mi-a spus c-ar mai sta puţin la petrecere” (cu cratimă), unde „c-ar” e folosit în loc de „că ar”.

Aceeaşi situaţie se întâlneşte în cazul lui „cal”:

„Jim pariază de fiecare dată pe acelaşi cal” (fără cratimă).

„Dacă rucsacul meu e aici, cred c-al lui Marius nu poate fi departe” (cu cratimă), unde „c-al” e folosit în loc de „că al”.

Şi cum pluralul lui „cal" e „cai”, să exemplificăm şi în acest caz:

„La herghelia de la Sâmbăta au nişte cai lipiţani de toată frumuseţea” (fără cratimă).

„Cred c-ai vrea să câştigi mai mult” (cu cratimă), unde „c-ai” e folosit în loc de „că ai”.

În fine, să vedem cum stau lucrurile în cazul lui „ia”:

„O să treacă Didi pe la voi să ia nişte murături” (fără cratimă).

„Ia vedeţi dacă n-a început meciul” (tot fără cratimă).

„Cântecul ăsta i-a întors pe dos pe toţi” (cu cratimă).